Zi plină de emoții pentru Cristina Cioran! Vedeta și-a botezat băiețelul, iar slujba a fost oficiată de ÎPS Teodosie

Cristina Cioran a avut parte de o zi specială! Băiețelul ei, Max, a fost botezat astăzi, slujba fiind oficiată de ÎPS Teodosie.
Mircea Filipescu
05 sept. 2025, 21:25
Zi plină de emoții pentru Cristina Cioran! Vedeta și-a botezat băiețelul, iar slujba a fost oficiată de ÎPS Teodosie

Cristina Cioran a avut parte de o zi plină de emoții. Vedeta și-a botezat băiețelul, organizând și un eveniment special, la care au participat persoanele importante din viața ei.

Cristina a împărtășit cu fanii de pe rețelele de socializare faptul că l-a botezat pe băiețelul ei, Max, de șapte luni. Ceremonia a avut loc la o biserică din Constanța, iar slujba a fost oficiată de ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.

Vedeta și-a stăpânit emoțiile cu greu și a scris în mediul online câteva gânduri despre această zi specială. Vedeta le-a avut aproape pe cele mai importante persoane din viața ei, iar fetița, Emma, a fost în centrul atenției alături de frățiorul ei.

”Aș vrea să vă mărturisesc faptul ca Max este botezat! Am avut marea onoare ca această slujbă de botez să fie înfăptuită de Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în Catedrala la noi la Constanța! Mulțumesc din suflet pentru tot, nașa lui Max, Elena Vasile, pentru tot, mai ales pentru faptul că ți-ai dorit să-l creștinezi pe Max-Ioan, că ți-ai dorit să fie finuțul tău și să fie în grija ta și a minunatului tău băiat!”, a scris vedeta pe rețelele de socializare.

Citește și: Dieta cu care Cristina Cioran a scăpat rapid de 6 kilograme. Cum arată acum actrița: „M-am ambiționat să am și eu „beach body” vara asta”

Cristina Cioran: „Au fost câteva clipe grele”

Actrița a mărturisit că au existat și câteva clipe dificile în biserică. Din cauza problemelor cu care se confruntă, Alex Dobrescu, tatăl copilului, nu a putut fi prezent la botez. Atunci când ÎPS Teodosie a menționat numele părinților, doar Cristina a fost prezentă. Aceasta a mărturisit pe rețelele de socializare că avea alte planuri.

”Au fost câteva clipe grele, pentru că atunci când au fost strigați părinții… am fost doar eu, altele erau planurile… dar am avut-o alături pe mama mea minunată! Cea care este alături de mine și de copiii mei. Au fost alături de noi rudele și prietenii foarte apropiați și vă mulțumesc din suflet! Max este creștin! Mulțumesc Doamne că ești alături de noi, că ne protejezi și ne iubești!”, a mai spus vedeta.

Citește și: Cristina Cioran a primit o lovitură dură. Tatăl copiilor săi, Alex Dobrescu, rămâne în spatele gratiilor după ce a fost acuzat de trafic de droguri

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
De ce întorceau bunicile vasele cu gura în jos înainte de Postul Crăciunului. Obiceiul vechi din satele românești
Fanatik.ro
Ce se va întâmpla cu Meme Stoica după ce patronul l-a acuzat că a greșit transferurile la FCSB 
Capital.ro
Ghid CNAS pentru pacientele cu cancer ovarian. Ce investigații și tratamente sunt decontate, inclusiv pentru femeile neasigurate
Playtech.ro
O nouă minivacanță se apropie pentru elevi și angajați. Câte zile libere vor avea românii de Ziua Națională
Adevarul
Războiul din Ucraina se mută sub pământ: rușii se strecoară prin conducte de gaze, ucrainenii trimit roboți
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Autorul atacului armat din Cracovia și-a pierdut viața la spital
iamsport.ro
Fostul președinte de la Dinamo îl pune la punct pe Andrei Nicolescu: ”Este plin cimitirul de oameni de neînlocuit! Se ia prea mult în serios”
MediaFlux
Criză în energie. A fost oprită producția de energie nucleară
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT