Ziua copilului 2018. Unde poţi petrece alături de copilul tău de 1 IUNIE în Capitală. Evenimente de Ziua Copilului

De Ziua copilului, în Capitală sunt pregătite multe evenimente la care sunt aşteptaţi părinţii şi copiii de 1 Iunie. Vor fi spectacole şi concerte, dar şi lansări de aplicaţii culturale dedicate celor mici.
Romania TV
31 mai 2018, 15:30
Ziua copilului 2018. Unde poţi petrece alături de copilul tău de 1 IUNIE în Capitală. Evenimente de Ziua Copilului

Teatrul Odeon a anunţat că, pe 1 iunie, copiii de toate vârstele sunt invitaţi să-şi petreacă ziua în instituţia de spectacole. Teatrul se va transforma într-un loc de joacă uriaş, într-un eveniment plin de magie, culoare şi bună-dispoziţie, arată un comunicat remis MEDIAFAX. O instalaţie magică formată dintr-o multitudine de oglinzi, un labirint alcătuit din totemuri luminoase, tocmai bune pentru un joc de-a v-aţi ascunselea, ateliere de lucru, instalaţii interactive şi multe alte surprize, toate acestea se găsesc de la ora 12.00 la Teatrul Odeon.

Pe lângă toate activităţile pe care teatrul le-a pregătit de 1 iunie, Ada Milea, împreună cu Dorina Chiriac, Radu Bînzaru şi Alex Neagu vor aduce copiilor povestea lui Apolodor, pinguinul călător, care voia să ajungă la fraţii lui din Labrador.

Ziua Copilului vine la Odeon şi cu lansarea unei secţiuni noi, dedicată copiilor, în aplicaţia Culturesc 100 (disponibilă gratuit în Google Play), în care părinţii vor putea găsi recomandări despre cele mai bune spectacole de teatru, filme, festivaluri, evenimente cu caracter ştiinţific, ateliere, workshop-uri şi cărţi.

 

1 iunie în parcul Lumea Copiilor, Sector 4

Minimax sărbătoreşte Ziua Internaţională a Copilului timp de două zile (pe 1 şi 2 iunie) în parcul Lumea Copiilor din sectorul 4, începând cu ora 15.00, unde invită toţi micuţii să vină şi să întâlnească mascotele Mini, Max, Cuţulache şi Pisicuţa şi spadasinul felin preferat, Motanul Încălţat.

Cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului, copiii şi părinţii sunt invitaţi să petreacă o zi plină de distracţie şi la AFI Cotroceni. Începând cu ora 12.00, culoarele mall-ului se vor transforma într-un adevărat teren de joacă, astfel că cei mici se vor putea bucura de o sumedenie de activităţi interactive. De asemenea, cea mai mare surpriză pregătită de AFI Cotroceni este instalarea celei mai mari table pentru desenat din România, cu o lungime de 100 mp.

 

De 1 iunie, de la ora 10.00, cei mai mici spectatori se vor putea bucura de un spectacol cu intrarea liberă cu „Lampio şi grăuntele de lumină” oferit de Primăria Municipiului Bucureşti, prin intermediul Teatrului „Stela Popescu”, în Sala mică a Palatului Copiilor. Povestea delicată şi plină de sensibilitate adaptată pentru copii, în regia lui Tony Adam, dramatizată de Victoria Pătraşcu şi cu o scenografie semnată de Cristian Marin Lampio şi grăuntele de lumină continuă să atragă săli pline de copii la Palatul Copiilor. Îşi dă concursul corpul de balet al Teatrului Stela Popescu, coordonat pentru acest proiect de cunoscutul coregraf Ioana Macarie.

 

Ziua Copilului 2018 în AFI Cotroceni

Marea petrecere de Ziua Internaţională a Copilului din AFI Cotroceni va începe de la ora 12.00 şi se va întinde până la ora 20.00. Pe tot parcursul zilei, copiii se vor bucura de o atmosferă plină de culoare şi veselie, asigurată de unele dintre cele mai îndrăgite personaje din filme şi desene animate, precum Elsa şi Ana, Minnie şi Mickey Mouse, Spiderman, Batman şi chiar simpaticele Angry Birds. În plus, cei mici vor putea să joace câteva dintre cele mai îndrăgite jocuri din toate timpurile, ca şotronul, să îşi facă tatuaje temporare, să se joace cu baloane modelabile, să se admire „dansul” baloanelor de săpun.

 

Ziua Copilului 2018 la BOOKFEST

De 1 iunie, Litera mică pregăteşte surprize şi evenimente pentru cei mai mici dintre cititori. Editura îşi cheamă cititorii la Bookfest, Romexpo, în Pavilionul B2, la standul Litera mică pentru a petrece Ziua Copilului printre cele mai frumoase cărţi. Întreaga zi, toate cărţile pentru copii vor beneficia de reducere de 30%. Copiii împreună cu părinţii sau bunicii vor putea alege din peste 500 de titluri din colecţii precum Disney, Lego, Looney Tunes, National Geographic, Marvel, Poveşti, poezii, basme, Biblioteca pentru toţi copiii şi multe altele.

În intervalul 11.00 – 18.00 vor putea participa la ateliere de colorat din cărţile Disney, într-un spaţiu dedicat, iar, de la ora 17.00, vor putea descoperi o nouă serie de 100 de povestiri din bestsellerul „Poveşti de seară pentru fete rebele”, volumul 2, de Elena Favilli şi Francesca Cavallo. La lansare vor fi alături de ei actriţa Monica Davidescu, Daria Maria Câmpeanu (Blogger Daria, Prietena cu cărţile), Justina Bandol – moderator şi traducător al cărţii.

 

Ziua Copilului 2018. 1 iunie la Sala Radio

Vineri, 1 iunie, de la 11.00, cei mici sunt invitaţi la Sala Radio, la concertul educativ care propune un repertoriu antrenant şi accesibil pentru cei mici, de la „Mica serenadă” a lui Mozart şi fragmente din „Anotimpurile” lui Vivaldi, până la partituri din musicaluri celebre, ca „Mary Poppins”, „Sunetul Muzicii” şi „Veronica”. Evenimentul este cu acces gratuit, în limita locurilor disponibile, şi începe la 10.00.

 

Ziua Copilului 2018. 1 iunie cu Teatrul Ţăndărică

Nu în ultimul rând, vineri este în plină desfăşurare Festivalul „Teatru, stradă şi copil”, ajuns la ediţia a VII-a. Organizat de Teatrul de Animaţie Ţăndărică, festivalul are ca motto: „Fă ceva diferit! Du un copil la teatru azi”. Ziua Copilului este organizată la Teatrul Itinerant Ţăndărică din Parcul Sebastian şi la sediul permanent al Teatrului Ţăndărică, unde sunt programate spectacole din ţară şi din strănătate, ateliere de jocuri teatrale şi construcţie de marionete şi workshop-ul interactiv „Micul prinţ – o întâmplare”. Copiii vor parcurge o serie de ateliere de lucru cu marioneta, căreia îi vor putea da viaţă prin senzori ce le permit accesul în lumea 3D.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
Universitatea Craiova – Getafe, audiență uriașă la TV! Cifre surprinzătoare în lupta cu Pro TV și Antena 1
Capital.ro
Sprijin automat pentru facturile la curent și gaze. Cum i-ar putea ajuta noul Guvern pe românii cu venituri sub 3.500 de lei
Playtech.ro
Când vine iarna adevărată în România. Prognoze: sunt așteptate ninsorile serioase, cât ar putea ține zăpada
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Polițistul Sabin Dudău a fost găsit fără suflare la doar 26 de ani. Mesajul sfâșietor transmis de colegii săi
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT