Zile libere 2023. Trei zile de vacanţă în plus pentru elevi şi profesori, se face punte pentru minivacanţe!

Ministerul Muncii propune un proiect de hotărâre de guvern care introduce 3 noi zile libere între cele existente deja, pentru anul calendaristic 2023. Este vorba despre 23 ianuarie, 2 iunie și 14 august. Două dintre aceste zile influențează și calendarul școlar pentru că pică în perioade în care sunt cursuri, iar zilele vor fi decretate drept zile libere pentru toți angajații din sectorul bugetar, inclusiv pentru cadrele didactice și personalul din școli.
Filip Stan
31 oct. 2022, 07:39
Zile libere 2023. Trei zile de vacanţă în plus pentru elevi şi profesori, se face punte pentru minivacanţe!

Mai multe zile libere pentru cei care lucrează la stat, asta arată un proiect de hotărâre a Guvernului. Practic, bugetarii vor avea trei zile în plus, față de angajații din sectorul privat, care au 15. Zilele libere vor fi zile care vor crea așa-zise punți de concediu, pentru că acestea sunt lângă sărbători legale sau zile deja stabilite ca zile libere prin Codul Muncii.

 

20221027_hg-zile-libere-2023

Este vorba despre zilele de 23 ianuarie, 2 iunie și 14 august. Sunt zilele ce vor uni sărbătorile legale de weekenduri. Astfel, bugetarii vor putea face punte cu zilele libere legale și vor avea trei weekenduri prelungite de patru zile.

Noi zile libere pentru bugetari. Vor avea cu trei zile mai mult decât cei de la privat

Reamintim că încă de la finalul anului trecut Ministerul Muncii a stabilit pentru anul 2022 o punte similară de zile libere în perioada Zilei Naționale a României, decretând tot prin HG ziua de 2 decembrie 2022 zi liberă în sectorul bugetar, astfel că de miercuri 30 noiembrie 2022, școlile vor fi închise până dumincă 4 decembrie 2022 – un „mini-concediu” de 5 zile.

În cazul în care angajatorul nu poate acorda tuturor aceste zile libere, ele ar putea fi recuperate, prin prelungirea programului, până la sfârșitul lunilor februarie, iunie și august.

Zilele nou introduse prin acest act normativ, dacă vor fi aprobate de Guvern, vor fi recuperate inclusiv în școli. „Pentru recuperarea zilelor de muncă stabilite ca zile libere, instituţiile şi autorităţile publice îşi vor prelungi corespunzător timpul de lucru până la data de 28 februarie 2023, 30 iunie 2023, respectiv 31 august 2023, potrivit planificărilor stabilite”, prevede proiectul.

De asemenea, cei care lucrează în locuri unde activitatea nu poate fi întreruptă, nu vor beneficia de aceste zile libere.

În anul 2023, românii vor avea 15 zile libere legale, din care 12 pică în timpul săptămânii. Numărul zilelor libere în 2023 ar putea ajunge la 17, dacă va fi aprobat în Parlament un proiect de lege care prevede ca zilele de 6 și 7 ianuarie (Boboteaza și Sfântul Ioan Botezătorul) vor fi declarate zile de sărbătoare legală, nelucrătoare.

Ce zile libere sunt în 2023

1 ianuarie și 2 ianuarie — Anul Nou (pică duminică și luni)
24 ianuarie — Ziua Unirii Principatelor Române (pică marți)
14 aprilie — Vinerea Mare (pică vineri)
16-17 aprilie — Paște ortodox 2023 (pică duminică și luni)
1 mai — Ziua Muncii (pică luni)
1 iunie — Ziua Copilului (pică joi)
4 iunie și 5 iunie – Rusalii și a doua zi de Rusalii (pică duminică și luni)
15 august — Adormirea Maicii Domnului (pică marți)
30 noiembrie — Sfântul Andrei (pică joi)
1 decembrie — Ziua Națională a României (pică vineri)
25 decembrie și 26 decembrie — Crăciunul (pică luni și marți)

De asemenea, potrivit Codului Muncii, românii mai pot beneficia de două zile pentru fiecare dintre cele 3 sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creștine, pentru persoanele aparținând acestora.

Cum motivează Ministerul Muncii noile zile libere: „Pentru a asigura o utilizare eficientă a duratei timpului de muncă, dar şi pentru a crea personalului instituţiilor și autorităților publice timp liber pentru recuperarea capacității de muncă, se propune ca zilele de 23 ianuarie, 2 iunie și 14 august 2023 să fie declarate zile libere, întrucât acestea se situează între zilele nelucrătoare de sărbătoare legală și perioadele de repaus săptămânal, conform legii”, scrie în nota de fundamentare a proiectului.

20221027_nf_hg-zile-libere-2023

Potrivit prevederilor legale în vigoare, angajaţii care sunt nevoiţi să lucreze inclusiv în zilele considerate libere, vor primi în plus la salariu, adică ziua lucrată va fi plătită dublu.

România are mai multe zile libere legale decât alte țări europene (anul 2022)

Dacă salariații români beneficiază de 15 zile de sărbătoare legală, nelucrătoare, alți europeni, ca spaniolii, au doar opt astfel de zile în 2022.

Britanicii au tot opt libere, în vreme ce în Franța sunt 11 sărbători legale, însă nu toate aceste zile sunt nelucrătoare, cu excepția zilei de 1 mai, când nu lucrează nimeni, în afară de angajații din sectoarele esențiale, ca sănătatea, transportul public sau domeniul energiei.

De asemenea, statul german acordă cetățenilor săi nouă zile libere de sărbători, iar landurile pot stabili zile în plus.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Doliu în familia fraților Gavril. Cine este persoana dragă pe care au pierdut-o și ce mesaj a transmis Jean Gavril
Fanatik.ro
Anunț de ultimă oră despre situațiile lui Musi și Karamoko înainte de UTA – Dinamo. Exclusiv
Capital.ro
Doliu în lumea filmelor. S-a stins o cunoscută actriță. A fost răpusă de boală prea devreme: Cea mai profundă durere
Playtech.ro
Ai voie să duci bradul de Crăciun cu mașina? Ce spune legea
Adevarul
Țările din Vest unde românii ezită să se întoarcă: „Cei mai mulți sunt nostalgici. Vorbesc numai despre pământul matern”
wowbiz.ro
Ce se întâmplă cu Dan Petrescu, după ce s-a aflat că se confuntă cu probleme de sănătate! Daniel Pancu, dezvăluiri neașteptate după revederea cu antrenorul: „Am fost surprins…”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Un mare campion al CS Dinamo s-a stins din viață! Când și unde va fi înmormântat regretatul sportiv
iamsport.ro
L-a vizitat pe Crin Antonescu la muncă și a fost ȘOCAT de ce a văzut sub biroul său: ”Nu o să uit niciodată! Vă pot confirma că e adevărat ce se spune”
MediaFlux
Negociatorii americani cer în continuare Ucrainei să renunţe la Donbas: Vladimir Putin vrea teritorii. Președintele Finlandei, discuții separate cu ginerele lui Trump și cu Zelenski
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Marco? Primele date despre moartea suspectă a tânărului de 18, găsit fără suflare de mama sa după ce a fost la o petrecere
Momente extrem de grele pentru Madalin Voicu. Familia, in centrul unei dureri profunde