A fost cucerit şi ultimul sat sirian aflat sub controlul Statului Islamic

O alianţă de combatanţi arabi şi kurzi susţinută de Washington a cucerit miercuri ultimul sat de la Statul Islamic (SI), în estul Siriei, dislocându-i pe jihadişti în două cătune, a anunţat un ONG.
Iulian Tudor
23 ian. 2019, 12:57
A fost cucerit şi ultimul sat sirian aflat sub controlul Statului Islamic

Forţele Democratice Siriene (FDS) au lansat în septembrie o ofensivă contra ultimului bastion SI, în provincia Deir Ezzor, la frontiera cu Irakul, susţinută de atacuri aeriene ale coaliţiei internaţionale conduse de Statele Unite.

FDS au cucerit miercuri, în întregime, satul Baghouz – singurul care se mai afla pe mâna jihadiştilor -, potrivit Observatorului Sirian al drepturilor Imului (SOHR).

De-acum SI mai deţine controlul asupra a două cătune şi câtorva terenuri agricole, potrivit aceleiaşi surse.

”Operaţiunile de curăţare continuă la Baghouz, în vederea găsirii unor elemente SI care s-ar fi ascuns”, a precizat directorul SOHR Rami Abdel Rahman. ”FDS ar urma, acum, să avanseze către terenurile agricole de lângă Baghouz”, a adăugat el.

În urma unei ascensiuni fulgerătoare în 2014 şi cuceririi unor vaste teritorii în Siria şi Irak, ”califatul” autoproclamat al SI aproape a dispărut, în urma unor ofensive multiple în ambele ţări.

Din septembrie, confruntările în ultimul bastion SI s-au soldat cu peste 1.000 de morţi în rândul jihadiştilor, iar în rândul FDS cu peste 600 de morţi, potrivit SOHR. Cel puţin 380 de civili au fost ucişi în violenţe, potrivit aceleiaşi surse. Din acest sector a avut loc un exod masiv de civili şi de apropiaţi ai SI, care fug din calea luptelor, iar sute de jihadişti au depus armele, potrivit Observatorului.

DailyBusiness
Bolojan schimbă regulile pentru pensionarea anticipată. Pachetul 3 de măsuri include noi restricții
Spynews
Este oficial! Dorian Popa s-a căsătorit în Maldive! Mama cântărețului, primele declarații, în exclusivitate! Andreea nu a știut nimic despre nuntă
Fanatik.ro
El este cel mai talentat jucător de la FCSB. Chiar și magazionerii și bucătarii de la baza din Berceni au recunoscut. „Un fragment de os i se plimba prin picior!”
Capital.ro
Gestul interzis care îl poate costa libertatea pe Călin Georgescu. A fost filmat: E un gest camuflat, transgresiv
Playtech.ro
Ce avantaje ai dacă ai lucrat în grupa I de muncă – anii de reducere și punctele suplimentare
Adevarul
Cum a ajuns comisarul european pentru agricultură să lucreze la o stână din România: „Trebuia să mulgem oile dimineața, să producem brânza”
wowbiz.ro
S-A AFLAT! Substanța care ar fi ucis-o, de fapt, pe Andreea Cuciuc! Mama fetei aruncă BOMBA, la un an după tragedie
Economica.net
Mini-Dacia! Anunţ oficial despre noul "Lăstun Hipster" (FOTO interior/exterior)
Prosport.ro
FOTO. Ce a pățit „cea mai frumoasă femeie din lume”
kanald.ro
Rezerviștii Armatei Române, chemați la unitățile militare. Anunțul făcut de MApN
Cancan.ro
BREAKING | A murit Marius Keseri de la Direcția 5
iamsport.ro
Remember. Un sfert de secol de la ziua în care Michael Schumacher a repus Ferrari pe tronul Formulei 1
MediaFlux
Facturile la energie vor crește. Anunțul economistului Adrian Negrescu
stirilekanald.ro
ALERTĂ! Centrala nucleară, lovită de o dronă ucraineană
substantial.ro
După apariția CASS la pensie, o nouă lovitură pentru pensionari. Rămân cu mai puțini bani în buzunar