CCR a decis: Pensiile magistraților sunt constituționale. Legea privind pensiile de serviciu se întoarce în Parlament

Judecatorii Curtii Constitutionale au discutat, miercuri, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) în legătură cu modificările legii privind pensiile de serviciu.
Filip Stan
02 aug. 2023, 13:24
CCR a decis: Pensiile magistraților sunt constituționale. Legea privind pensiile de serviciu se întoarce în Parlament

Lovitură pentru Guvernul Ciolacu, pensiile speciale nu se desfiinţează. Curtea Constituţională a discutat, miercuri, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) în legătură cu modificările legii privind pensiile speciale. Judecătorii CCR au decis că legea este constituțională în ansamblul ei, dar are și articole care încalcă Constituția. În aceste condiții, legea se va întoarce la Parlament pentru a fi pusă în acord cu decizia CCR.

”Unele articole din legea pensiilor speciale sunt neconstituționale. Diminuarea bazei de calcul și alte aspecte afectează independența justiției”, a spus Marian Enache, șeful CCR.

„Curtea a reţinut că recalcularea pensiilor de serviciu aflate în plată afectează securitatea juridică în componenta de neretroactivitate a legii. Securitatea juridică cere şi impune o protecţie a garanţiilor referitoare la conservarea dreptului care a fost dobândit prin emiterea deciziei de pensionare. Curtea a mai observat că partea necontributivă a pensiei de serviciu poate face parte unei impozitări distincte faţă de partea sa contributivă, condiţionat de aplicarea acesteia tuturor categoriilor de beneficiari ai pensiilor de serviciu, fără distincţie. Legea criticată introduce astfel o impozitare, însă nu stabileşte cu claritate baza de impunere, ceea ce este contract exigenţelor de calitate a legii”, a afirmat Marian Enache

Preşedintele CCR a mai precizat că instituţia „a mai reţinut că impozitarea nu poate avea un caracter sancţionator pentru că se ajunge practic la o regândire şi restructurare indirectă a însăşi bazei de calcul a pensiei de serviciu”.

„Ca efect al deciziei, legea se va întoarce în Parlament pentru fi pusă în acord cu decizia Curţii, conform articolului 147 alineatul 2 din Constituţia României. Evident că argumentaţia pe larg şi raţionamentele care fundamentează această decizie va face obiectul deciziei finale care va fi publicată în Monitorul Oficial, a completat Enache.

Citește și: SURSE: Curtea Constituțională este pregătită să respingă reforma pensiilor speciale. Pensionarii de lux rămân cu toți banii în buzunar

Pe 29 iunie, ÎCCJ a anunţat că a decis să sesizeze Curtea Constituţională în legătură cu modificările legii privind pensiile de serviciu, dar şi a legii privind cumulul pensiei cu salariul. Ambele legi au trecut în 28 iunie de Parlament, fiind în faza de control al constituţionalităţii, înainte de a fi trimise preşedintelui Klaus Iohannis pentru promulgare, potrivit news.ro.

”La data de 29.06.2023, ora 13.00, constituită în Secţii Unite, în conformitate cu prevederile art. 27 lit b din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, În temeiul art. 146 lit. a) din Constituţia României şi art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată,  Cu participarea unui număr de 87 de judecători, cu respectarea cerinţelor de cvorum prevăzute de lege, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, în unanimitate, sesizarea Curţii Constituţionale a României pentru controlul constituţionalităţii, înainte de promulgare în ceea ce priveşte: l Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu şi a Legii nr. 277/2015 privind Codul fiscal (PL-x nr.244/2023); Legea privind unele măsuri pentru continuarea activităţii de către persoanele care îndeplinesc condiţiile de pensionare”, conform unui comunicat al ÎCCJ.

Citește și: Pensii 2023. Formula de calcul a pensiilor va fi modificată. Cum se vor face calculele, veşti proaste pentru femei

În ambele cazuri este vorba despre actele normative în întregime, conform ÎCCJ.

Ce argumentează ÎCCJ privind sesizarea pe legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu şi a Codului fiscal

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei precizează că „sesizarea de neconstituţionalitate priveşte actul normativ în întregime, reţinându-se de către Secţiile Unite atât vicii de neconstituţionalitate de natură extrinsecă, cât şi intrinsecă”.

Sub primul aspect, a fost avută în vedere existenţa următoarelor motive de constituţionalitate extrinsecă:

– Caracterul eterogen al legii şi nesocotirea principiului unicităţii reglementării. Încălcarea art.1 alin.(5) privind principiul legalităţii coroborat cu art .147 alin. (4) din Constituţia României referitor la caracterul obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale.

– Încălcarea prevederilor art. 75 alin.( 1) cu referire la art.73 alin.( 3) lit. l) din Constituţia României, prin nerespectarea ordinii de sesizare a celor două Camere ale Parlamentului.

– Încălcarea art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie sub aspectul clarităţii şi previzibilităţii normei juridice.

De asemenea, instanţa supremă a constatat că se impune examinarea următoarelor motive de neconstituţionalitate intrinsecă:

„- Încălcarea art. 124 alin. (3) prin raportare la art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie referitoare la independenţa justiţiei şi la statul de drept.

– Încălcarea art. 44 din Constituţie şi art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, prin dispoziţiile art.I pct.2 din Lege, cu referire la abrogarea alin. (2) al art. 211 din Legea nr. 303/2022 şi ale art.I pct. 4 din Lege, cu referire la art. 211 alin. (41) din Legea nr. 303/2022.

– Încălcarea principiului egalităţii în drepturi prevăzut de dispoziţiile art.16 coroborat cu art.53 din Constituţie.

– Încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5), art. 16 alin. (1) şi art. 56 alin. (2) din Constituţie prin prevederile art.XIII din Lege cu referire la art.101 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal.

– Încălcarea art. 1 alin. (4) din Constituţie privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor, referitor la cooperarea loială şi respectul reciproc între autorităţile statului, inclusiv prin raportare la dispoziţiile art. 147 din Constituţie”.

Sesizarea ÎCCJ pe legea care interzice cumulul pensiei cu salariul va fi discutată de către CCR pe 21 septembrie.

DailyBusiness
Ce avere lasă în urmă Ion Iliescu și cine va moșteni avuția fostului președinte
Spynews
Mara Bănică, vacanță fabuloasă în Maldive! Cazarea pe care a ales-o este un colț de rai și arată spectaculos | FOTO
Bzi.ro
De ce s-a îmbrăcat în alb Mihaela Rădulescu la înmormântarea lui Felix Baumgartner: Care este semnificaţia spirituală ascunsă a acestei culori – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Culisele întâlnirii Ion Iliescu – Vladimir Putin. Cu ce cadou l-a impresionat românul pe liderul rus
Capital.ro
Decizie pentru românii cu buletin. Se schimbă regulile începând cu luna aceasta. Unde se schimbă cartea de identitate
Playtech.ro
Cât costă autorizația de construcție în 2025 și ce factori îți pot crește prețul
Adevarul
Relația tensionată dintre Ion Iliescu și Regele Mihai. Momentul în care regele a refuzat să-l salute pe fostul președinte
wowbiz.ro
Avem ULTIMA fotografie cu Ion Iliescu înainte de a muri: Era slab și îmbătrânit Cum arăta fostul președinte
Evz.ro
Marile eșecuri Netflix. Fanii au analizat la sânge filmele care i-au dezamăgit
Prosport.ro
„Milionari și bogătași îi scriu și îi oferă excursii în Europa”. Femeia care a declanșat isteria între bărbații cu bani după ce s-a despărțit de logodnic
kanald.ro
Ce avere a lăsat în urmă Ion Iliescu. Fostul președinte avea o pensie de 4.200 de euro lunar
Cancan.ro
Femeia care i-a furat liniștea lui Ion Iliescu! Prietena ei dă cărțile pe față: 'O ducea prin străinătate… Se plimbau cu precauție, să
Capital.ro
Schimbare privind retragerile de la bancomat. Băncile vor bate palma. Mii de ATM-uri sunt vizate
StirileBZI
Românii strâng cureaua, Parlamentul toarnă în pahare! Se aruncă mii de euro pe whiskey și vin de lux
stirilekanald.ro
Ion Iliescu nu a avut copii, însă are un moștenitor. Cine este ”fiul secret” al fostului președinte și al soției sale, Nina
Primele detalii despre înmormântarea lui Ion Iliescu. Guvernul a stabilit pașii oficiali