Ziua Copilului 2021. Unde te poți duce cu cel mic de 1 iunie. Spectacole de teatru, o „expoziție dulce” și multe alte surprize

Ziua Copilului 2021. O serie de spectacole de teatru, concerte și vernisaje vor avea loc de 1 iunie, care îi vor încânta pe cei mici dar și pe părinți.

31 mai 2021, 17:12
Ziua Copilului 2021. Unde te poți duce cu cel mic de 1 iunie. Spectacole de teatru, o „expoziție dulce” și multe alte surprize

Ziua Copilului

2021. O serie de spectacole de teatru, concerte, și tururi ghidate vor avea loc de 1 iunie, organizate de mai multe instituții culturale din Capitală. Aceste activități au fost create în scop cultural și educativ, cu prilejul sărbătoriiri Zilei Internaționale a Copilului.

Teatrul Muzical Ambasadorii va prezenta spectacolul „Păcală şi Tândală”, de la ora 18,00, la Sala Mică a Palatului Naţional al Copiilor.

„Păcală şi Tândală” este un spectacol ce binedispune, o comedie dinamică, plină de învăţături, ai cărei protagonişti sunt cei doi năstruşnici eroi ai snoavelor populare româneşti, cunoscuţi pentru isteţimea lor, bine ascunsă sub masca naivităţii, simplităţii şi umorului.

Membrii grupului vocal „Ludovic Spiess” vor interpreta personajele, iar solistele Ioana Iordănescu, Jennifer Dumitraşcu, Natalia Dragomir conturează prin vocile lor momente de sensibilitate.

„Păcală și Tândală” este un musical de Roman Vlad, în regia lui Atila Vizauer, scenografia Viorica Petrovici, coregrafia Alis Gheorghe, adaptare după celebrele snoave românești.

Pe fondul măsurilor de relaxare anunţate de autorităţile locale, Sala Mică a Palatului Naţional al Copiilor va funcţiona la capacitate de 50%, cu respectarea tuturor normelor de siguranţă pentru public.

Spectacolul pentru copii „Cartea cu jucării” de Tudor Arghezi, va fi prezentat pe 1 iunie, de la ora 11,00, la Teatrul Evreiesc de Stat.

Din distribuţie fac parte actorii Luana Stoica, Viorica Predica, Iolanda Covaci, Cristina Cîrcei, Neculai Predica, Viorel Manole, Marius Călugăriţa şi Mircea Drîmbăreanu, acompaniaţi de orchestra TES.

Accesul la spectacol este gratuit, cu rezervare prealabilă. Locurile sunt limitate.

Teatrul „Ion Creangă” lansează pe 1 iunie, de Ziua Internaţională a Copilului, stagiunea estivală „VăraTIC: Miniteatru în Amfiteatru” în grădina Casei Eliad.

Evenimentul de teatru outdoor, organizat de Teatrul „Ion Creangă” şi ARCUB, va avea loc în perioada 1 iunie – 26 septembrie.

Desfăşurat într-un mediu sigur şi prietenos pentru cei mici – un mini amfiteatru colorat şi vesel -, programul oferă o selecţie variată de spectacole educative din repertoriul Teatrului „Ion Creangă”, la care se adaugă titluri noi aflate în producţie, care vor avea premiera în stagiunea estivală. Printre acestea se numără „Fata moşului şi fata babei”, „Cei trei purceluşi” sau „Hainele cele noi ale împăratului”, dar şi spectacole care revin în program, la cererea publicului, cum este „Magia ghicitorilor”.

Familiile cu copii vor avea acces alături de cei mici la ateliere de creativitate şi de dezvoltare prin teatru destinată celor între între 3 şi 6 ani. După vizionarea unui spectacol, publicul poate opta pentru a rămâne în amfiteatru şi a lua parte la un atelier inspirat din universul poveştii sau tematicilor abordate de actorii de pe scenă.

Programul zilei de 1 iunie este deschis cu spectacolul „Prostia omenească”, de la ora 10,00. Urmează, de la ora 11,00, atelierul de creativitate „Măşti din poveşti” cu Nicoleta Rusu, spectacolele „Amintiri într-o valiză”, de la ora 16,00, şi „Punguţa cu doi bani”, de la ora 18,00, şi, de la ora 19,00, atelierul de educaţie prin teatru „Turtiţa năzdrăvană”, cu Voicu Hetel.

Biletele pot fi achiziţionate online, prin intermediul platformei entertix.ro sau de la casa de bilete a teatrului.

Teatrul Odeon, alături de Asociaţia Clasic e fantastic, îi invită, marţi, 1 iunie, pe cei mici, dar și pe părinți, la sala Majestic, cu două spectacole Clasic e fantastic – Copilăria lui Mozart, programate începând cu orele 11,00 şi 18,00.

Spectacolul muzical, adresat copiilor între 4 şi 10 ani, este primul din seria „Copilăria marilor muzicieni” şi este în repertoriul teatrullui de 8 ani de zile.

Spectacolele se vor desfăşura în condiţii de siguranţă sanitară (dezinfectarea sălii, obligativitatea purtării măştii şi a respectării distanţei dintre spectatori etc.), în conformitate cu reglementările în vigoare, iar capacitatea sălii va fi redusă la 50%, menționează Agerpres.

Ziua Copilului 2021 vine cu o „expoziție dulce”

Expoziţia „O poveste dulce. Un secol de dulciuri româneşti”, care reuneşte colecţia de cutii de bomboane şi ambalaje de dulciuri fabricate în România în perioada 1900 – 1990 a Asociaţiei „Muzeul Jucăriilor”, va fi deschisă la Muzeul Naţional de Istorie a României, de 1 Iunie – Ziua Internaţională a Copilului.

Ambalajele aparţin unor firme recunoscute în perioada interbelică, precum „Suchard”, „Kandia” – prima fabrică de ciocolată din România, „Capşa”, „Zamfirescu”, „Anghelescu”, „Bomboneria Palatului”, Fabrica de ciocolată şi produse zaharoase „Regina Maria”, Hess, Braşov – „Prima fabrică de Bomboane şi Ciocolată din Transilvania”.

Copii și părinții vor avea ocazia să se delecteze și cu alte delicatese dulci tradiționale cum ar fi: ceai, cafea, sticle de suc „Cico” sau borcane de miere.

Expoziția vine în completarea proiectului expoziţional dedicat jucăriilor şi jocurilor româneşti – „Muzeul Jucăriilor”, din cadrul MNIR.

Alexandru Scorţar, 9 ani, elev în clasa a III-a la Şcoala Gimnazială Nr. 142 din Bucureşti, va fi ghid în expoziţiile „Copia Columnei lui Traian” şi „Tezaurul Istoric”, în intervalul orar 13,00 – 16,00, la Muzeul Național de Istorie a României.

Cu acelaşi prilej va fi deschisă expoziţia de bandă desenată academică, cu subiect istoric, care va face parte din Festivalul „Povestiri istorice în Benzi Desenate” ce va avea loc în perioada 2 – 6 iunie, online şi offline, în cadrul MNIR. Expoziţia va fi etalată în jurul Copiei Columnei lui Traian şi va cuprinde benzi desenate din anii ’70 până în prezent, realizate de artişti renumiţi din toate generaţiile.

Accesul în muzeu va fi gratuit pentru copii şi se va face conform programului obişnuit de vizitare 10,00 – 18,00 (ultima intrare fiind permisă la ora 17,15), mai informează MNIR.

Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” organizează o serie de activităţi cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului, pe lângă târgul de jucării şi atelierele de creaţie urmând a fi organizate, în premieră, o serie de momente menite să poarte publicul în lumea copilăriei.

Clovnul Cristiano de la Circul Metropolitan Bucureşti, cunoscut vizitatorilor muzeului din pauzele de divertisment de la Tabăra de creaţie „Vara pe uliţă”, va anima atmosfera cu numerele sale de magie şi giumbuşlucuri.

Grupul „Mlădiţe ilfovene”, coordonat de Mărioara Man Gheorghe, va încânta publicul cu melodiile copilăriei, iar corurile Happy Kids Jr. şi Happy Kids Sr. din Buzău vor continua momentul muzical în cadrul Programului Naţional „Cantus Mundi”.

Membrii clubului Club Real Gym, coordonaţi de Demis Constantin, vor face o demonstraţie de karate.

Ziua se va încheia cu ateliere pentru copii, în cadrul cărora cei mici vor învăţa să modeleze lutul, să confecţioneze păpuşi, marionete, machete şi obiecte din piele.

Costul atelierului este de 30 de lei de participant, cel mult 10 copii per atelier, pentru înscrieri fiind disponibil adresa de e-mail [email protected].

De 1 iunie, Muzeul Naţional al Ţăranului Român redeschide Atelierul de Creativitate pentru copii şi sărbătoreşte Ziua Copilului alături de cei mici pe parcursul întregii zile, cu poveşti şi poezii, desene pe asfalt, coroniţe din flori şi baloane de săpun, dar şi cu multe ateliere creative, care se vor desfăşura din oră în oră în curtea interioară a instituţiei muzeale.

Participarea la atelierele creative se face numai pe baza de înscriere pe adresa de e-mail: [email protected] şi conform cu categoria de vârstă indicată în descrierea atelierului, iar preţul este de 25 lei/ participant/ atelier şi se achită înainte de începerea atelierului.

Activităţile libere se desfăşoară gratuit şi nu este nevoie de rezervarea locului, dar se vor desfăşura sub supravegherea părinţilor/bunicilor/profesorilor însoţitori.

Biblioteca Metropolitană Bucureşti (BMB) pregăteşte (în incinta sediului central şi în cadrul filialelor) o serie de surprize şi activităţi distractive atât pentru cei mici, cât şi pentru cei mari, dedicate Zilei Internaţionale a Copilului.

La Sediul Central „Mihail Sadoveanu”, începând cu ora 10,00, artiştii Operei la bibliotecă vor interpreta arii din opere şi operete dedicate copiilor compuse de George Stephănescu, Harlod Arlen, Leonard Berstein, Gherase Dendrino şi Andrew Lloyd Webber. De asemenea, teatrul de păpuşi „Licurici” va da viaţă unor noi personaje de poveste.

Filiala George Topârceanu deschide, la ora 12,00, „Carnavalul copilăriei”, un atelier de creativitate în cadrul căruia copiii vor confecţiona măşti şi costume de carnaval, finalizat cu un concurs, iar Filiala Gheorghe Şincai întâmpină copiii cu o serie de poveşti fascinante la „Ora de poveşti”.

Totodată, Ziua Internaţională a Copilului va fi marcată şi printr-o serie de activităţi menite să atragă copiii spre lectură, informare şi educaţie derulate pe platformele social media, precum: ateliere de scriere creativă, experimente „COOL”, expoziţii despre copilăria interbelică sau expoziţii de pictură cu lucrări ale utilizatorilor bibliotecii, ateliere de handmade.

Expoziţii permanente şi un recital extraordinar de muzică corală susţinut de Corul de copii „Bravissimo” vor fi prezentate în cadrul evenimentului „Ziua Copilului Ediţia a III-a” care va avea loc sâmbătă, la Casa Artelor Dinu Lipatti.

Seria de evenimente va fi deschisă, de la ora 18,00, cu expoziţiile permanente „Dinu Lipatti – viaţa şi opera” şi „Familia Lipatti şi prietenii”, urmat, în saloanele Casei Lipatti de înregistrări celebre cu ale pianistului Dinu Lipatti.

Seara va continua cu recitalul de muzică corală susţinut de Corul de copii „Bravissimo” condus de Elena Radu. În a doua parte a programului, publicul va avea ocazia să asiste la un spectacol de magie interactiv realizat de actorul Bogdan Muntean. Salonul Casei Lipatti va putea fi ocupat în proporţie de 50 la sută din capacitate, iar intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.