Ziua mitingurilor în Bucureşti. Mii de oameni au participat la manifestaţiile USL şi PDL VIDEO

USL şi PDL au organizat, joi, cele mai mari mitinguri din campanie în Bucureşti. A fost mobilizarea finală pentru confruntarea de duminica, de la referendum. La Romexpo, USL a vrut să arate că are mult mai mulţi susţinători decât Traian Băsescu. La rândul său, preşedintele suspendat Traian Băsescu a mers în Piaţa Revoluţiei, să le vorbească simpatizanţilor. Iar în faţa Guvernului, militarii în rezervă cer demiterea lui Traian Băsescu. La mitingul USL au urcat pe scenă Crin Antonescu şi premierul Victor Ponta, dar şi primarul Capitalei, Sorin Oprescu. De cealalaltă parte, Traian Băsescu a fost susţinut de soţia sa, Maria, şi de liderii importanţi din PDL, precum Vasile Blaga, Razvan Ungureanu, dar şi de fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu.
Romania TV
26 iul. 2012, 10:51
Ziua mitingurilor în Bucureşti. Mii de oameni au participat la manifestaţiile USL şi PDL VIDEO

Atacuri dure şi replici acide la mitingurile din Bucureşti, care au marcat finalul de campanie. Democrat liberalii au făcut apel la populaţie să nu se prezinte la vot şi i-au atacat pe cei de la putere, în timp ce USL a venit cu un mesaj clar: „Da!” la referendum, ca să nu mai fim minţiţi! Preşedintele suspenda!

Aproximativ 40.000 de oameni, conform organizatorilor, au participat joi la mitingul USL de la Romexpo. Preşedintele interimar Crin Antonescu, primul-ministru Victor Ponta, preşedintele Partidului Conservator, Daniel Constantin, şi primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, i-au îndemnat pe români să se prezinte duminică la referendum şi să voteze pentru demiterea lui Traian Băsescu.

Şi PDL a organizat joi miting de susţinere a preşedintelui suspendat Traian Băsescu, în Piaţa Revoluţiei din Capitală. Alături de preşedintele suspendat, pe scenă au urcat soţia lui, Maria, preşedintele PDL Vasile Blaga, fostul prim-ministru Mihai Razvan Ungureanu, europarlamentarii Traian Ungureanu şi Monica Macovei. Potrivit organizatorilor, la eveniment din Piaţa Revoluţiei au luat parte peste 5.000 de persoane.

UPDATE 20.36 Autocare cu susţinători ai preşedintelui suspendat Traian Băsescu au început să plece din Piaţa Revoluţiei.


UPDATE 20.20
Preşedintele PNL Crin Antonescu a luat cuvântul pe scena de la Romexpo:

-Toţi cei care au profitat de pe urma regimului Băsescu, care au minţit şi mint din banii furaţi de Băsescu să stea acasă. Noi spunem să vină la vot românii cinstiţi. Oare suntem 9 milioane? Noi spunem să vină la vot românii care încă mai speră. Oare suntem 9 milioane?

-Duminică toată lumea va vedea că România este o ţară şi nu doar un teritoriu, că românii sunt un popor şi nu doar o populaţie, duminică toată lumea va vedea români în picioare.

-Oamenii plătiţi gras din bani furaţi de Băsescu au o grijă, dacă mă ţin de cuvânt. Traian Băsescu, nu am pus pariu cu tine, ci am pus rămăşag cu mine şi cu onoarea mea: ori tu, ori eu. Eu nu mai am ce căuta în politică dacă nu vom fi 9 milioane de români curaţi, în lumină, în picioare. Votaţi fără ură. România vrea dragoste, votaţi de mână cu Dumnezeu. Duminică veţi vedea toţi chipul luminat al României.

UPDATE 20.09 Preşedintele PSD Victor Ponta se adresează participanţilor de la mitingul USL:

-Acum 6 luni când românii au ieşit în stradă în frig ca să strige „Jos Băsescu”, am fost câţiva oameni care au înţeles că e nevoie de schimbare. În aceste 6 luni am scăpat de Boc, am scăpat de Udrea şi Anastase. Pe 29 iulie, scăpăm de Băsescu.

-Aici suntem de 10 ori mai mulţi decât la el acolo. Cum e democratic: să hotărască el cu Blaga şi Videanu sau să hotărască poporul?

-Trebuie să spunem DA pentru a-l da jos pe Băsescu şi pentru a-l vedea la închisoare pe Băsescu şi pe Videanu pentru banii furaţi.

-Trebuie să reconstruim ce a distrus Băsescu, dar trebuie să-i arătăm ca nişte laşi, mincinoşi şi îmbuibaţi. Aţi văzut unde vrea să stea Băsescu? Eu mi-am făcut datoria şi i-am luat casa luxoasă. Justiţia trebuie să-şi facă datoria şi să-l trimită acolo unde îi este locul.

UPDATE 20.05 Daniel Constantin, preşedinte PC, la Romexpo: Traian Băsescu este un laş şi un fricos.

UPDATE 20.00 Iată principalele declaraţii ale preşedintelui:

-A fost condamnat Iacobov, Vântu, Adrian Năstase şi mulţii alţii urmează. Acest lucru îi înspăimântă. Ei nu au vrut să nu fie Băsescu preşedinte, ci doar să poată numi conducerea justiţiei.

-Niciodată nu voi face să funcţioneze legea tăcerii în România cât voi fi preşedintele acestei ţări. Unii pot să creadă că apăr un scaun, dar am 8 ani de mandat şi oricând un preşedinte cu opt ani poată să spună ajunge. Dar aici nu discutăm despre scaunul lui Traian Băsescu, ci discutăm despre România. Avem de apărat ţara noastră, avem de apărat România.

UPDATE 19.55 Traian Băsescu a urcat pe scenă în mitingul din Piaţa Revoluţiei, alături de soţia sa, Maria.

UPDATE 19.35 La mitingul USL a luat cuvântul şi Sorin Oprescu.

UPDATE 19.25 Pe scena de la mitingul PDL au urcat Vasile Blaga, Cristian Preda, Monica Macovei, Theodor Stolojan, precum şi Mihai Răzvan Ungureanu şi Mihail Neamţu.

UPDATE 19.05 În Piaţa Revoluţiei a ajuns şi fostul prim-ministru Mihai Răzvan Ungureanu.

UPDATE 18.55 Preşedintele suspendat Traian Băsescu a ajuns în Piaţa Revoluţiei, însoţit de preşedintele PDL, Vasile Blaga, şi alţi liderii democrat-liberali.

Mulţi dintre susţinătorii preşedintelui poartă şepci de marinar şi tricouri albe. Printre bannerele purtate de către participanţi pe unele scrie „Spune NU dictaturii, spune NU dictatorilor”, iar pe altul „Murfatlar, oraşul tău natal”. Organizatorii  estimează numărul participanţilor la 9.000 de persoane.

UPDATE 18.50 Mii de susţinători ai USL s-au adunat deja la Romexpo. Aici sunt aşteptaţi să susţină discursuri liderii USL, Victor Ponta şi Crin Antonescu. În aşteptarea discursurilor, participanţii asistă la un concert la care susţin recitaluri Antonia, Vank şi Loredana Groza. Organizatorii au pus la dispoziţie standuri unde se pot servi mici şi bere.

UPDATE 18.07: Mii de oameni s-au adunat în Piaţa Revoluţiei la mitingul de susţinere a lui Traian Băsescu. Susţinătorii preşedintelui suspendat au venit îmbrăcaţi în alb şi poartă pe cap şepci de marinar.

UPDATE 17.58 Peste 100 de persoane, în majoritate membri ai Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate, în Rezervă şi în Retragere (SCMD), participă, în Piaţa Victoriei din Capitală, la un miting anti-Băsescu, în care îndeamnă populaţia să vină la referendumul privind demiterea preşedintelui suspendat. Protestatarii au venit cu steaguri şi pancarte cu mesaje „Da, votăm la referendum”, „Vrei un nou început? Demite-l!”, „A alungat medicii din ţară, alungă-l şi tu pe el. Hai la referendum!”, „PD-Laşii stau acasă” şi „Mai bine cu dottore, decât cu dictatore. Români, veniţi la vot! Nu ghilimele ne-au sărăcit”.

Unei femei din rândul participanţilor i s-a făcut rău, cel mai probabil din cauza căldurii. Poliţiştii au precizat că se aşteaptă intervenţia unei echipe medicale. Organizatorii anunţaseră că mizează pe participarea a 600-700 de persoane.

DailyBusiness
Cea mai ieftină chirie din România este de 500 de lei/ lunar. În ce oraș se află garsoniera
Spynews
Bogdan de la Ploiești suferă după Cristina Pucean?! Mesajul care îi trădează artistului sentimentele
Fanatik.ro
Ce s-a ales de vestitul Elton, piticul atomic de la Steaua! Dezvăluirea lui Mihai Stoica: „Joacă împreună cu Ronaldinho”
Capital.ro
Se schimbă ora! România trece la ora de iarnă. Se dau ceasurile înapoi cu o oră în această noapte
Playtech.ro
Cum se stabilește cota-parte din spațiile comune și de ce contează la vânzare
Adevarul
Sancțiunile americane scot petrolul rus din Europa. Analiștii anticipează un efect „catastrofal” asupra Lukoil
wowbiz.ro
Membru AUR, mort în accidentul din Drăgușeni! Vasile și-a dus prietenul bolnav de cancer la tratament ul cu citostatice
Economica.net
Alertă în România după o mutare "perversă" a Rusiei
Prosport.ro
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
kanald.ro
Tragedie rutieră pe Valea Oltului! O persoană a murit și alte patru au fost rănite în urma impactului dintre două autoturisme
Cancan.ro
Cauza morții Biankăi și a lui Toni, tinerii găsiți fără suflare în zona Lacului Frumoasa. Primele rezultate ale necropsiei
iamsport.ro
Andrei Nicolescu lămurește zvonurile despre presupusa relație cu Ovidiu Burcă: ”Eu nu am avut o problemă cu asta”
MediaFlux
Se schimbă formula de calcul la pensie din 2026! Cum se calculează vechimea de anul viitor şi cine este afectat
stirilekanald.ro
VIDEO „Mașina era încuiată pe interior” Noi detalii șocante ies la iveală în cazul morții Biankăi și lui Toni. Ce l-ar fi determinat să își ucidă iubita: „Probabil s-a răzgândit”
substantial.ro
Igiena blănii la pisica senior – Ce schimbări apar şi cum le gestionezi