A fost descoperită a 9-a planetă a sistemului nostru solar. Este de 10 ori mai mare decât Pământul VIDEO

Doi astronomi de la Universitatea Caltech (SUA) susţin că au descoperit o nouă planetă a sistemului nostru solar pe care au botezat-o temporar "Planet Nine". Această nouă planetă ar fi de zece ori mai mare decât Terra.
Filip Stan
20 ian. 2016, 18:44
A fost descoperită a 9-a planetă a sistemului nostru solar. Este de 10 ori mai mare decât Pământul VIDEO

Planeta descoperită de cei doi astronomi americani s-ar afla la marginea sistemului nostru solar, iar mişcarea sa de rotaţie în jurul Soarelui are loc în timpul echivalent a 20.000 de ani tereştri.

Potrivit Washington Post, Michael Brown și Konstantin Batygin, cei doi cercetatori care au descoperit această planetă îndepărtată i-au dedus existenţa din mișcarea planetelor pitice nou descoperite și a obiectelor mai mici aflate dincolo de sistemul solar.

Citeşte şi FENOMENE astronomice SPECTACULOASE şi RARE în 2016: Până în februarie putem vedea simultan 5 planete pe cer

Aceste corpuri mai mici au orbite care par a fi influențate de gravitaţia unei planete ascunse, care acţionează ca un perturbator uriaș„, au spus cercetătorii.

DailyBusiness
Fum alb la Vatican! Cardinalul protodiacon va ieși la balconul central pentru a anunța „Habemus Papam!”
Spynews
Alertă ANM! Cum ne va afecta furtuna electrică, fenomenul care durează două săptămâni în România! Declarații de ultimă oră
Bzi.ro
Analiză stilistică și simbolică a Primului Cuplu din Stat, făcută de Vladimir Tătaru: George Simion sau Nicușor Dan?
Fanatik.ro
Amenda pe care o riscă toți românii care stau la curte. Este interzis să faci grătar în aceste condiții, încalci mai multe legi
Capital.ro
A murit cea mai mare actriță și prezentatoare TV. A fost cea mai bună ființă de pe acest Pământ
Playtech.ro
Anotimpurile nu mai sunt ce-au fost. Un fenomen meteo neobișnuit apare tot mai des în România. Ce ne așteaptă în următorii ani
DailyBusiness
Pe cine va vota Crin Antonescu în turul 2: Am pierdut singur și aleg liber! Refuz mobilizarea pentru o nouă „salvare a țării”
Adevarul
De ce și-au dorit românii să fie conduși de un străin. Motivul pentru care Carol I a ales un prim-ministru cu viziuni conservatoare
wowbiz.ro
ULTIMA ORĂ! Ionel Ganea a primit vestea la scurt timp după ce fiul lui a intrat în comă. Familia este distrusă
Spynews
Dan Alexa și soția lui divorțează! De ce s-a despărțit concurentul Asia Express de partenera lui, Andrada
Spynews
EXCLUSIV. Imagini dureroase de la înmormântarea lui Mircea Cîmpeanu! Familia și vedetele își iau rămas bun | VIDEO
Evz.ro
Cel mai luxos tren din România. Sunt condiții de hotel
Ego.ro
Motivul pentru care s-au certat Smiley și Pavel Bartoș la Românii au Talent! ”A fost singurul!” EXCLUSIV
Prosport.ro
Donjuanul milionar de 53 de ani se însoară cu iubita cu 21 de ani mai tânără
kanald.ro
Câți bani au primit românii la pensie în aprilie 2025. Ce sume încasează cei cu pensie anticipată
Cancan.ro
Bucurie mare în familia lui Gabi Bădălău! E ÎNSĂRCINATĂ: a făcut anunțul chiar de ziua ei de naștere 😍
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Reguli noi privind reciclarea. Toată lumea trebuie să le respecte
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prezentatoarea TV a apărut în costum de baie, iar soțul ei a fost numit pe loc „cel mai norocos bărbat din lume”
stirilekanald.ro
Tragedie pe autostrada A1! O femeie a murit după ce mașina în care se afla a intrat într-un TIR, staționat pe banda de urgență. Printre victime, un copilaș de 1 an
Salariul minim crește din 1 mai 2025 și ajunge la 4.500 lei
MediaFlux
Condiții pentru concediul medical. Lipsa de la serviciu nu poate fi justificată mereu
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Alcatraz: între renaștere politică și fantomă a trecutului – ce crede ultimul deținut despre redeschiderea faimoasei pușcării