A doua lună consecutiv când dascălii nu îşi primesc banii la timp

Reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) anunţă că angajaţii din sistem nu au primit salariul, chiar dacă miercuri, 14 februarie, este zi de leafă, menţionând că este a doua lună consecutivă când se întămplă acest lucru.
Filip Stan
14 feb. 2018, 13:44
A doua lună consecutiv când dascălii nu îşi primesc banii la timp

„Astăzi este zi de salariu şi, până la această oră, nimeni din Bucureşti nu a primit salariile şi nici în alte judeţe nu s-a făcut plata până acum. Este posibil ca o parte să intre în seara aceasta, dar cea mai mare parte sigur nu îşi vor primi banii azi. De când s-a schimbat fluxul acesta financiar şi s-au îngreunat procedurile de calcul şi pentru că acum nu mai vin prin consiliile locale, ci prin ministerul Educaţiei, au apărut tot felul de probleme, inclusiv şi cu modificările acestea aduse la contribuţii. Ca atare, suntem siguri că mâine vor fi unităţi de învăţământ care nu îşi vor primi banii”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Sorin Dragne, preşedintele FSLI Sector 1.

Sindicalistul a explicat că, deşi în ultimele zile s-a lucrat la calculele pentru salarii, plata aceastora tot a întârziat, precizând că transferul plăţii de la consiliile locale la ministerul Educaţiei îngreunează foarte mult munca personalului din inspectoratele şcolare, care şi aşa este deficitar.

„De abia de acum încolo s-au deschis finanţările şi cu siguranţă nu se vor livra banii în timp util. Când vorbim despre salarii, vorbim despre banii pe care oamenii îi pot folosi, pe care îi au pe card intraţi. Duminică, luni şi marţi încă se lucra la salarii şi de astăzi s-au deschis finanţările prin trezorerii, dar acest proces va mai dura. Este deja a doua lună în care suntem puşi într-o astfel de situaţie. În Călăraşi, de exemplu, au început să intre banii de azi, în Sălaj, vor intra o parte azi, o parte, mâine, în Argeş, toţi vor intra mâine”, a adăugat Dragne.

Până în luna decembrie, ziua de plată a salariilor era cea stabilită de administraţiile locale, fiind diferită de la un caz la altul. Mutarea salariilor la Ministerul Educaţiei înseamnă că în fiecare lună, pe 14, angajaţii din sistem ar urma să îşi primească leafa.

Cadrele didactice au fost în aceeaşi situaţie şi luna trecută, când au avut o întârziere de cel puţin o zi.

La momentul respectiv, Inspectoratul Şcolar din Bucureşti a făcut mai multe verificări în peste 60 de unităţi şcolare din Capitală nu îşi primise salariile la timp.

Joi dimineaţă, reprezentanţii sindicali vor merge să discute şi să ceară explicaţii ministrului Educaţiei, Valentin Popa, încercând să se găsească soluţii pentru preîntâmpinarea acestor probleme.

DailyBusiness
Bolojan schimbă regulile pentru pensionarea anticipată. Pachetul 3 de măsuri include noi restricții
Spynews
Este oficial! Dorian Popa s-a căsătorit în Maldive! Mama cântărețului, primele declarații, în exclusivitate! Andreea nu a știut nimic despre nuntă
Fanatik.ro
Mircea Lucescu a pus tunurile pe Horațiu Moldovan pe care nu l-a mai convocat la națională: „Nu s-a gândit la consecințe. E vina mea că l-am folosit”
Capital.ro
Gestul interzis care îl poate costa libertatea pe Călin Georgescu. A fost filmat: E un gest camuflat, transgresiv
Playtech.ro
Partea mașinii de spălat rufe pe care mulți nu o curăță niciodată, dar care face ca hainele să miroasă urât. Nu este vorba de filtru
Adevarul
Cum a ajuns comisarul european pentru agricultură să lucreze la o stână din România: „Trebuia să mulgem oile dimineața, să producem brânza”
wowbiz.ro
S-A AFLAT! Substanța care ar fi ucis-o, de fapt, pe Andreea Cuciuc! Mama fetei aruncă BOMBA, la un an după tragedie
Economica.net
Mini-Dacia! Anunţ oficial despre noul "Lăstun Hipster" (FOTO interior/exterior)
Prosport.ro
FOTO. Ce a pățit „cea mai frumoasă femeie din lume”
kanald.ro
Anunț de ultimă oră pentru elevi! Când se redeschid școlile
Cancan.ro
Modificare în grilă Antena 1: Asia Express, scoasă din grila TV de duminică. Ce se întâmplă cu show-ul prezentat de Irina Fodor
iamsport.ro
Au dat verdictul! Cine ar fi ”cea mai slabă echipă din istoria Ligii 1”
MediaFlux
Răsturnare de situație privind plata CASS. Vicepremierul Tanczos Barna anunță cine ar putea scăpa de plată
stirilekanald.ro
ALERTĂ! Centrala nucleară, lovită de o dronă ucraineană
substantial.ro
După apariția CASS la pensie, o nouă lovitură pentru pensionari. Rămân cu mai puțini bani în buzunar