5 schimbări în alimentaţie pe care trebuie să le faci de anul acesta

Contorizează foarte atent cantitatea de zahăr pe care o consumi şi înlocuieşte băuturile carbogazoase cu apa plată!

14 ian. 2015, 06:33
5 schimbări în alimentaţie pe care trebuie să le faci de anul acesta

. Contorizează-ţi consumul de zahăr rafinat

Fructele conţin in mod natural zahăr, însă nu acesta este cel care trebuie să te îngrijoreze. Pe lângă zahărul care există în mod natural în anumite alimente, se adaugă cel pe care-l punem în băuturi, precum şi cel pe care consumăm din diverse produse care se regăsesc în comerţ. Potrivit Asociaţiei Americane a Inimii, nu trebuie să depăşim cantitatea de 6 linguriţe cu zahăr pe zi pentru femei şi 9 linguriţe cu zahăr pentru bărbaţi.

Cum să limitezi consumul de zahăr rafinat:
Începe prin a limita consumul dulciurilor din comerţ şi să fii mai atentă la eticheta produselor pe care le cumperi. Zahărul este adăugat în majoritatea produselor din comerţ, inclusiv cele sărate, de aceea este indicat să citeşti eticheta cu ingrediente şi a face alegerile cele mai bune. Ca să îţi potoleşti pofta de dulce care apare uneori optează pentru ciocolata neagră, împarte un desert cu o prietenă sau prepară în casă un dulce sănătos, înlocuind zahărul cu curmalele sau mierea de albine.

2. Consumă apă în defavoarea băuturilor dulci

Potrivit unui studiu apărut recent în publicaţia American Journal of Clinical Nutrition, persoanele care consumă apă plată în defavoarea altor băuturi îndulcite urmează o dietă mai sănătoasă cu uşurinţă, limitând consumul de zahăr şi de alimente hipercalorice. De asemenea, cercetările arată o legătură clară între consumul de apă plată şi stimularea metabolismului, astfel încât procesul de slăbire va fi unul mai intens.

Cum să te ţii de acest obicei:
Bea dimineaţa la trezire un pahar mare cu apă, după care setează alte pahare cu apă cu o jumătate de oră înainte de prânz şi cină. Un alt truc bun este acela de a avea mereu la îndemână o sticlă cu apă sau de a adăuga felii de portocală sau lămâie în paharul cu apă. 

3. Consumă mai multe legume şi fructe

Alimentele proaspete trebuie să predomine în dietă, fie că le consumi crude sau preparate simplu. Astfel, riscul de a te îngrăşa va fi diminuat şi corpul tău va fi aprovizionat cu nutrienţii esenţiali. De exemplu, o cană cu legume fără amidon conţin 25 de calorii, spre deosebire de o cană cu paste gătite care conţin 200 de calorii. De asemenea, optând pentru un măr sau o pară în loc de chipsuri, biscuiţi sau dulciuri la gustările dintre mese poţi să reduci mult aportul caloric. 

Cum să te ţii de acest obicei:
O regulă bună este aceea de a include câte un fruct atât la micul dejun, cât şi la gustări şi câte două porţii de legume la fiecare masă de prânz şi de seară. 

Citeşte mai multe pe eva.ro