SĂRBĂTORI RELIGIOASE 14 SEPTEMBRIE
Ortodoxe
Înălțarea Sfintei Cruci (Post)
Greco-catolice
Înălțarea Sfintei Cruci
Romano-catolice
Înălțarea Sfintei Cruci
Înălțarea Sfintei Cruci, sărbătoare care are loc în Biserica Ortodoxă la 14 septembrie, a fost instituită în urma a două evenimente: primul este aflarea Crucii pe care a fost răstignit Mântuitorul Iisus Hristos și înălțarea ei solemnă în văzul poporului de patriarhul Macarie al Ierusalimului, la 14 septembrie 335, iar al doilea este aducerea Crucii de la perși în anul 629, în timpul împăratului bizantin Heraclius. Acesta a depus-o cu mare cinste în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, după ce patriarhul Zaharia a înălțat-o în văzul credincioșilor, la 14 septembrie 630.
Primul mare împărat creștin, Constantin cel Mare (306-337), trăia cu dorința de a afla Crucea pe care fusese răstignit Mântuitorul. Astfel, el a trimis-o la Ierusalim pe mama sa, împărăteasa Elena. În decursul timpului însă, peste locul unde se spunea că se afla îngropată Crucea, fusese construit un templu păgân. După dărâmarea acestuia și săparea în adâncime, au fost găsite trei cruci, iar alături de ele o inscripție pe care scria "Iisus nazarineanul, regele iudeilor". Neștiind însă care este crucea pe care fusese răstignit Hristos, a fost adusă o femeie bolnavă, pe moarte, care la atingerea uneia dintre cele trei cruci, s-a însănătoșit. Astfel, printr-o minune, a fost identificată Crucea pe care fusese răstignit Hristos. Datorită mulțimii de oameni care doreau să vadă crucea, împărăteasa Elena împreună cu patriarhul Macarie au înălțat-o în văzul tuturor.
Constantin cel Mare a zidit în acel loc o biserică, Biserica Învierii Domnului, sfințită la 13 septembrie 335. A doua zi, la 14 septembrie, patriarhul Macarie al Ierusalimului a arătat din nou, de pe amvonul bisericii, sfântul lemn al Crucii Răstignirii, pentru ca toți cei de față să-l vadă. De atunci, această zi a rămas definitiv ca sărbătoare a "Înălțării" sau "Arătării" Sfintei Cruci.
Cea de-a doua întâmplare care a făcut ca această sărbătoare să se generalizeze a fost aducerea Sfintei Cruci de la perși. În anul 611, aceștia au intrat în Ierusalim, au distrus Biserica Învierii și au furat crucea pe care fusese răstignit Hristos. Câțiva ani mai târziu, în 629, împăratul Heraclius a înfrânt armatele perșilor și i-a alungat din Ierusalim. Prin urmare, Crucea a fost recuperată și adusă de însuși împăratul, care, la 14 septembrie 630, a așezat-o în aceeași biserică.
În 634, Sfânta Cruce a fost dusă în procesiune solemnă de la Ierusalim la Constantinopol. Procesiunea s-a păstrat până în ziua de astăzi în rânduiala slujbei din ziua de 14 septembrie. De atunci, sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci, limitată până în acel an numai la Ierusalim, s-a extins treptat, în toată Biserica de Răsărit. În Biserica apuseană, sărbătoarea a fost introdusă de papa Serghie I (687-701), care era antiohian de origine.
Spre deosebire de alte praznice împărătești, Înălțarea Sfintei Cruci se serbează cu post, pentru că ne aduce aminte de Patimile și de Moartea Mântuitorului Hristos.
Datini şi obiceiuri de Ziua Crucii
Ziua de 14 septembrie este considerată şi data ce vesteşte sfârşitul verii şi începutul toamnei. Calendarul popular consemnează aceasta zi şi sub alte denumiri, cum ar fi Cârstovul Viilor şi Ziua Şarpelui. Sub prima denumire, ziua este cunoscută mai ales în zonele deluroase şi sudice, în zonele viticole, marcând începutul culegerii viilor. A doua denumire este legată de faptul că, din această zi, se crede că şerpii şi alte reptile încep să se retragă în ascunzişurile subterane, hibernând până în primăvară. La sate, încă se mai crede că şerpii, înainte de a se retrage, se strâng mai mulţi la un loc, se încolăcesc şi produc o mărgică numită "piatra nestemată", ce ar folosi pentru vindecarea tuturor bolilor.
Potrivit altor tradiţii, de Ziua Crucii se strâng ultimele plante de leac (boz, micşunele, mătrăgună, năvalnic), care sunt duse, împreună cu buchet de flori şi busuioc, la biserică, pentru a fi puse în jurul crucii şi a fi sfinţite. Plantele astfel sfinţite se păstrează apoi în casă, la icoane sau în alte locuri ferite, fiind folosite pentru vindecarea unor boli, dar şi la farmecele de dragoste.
Busuiocul sfinţit de Ziua Crucii se pune în vasele de apă ale păsărilor, pentru a le feri de boli, în lăutoarea fetelor, pentru a nu le cădea părul, şi la streşinile caselor, pentru a le feri de rele, în special de trăsnete.
Tot în această zi, în Bucovina se făceau acte ritualice cu scop apotropaic sau fertilizator. De pildă, oamenii atârnau în ramurile pomilor fără de rod cruci de busuioc sfinţit, crezând că astfel vor avea parte de recoltă bogată în toamna viitoare.
facebook
twitter
