Ji-Tu Cumbuka s-a născut în 1940, în Alabama, SUA. Numele lui, Ji-Tu, ales de bunica sa, înseamnă „gigant” în Swahili, iar Cumbuka înseamnă „pe care îl ţii minte”.
Ji-Tu a debutat în actorie cu rolul din „Uptight”, în 1968, iar anul următor a jucat alături de Elvis Presley în „Change of Habit”.
Cumbuka a mai avut roluri în seria tv „Roots”, „A-Team”, „Walker, Poliţist Ranger”, „CSI: Crime Scene Investigation” etc.
Actorul, care era deosebit de înalt, peste 1,90 m, a jucat şi rolul legendarului jucător de baschet NBA Oscar Robertson.
În 2012 şi-a scris autobiografia, „Gigantul pe care îl ţii minte”.