Ziua Unirii: Paradă militară, concerte de muzică populară, plăcinte şi vin fiert la Iaşi

O paradă militară, concerte de muzică populară şi o horă a Unirii vor fi organizate marţi, la Iaşi, de Ziua Unirii Principatelor, participanţii urmând să primească plăcinte şi vin fiert. Ministrul Apărării, Gabriel-Beniamin Leş, şi-a anunţat prezenţa la ceremoniile militare şi religioase.
Alina Costache
24 ian. 2017, 05:04
Ziua Unirii: Paradă militară, concerte de muzică populară, plăcinte şi vin fiert la Iaşi

Manifestările oficiale de Ziua Unirii sunt programate la Iaşi în Piaţa Unirii, începând cu ora 11.00, însă cu o oră înainte va avea loc un concert folcloric susţinut de Daniela Condurache, Ion Paladi, Petrică Mâţu Stoian şi Cristian Pomohaci.

În programul oficial al manifestărilor sunt incluse un Te Deum, discursurile oficialităţilor, depunerea de coroane la monumentul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, o paradă militară şi Hora Unirii.

La ora 12.00 va avea loc un alt concert folcloric cu Ştefan Pintilie, Nina Cuciuc, Nicuşor Iordan, Niculina Stoican şi Gheorghe Turda.

La manifestările de la Iaşi sunt aşteptaţi câteva mii de ieşeni, însă până duminică la prânz niciun lider politic naţional nu confirmase prezenţa la evenimentele de la Iaşi.

Potrivit reprezentanţilor Primăriei ieşene, preşedintele Klaus Iohannis nu va ajunge pe 24 Ianuarie la Iaşi, întrucât are alt program. Invitaţii au fost trimise de către municipalitate şi la guvern, însă nu există vreo confirmare oficială că premierul va veni la manifestările dedicate Zilei Unirii.

La manifestările de la Iaşi de Ziua Unirii şi-a anunţat prezenţa ministrul Apărării Naţionale, Gabriel-Beniamin Leş, el urmând să participe la ceremoniile militare şi religioase dedicate sărbătoririi Zilei Unirii Principatelor Române. Ulterior, oficialul va merge la Focşani, unde ceremoniile vor avea loc de la ora 16.00.

Un grup de sportivi va duce steagul României din Bucureşti în Piaţa Unirii din centrul Iaşiului. Călătorii Trenului Uniri vor merge în Piaţa Unirii, unde vor participa la manifestări şi se vor prinde în Hora Unirii.

Trenul Unirii va pleca, în Ziua Unirii, la ora 05.50 din Gara de Nord Bucureşti spre Iaşi, unde va ajunge la 11.55. Trenul va opri la Ploieşti Sud (ora 06.28), Buzău (07.32), Focşani (08.39), Tecuci (09.19), Bârlad (10.15), Vaslui (10.54) şi Bârnova (11.34).

Trenul a pleca apoi de la Iaşi la ora 16.50 şi va ajunge în Bucureşti la 23.00. Pe scena amplasată în Piaţa Unirii din Iaşi va avea loc şi un concert de muzică populară.

La finalul manifestărilor oficiale, participanţii vor putea servi plăcinte, vin fiert şi ceai. Totodată, în piaţă vor fi împărţite steguleţe şi cocarde tricolore.

Circulaţia tramvaielor va fi întreruptă în Piaţa Unirii, în perioada cât au loc manifestările oficiale dedicate Zilei Unirii.

Autorităţile ieşene estimează că în Piaţa Unirii se vor afla câteva mii de oameni. Pe tot parcursul zilei de 24 Ianuarie, Palatul Culturii din Iaşi va putea fi vizitat gratuit.

viewscnt

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Mama adolescentului de 15 ani, care l-ar ucis pe Mario Berinde, deranjată de acuzațiile aduse: "Merg la un detector de minciuni"
Fanatik.ro
Marele vis al copilăriei lui David Popovici, dezvăluit chiar de campion: „În loc de Spider-Man, aveam tort cu cercurile olimpice!”
Capital.ro
Surpriza de pe piața muncii: meserii bine plătite pentru care nu ai nevoie de facultate
Playtech.ro
De ce cheltuim mai mulți bani atunci când plătim cu cardul. Explicația pentru senzația că „dispar” fără să ne dăm seama
Adevarul
Se vinde una dintre cele mai frumoase vile din București, fosta reședință a unui dirijor celebru: cât costă clădirea cu 29 de camere și capelă
wowbiz.ro
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză în râul Olt, s-a predat în Elveția. Vlad Bălțățeanu era căutat internațional
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Biserica Ortodoxă Română este îndoliată! S-a stins din viață preotul Nicu Moldoveanu. Când și unde va fi înmormântat
iamsport.ro
Legenda Stelei a dat verdictul după revenirea lui Reghecampf la FCSB: ”Am fost coleg cu el, nu poate”
MediaFlux
Șoferii vor fi întrebați de unde vin și unde merg. Polițiștii vor să afle și scopul călătoriei
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte