Ziaristul maghiar prins cu urna goală de Poliţia Română: România nu e stat de drept

Lukacs Csaba, ziaristul maghiar asupra căruia a fost descoperită o urnă ce ar fi conţinut urna scriiitorului şi omului politic maghiar Nyiro Jozsef, a declarat, la România TV, că a folosit deliberat o urnă goală pentru a demonstra că România nu este un stat de drept, ci un stat în care poliţia poate reţine timp de mai multe ore o persoană care nu comite nicio ilegalitate.
Romania TV
27 mai 2012, 14:31
Ziaristul maghiar prins cu urna goală de Poliţia Română: România nu e stat de drept

Într-o intervenţie telefonică la România TV, Lukacs Csaba a arătat că nu a venit în România în calitate de oficial al statului ungar, ci de ziarist la publicaţia Magyar Nemzet. Pe de altă parte, a precizat că Parlamentul de la Budapesta s-a folosit de serviciile firmei sale de consultanţă pentru probleme de comunicare.

Lukacs a afirmat că transportul unei urne goale nu a fost o provocare la adresa autorităţilor româneşti, ci ocazia de a demonstra că acestea încalcă principiile unui stat de drept. „Eu nu am vrut să fiu oprit. Cred că a fost ascultat telefonul meu. Altfel de unde au ştiut? Poliţi ştia şi numărul de înmatriculare al maşinii. Asta nu este provocare, este o situaţie anormală. Am dreptul de a călători cu tot ce nu este ilegal”, a declarat ziaristul.

Acesta acuză poliţia că l-a oprit şi a i-a percheziţionat bagajul fără a avea dreptul să o facă. „Gestul meu a fost un gest de avertizare că în România nu este un stat de drept (…) În Ungaria, poliţia nu va reţine pe cineva aproape 6 ore pentru că are o urnă goală”, a spus Lukacs.

El susţine că ştie unde se află urna cu cenuşa lui Nyiro, însă a refuzat să spună unde se află, de teamă ca autorităţile române să nu o confişte. „Cenuşa nu poate fi căutată în portbagajele maşinilor, amintirea lui Nyiro Jozsef este în inimile oamenilor”, a mai spus Lukacs Csaba.

Prefectul de Harghita, Cristina Augusta Urzică, a atacat în contencios administrativ autorizaţia de înhumare a poetului şi omului politic Nyiro Jozsef, informează România TV. Motivul invocat este că autorizaţia de înhumare eliberată de primăria Odorheiul Secuiesc nu se referă la actul de deces al lui Nyiro. Până la decizia instanţei, reînhumarea este blocată.

Prefectul Urzică a spus că inadvertenţa în documentele oficiale a fost constatată vineri. „Am constatat că există un act care nu are legătură cu actul de deces. Acest lucru s-a datorat probabil unei erori umane, probabil fără voinţă din partea ofiţerului stării civile”, a declarat Urzică la România TV.

Prefectul de Harghita a precizat că acţiunea sa a fost adusă la cunoştinţa primului-ministru. De altfel, potrivit România TV, în acţiune ar fi fost implicat şi ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul, Mircea Duşa. Acesta a declarat, vineri seară, la Reghin, unde a participat la lansarea candidatului USL la Primărie, Maria Precup, că a constatat că există „elemente” care dovedesc că autorizaţia de reînhumare a scriitorului Nyiro Jozsef este lovită de nulitate, transmite corespondentul Mediafax.

Cenuşa poetului maghiar decedat la Madrid în 1953 a fost adusă în Ungaria la iniţiativa Parlamentului de la Budapesta.

Pe 17 mai, Parlamentul Ungariei ceruse clarificări în legătură cu poziţia României faţă de reînhumarea poetului maghiar Nyiro Jozsef în Odorheiu Secuiesc. „Ungaria doreşte să ştie dacă poziţia României sugerează că va tolera evenimentul sau va interzice reînhumarea lui Nyiro în Odorheiu Secuiesc”, declara Laszlo Veress, şeful de cabinet al preşedintelui Parlamentului de la Budapesta, precizând că răspunsul Bucureştiului era aşteptat până luni.

Potrivit MAE român, Nyiro Jozsef s-a născut în 1889, la Jimbor, judeţul Braşov şi a decedat în 1953, la Madrid, în Spania, unde a fost înhumat până de curând. În perioada interbelică a lucrat ca jurnalist la mai multe publicaţii de limba maghiară din Transilvania şi a publicat mai multe nuvele.

În 1941, după anexarea Transilvaniei de Nord de către Ungaria, a fost invitat în calitate de deputat ardelean în Parlamentul de la Budapesta şi s-a mutat în capitala ungară. A fost redactor-şef la două ziare de extremă dreapta („Magyar Erő” şi „Magyar Ünnep”).

După lovitura de stat din 15 octombrie 1944 şi-a continuat activitatea în Parlamentul Ungariei (Parlamentul de la Sopron), care a adoptat legislaţie antisemită. În această calitate, Nyirő József a susţinut activitatea guvernului fascist al lui Szálasi Ferenc. În 1940 i-a fost acordată distincţia „Coroana Corvin”, înfiinţată de către Miklos Horthy.

 

 

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Tânără găsită moartă pe un câmp din Bihor. Fata ar fi fost ucisă de un bărbat eliberat din pușcărie pentru bună purtare. Acesta fusese închis 14 ani
Capital.ro
Doliu în lumea filmului! Un iubit actor a murit la doar 35 de ani. A publicat un mesaj tulburător pe Instagram
Playtech.ro
Cum poţi pierde moştenirea la notar doar din cauza unor cuvinte. Ce nu ai voie să spui la succesiune
Adevarul
Escrocherie „made in Romania” în California: Cum foloseau trei bărbați o sticlă de ulei pentru a convinge vânzătorii că au motoarele distruse
wowbiz.ro
Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Dan Petrescu! Va reveni sau nu antrenorul pe banca tehnică: „O perioadă foarte dificilă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS O elevă de 18 ani a fost găsită moartă pe un câmp din Bihor. Principalul suspect ar fi un îngrijitor de la ferma unde tânăra făcea practică
iamsport.ro
Rapid i-a tăiat indemnizația lunară de 1500 de lei unei legende a clubului: ”Nu ne mai respectă!”
MediaFlux
Prețurile pentru alimente ar putea exploda din cauza războiului din Iran. Avertisment sumbru pentru agricultori
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi