Ziua scumpirilor, începe cu adevărat austeritatea. TVA mărită aduce majorări de preţuri în lanţ, de la alimente şi carburanţi, la bilete de tren şi locuinţe. Apar noi taxe şi impozite

TVA creşte de la 19% la 21%, iar cotele reduse de 5% şi 9% sunt înlocuite cu una de 11% şi cresc şi accizele, începând de la 1 august, odată cu intrarea în vigoare a majorităţii măsurilor incluse în primul pachet de austeritate pentru care Guvernul Bolojan şi-a asumat răspunderea în Parlament. Tot din 1 august, va fi achitată contribuţia de sănătate (CASS) pentru pensiile care depăşesc 3.000 de lei.
Viorel Dobran
01 aug. 2025, 06:11
Ziua scumpirilor, începe cu adevărat austeritatea. TVA mărită aduce majorări de preţuri în lanţ, de la alimente şi carburanţi, la bilete de tren şi locuinţe. Apar noi taxe şi impozite

Începând cu 1 august 2025, o serie de măsuri fiscale importante intră în vigoare, ca urmare a publicării în Monitorul Oficial a Legii 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României. Modificările vizează, printre altele, cotele de TVA, accizele, contribuțiile la sănătate pentru anumite pensii, precum și eliminarea unor facilități fiscale.

Actul normativ a fost adoptat prin angajarea răspunderii Guvernului, iar scopul declarat este reducerea deficitului bugetar și creșterea veniturilor la bugetul de stat. Legea vine într-un context în care România se află sub supravegherea Comisiei Europene pentru depășirea țintei de deficit.

Două cote unice de TVA: 21% standard și 11% redus

Una dintre cele mai vizibile măsuri este modificarea sistemului de TVA. Începând cu 1 august, România va aplica două cote unice de TVA:

  • 21% – cota standard
  • 11% – cota redusă, aplicabilă doar pentru anumite bunuri și servicii

Printre produsele care vor beneficia în continuare de TVA redus se numără:

  • alimente și băuturi nealcoolice
  • medicamente și dispozitive medicale
  • lemne de foc și energie termică livrată populației
  • apă potabilă, canalizare, îngrășăminte și pesticide

În schimb, alte bunuri și servicii care până acum beneficiau de cote reduse (precum locuințele noi, panourile fotovoltaice sau serviciile HoReCa) vor trece la cota standard de 21%.

Pensionarii cu venituri mai mari vor plăti contribuție la sănătate

Pensiile românilor sunt în mare pericol. Salariații din Casele de Pensii nu vor mai lucra ore în plus sau în weekend, anunță sindicatele. Ce se întâmplă cu Marea Recalculare

Pensiile românilor sunt în mare pericol. Salariații din Casele de Pensii nu vor mai lucra ore în plus sau în weekend, anunță sindicatele. Ce se întâmplă cu Marea Recalculare

O altă măsură importantă este introducerea contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS) pentru pensionarii care încasează pensii lunare de peste 3.000 de lei. Contribuția de 10% se va aplica doar asupra sumei care depășește acest prag.

Până acum, toți pensionarii erau scutiți de plata CASS. Noua măsură vizează o redistribuire mai echitabilă a contribuțiilor, potrivit justificărilor guvernamentale.

Accizele cresc cu 10% pentru produse din tutun, alcool și carburanți

Legea 141/2025 prevede și o creștere generalizată cu 10% a accizelor pentru mai multe categorii de produse:

  • tutun și țigări electronice
  • băuturi alcoolice și băuturi fermentate (vinuri, cidru etc.)
  • carburanți (benzină și motorină)
  • băuturi răcoritoare cu zahăr adăugat

Scumpirea carburanților va fi resimțită imediat la pompă, unde se estimează o creștere de cel puțin 40 de bani pe litru în cazul motorinei.

Alte modificări importante

Pe lângă principalele măsuri enumerate, legea mai introduce și alte prevederi cu impact asupra cetățenilor și companiilor:

  • Jocurile de noroc vor fi impozitate progresiv, în funcție de suma câștigată. Pentru sume mai mari de 66.750 lei, impozitul ajunge la 40% pentru partea care depășește acest prag.
  • Impozitul pe dividende va crește de la 10% la 16%, începând cu 1 ianuarie 2026.
  • Taxa de drum (rovinieta) va fi majorată din septembrie 2025. De exemplu, pentru autoturisme, rovinieta anuală va crește de la 28 de euro la 50 de euro.
  • Băncile vor plăti un impozit suplimentar pe cifra de afaceri, care crește de la 2% la 4% de la 1 iulie 2025. Instituțiile mici, cu cotă de piață sub 0,2%, sunt exceptate.

Rovinieta: tariful pentru 12 luni va fi aproape dublu

Guvernul a aprobat și creșterea prețului pentru rovinietă. De exemplu, tariful pentru 12 luni va fi aproape dublu. Va ajunge de la 28 de euro, la 50 de euro. Iată noile prețuri pentru rovinietă, pentru mașinile din categoria A:

  • Valabilitate 1 zi: 3,5 euro
  • Valabilitate 10 zile: 6 euro
  • Valabilitate 30 zile: 9,5 euro
  • Valabilitate 60 zile: 15 euro
  • Valabilitate 12 luni: 50 euro

În plus, ne așteptăm și la o creștere a prețului pentru asigurările RCA.

Burse de merit pentru medii peste 9

Burse în anul şcolar 2025-2026

De la 1 septembrie intră în vigoare noul sistem de acordare al burselor pentru elevi. Iată ce burse vor rămâne în vigoare, deși sumele încă nu sunt stabilite:

  • Burse de merit pentru medii peste 9 (numai primii 15% din clasă)
  • Burse sociale (pot fi acordate suplimentar burse pentru mamele minore, 700 de lei / lună, dacă își vor continua studiile)
  • Burse tehnologice

Achiziția locuințelor: adio TVA de 9%

Pentru piața rezidențială, TVA-ul de 9% aplicat până acum pentru livrarea de locuințe noi către persoanele fizice va fi înlocuit, în majoritatea cazurilor, cu noua cotă de 21%. Asta înseamnă că un apartament care costa, de exemplu, 80.000 de euro, se va putea scumpi cu până la 10.000–15.000 de euro, diferență provenită din majorarea TVA-ului.

Totuși, există și o perioadă de tranziție: persoanele fizice care semnează un antecontract până la 1 august și achită un avans de cel puțin 20% vor putea beneficia, în anumite condiții, de cota redusă de 9% până cel târziu în august 2026. Este vorba despre achiziții sub plafonul de 600.000 de lei, cu o suprafață utilă de maximum 120 de metri pătrați.

Taxa pe stâlp și impozitarea proprietăților

În ceea ce privește impozitarea proprietăților, reforma mult așteptată – bazată pe valoarea de piață a clădirilor, nu pe valoarea impozabilă – a fost amânată pentru 1 ianuarie 2026. Astfel, în 2025 se vor aplica în continuare regulile vechi, în funcție de natura clădirii (rezidențială, nerezidențială sau mixtă) și tipul proprietarului (persoană fizică sau juridică).

În plus, revine în actualitate și așa-numita „taxă pe stâlp” – impozitul pe construcțiile speciale, care va fi de 0,5% din valoarea acestora în cazul firmelor private și de 0,25% pentru construcțiile din domeniul public.

Nu în ultimul rând, normele metodologice de aplicare urmează să fie publicate în perioada imediat următoare, iar contribuabilii – atât persoane fizice, cât și companii – sunt sfătuiți să urmărească actualizările din partea ANAF și să-și actualizeze sistemele contabile în conformitate cu noile prevederi.

 

Contribuţia de asigurări sociale de sănătate

650.000 de co-asiguraţi îşi pierd asigurarea din oficiu şi se pot asigura plătind. Statul va reţine 10% CASS din ajutoare sociale, indemnizaţii de şomaj, creştere copil, dar şi din suma care depăşeşte plafonul de 3.000 de lei, în cazul pensiilor. Sunt eliminate din categoria persoanelor fizice exceptate de la plata de CASS categorii de persoane precum: soţul, soţia şi părinţii fără venituri proprii, aflaţi în întreţinerea unei persoane asigurate; persoanele persecutate din motive politice, deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, veterani de război şi altele asemenea astfel cum sunt prevăzute de legislaţie; persoanele fizice care au calitatea de pensionari, pentru veniturile din pensii de peste 3.000 lei lunar; persoanele care beneficiază de indemnizaţie de şomaj; persoanele care se află în concediu pentru creşterea copilului; persoanele fizice care beneficiază de ajutor social; personalul monahal al cultelor recunoscute.

Ministrul Finanţelor, anunţul aşteptat de toţi românii: „Vor fi bani şi de salarii, şi de pensii”

Sunt introduse prevederi specifice pentru asigurarea la sănătate a persoanelor aflate în întreţinere, respectiv soţul, soţia şi părinţii fără venituri proprii, aflaţi în întreţinerea unei persoane asigurate. Aceasta din urmă va putea opta pentru asigurarea acestora, pe baza Declaraţiei unice a persoanei asigurate şi plata a 25% din CASS datorată, la data depunerii declaraţiei prin care se exercită opţiunea precum şi a restului de 75%, până la data de 25 mai inclusiv a anului următor celui în care s-a exercitat opţiunea.

Impozitul pentru veniturile din premii si din jocuri de noroc creşte de la 3% la 4%

Se majorează cota minimă de impozitare a veniturilor din jocuri de noroc de la 3% la 4%, începând cu veniturile plătite din luna august 2025

– până  la 10.000 RON inclusiv -> impozit 4%;

– peste 10.000 – 66.750 RON inclusiv -> impozit 400 + 20% pentru ceea ce depăşeţte suma de 10.000 RON;

– peste 66.750 -> 11.750 RON + 40% pentru ceea ce depăşeşte  suma de 66.750 RON.

Călătoria cu trenul se scumpeşte de la 1 august ca urmare a aplicării noului TVA

Directorii CFR Călători și CFR Infrastructură își scad cu 10% indemnizațiile pe care și le-au dublat în 2024. Ministrul Transporturilor îi felicită: „Este un gest necesar”

Directorii CFR Călători și CFR Infrastructură își scad cu 10% indemnizațiile pe care și le-au dublat în 2024. Ministrul Transporturilor îi felicită: „Este un gest necesar”

CFR Călători şi operatorii privaţi de transport feroviar de călători vor majora preţurile biletelor, de la 1 august, odată cu majorarea TVA de la 19% la 21%. Majorarea preţurilor biletelor la clasa a II-a va fi de la 0 lei la maxim 3 lei, iar la clasa I-a va fi de maxim 4,5 lei.

 CFR Călători a precizat că măsura vine în sprijinul redresării şi echilibrării activităţii economice a tuturor operatorilor de transport feroviar de călători din România strict pe fondul majorării cotei TVA de la 19% la 21%.

Actualizarea tarifelor se aplică de către toţi cei şase operatori feroviari,  unul – societatea naţională CFR Călători şi alţi cinci operatori feroviari privaţi.

”Practic, majorarea preţurilor biletelor la clasa a II-a va fi de la 0 lei la maxim 3 lei, iar la clasa I-a majorarea va fi de maxim 4,5 lei, aceste valori maxime fiind atinse în cazul trenurilor IC pentru zone kilometrice de peste 600 km”, a mai transmis CFR Călători.

Societatea de Transport Feroviar de Călători  CFR Călători S.A. este operatorul naţional feroviar de pasageri care efectuează  transportul public de călători pe calea ferată.

Majorarea TVA este una dintre măsurile aplicate pentru reducerea deficitului bugetar, măsură care a intrat în vigoare de la 1 august.

DailyBusiness
Andra și Cătălin Măruță plătesc o avere pentru școala celor 2 copii. David și Eva învață la Cambridge School of Bucharest
Spynews
Fiul lui Ilie Dumitrescu ar fi provocat un accident, în Capitală! Toto Dumitrescu este căutat, după ce a fugit de la locul faptei
Bzi.ro
Imagini spectaculoase cu Andreea Esca în Grecia! „Cea mai lungă vacanță de când am carte de muncă!” – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Cum arată astăzi fosta iubită a lui Adrian Cristea. La 41 de ani, e într-o formă de zile mari
Capital.ro
Card blocat în bancomat. Ce trebuie să faci când ATM-ul îți reține cardul. Reguli la principalele bănci din România
Playtech.ro
Hidroelectrica vs. alți furnizori de energie electrică: cât plătești la aceeași factură de 150 kWh/lună în 2025
Adevarul
O româncă și iubitul britanic, expulzați din Veneția după ce au înotat în Canal Grande
wowbiz.ro
Doliu imens în lumea manelelor! A murit Ionuț Americanu. Cornelia, dansatoarea maneliștilor, a făcut publică vestea tristă
Economica.net
Când se schimbă banii în România?
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea, pur și simplu superbă într-o ținută sumară
kanald.ro
Cum a ajuns o femeie de 64 de ani să se căsătorească cu un bărbat care are jumătate din vârsta ei: „Mama lui este mai tânără decât mine”
Cancan.ro
Răsturnare de situație după ce Dorian Popa a fost condamnat la 8 luni de închisoare. Decizia finală a tribunalului!
iamsport.ro
George Copos, acum 40 de ani. Fata de lângă el este vedetă TV și a rupt tăcerea: 'Aveam 20 de ani'
MediaFlux
Se ia în calcul un nou sprijin istoric pentru români!
stirilekanald.ro
Cine l-a înjunghiat pe Auraș în timpul măcelului de la Craiova. Criminalul era deja cunoscut în lumea interlopă. De la ce a pornit totul
substantial.ro
Dacă te balonezi și elimini gaze de peste 25 de ori pe zi, mai ales împreună cu alte simptome, ar fi bine să știi ce înseamnă