ACCIDENT GRAV în Târgu Jiu. Un bărbat a murit, după ce a fost lovit de o maşină care a intrat pe trotuar

Un pieton şi-a pierdut viaţa în urmă cu puţin timp, după ce a fost lovit de o maşină. Accidentul s-a petrecut în cartierul Bârseşti din municipiul Târgu Jiu. 

28 feb. 2015, 16:38
ACCIDENT GRAV în Târgu Jiu. Un bărbat a murit, după ce a fost lovit de o maşină care a intrat pe trotuar

Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Gorj, un şofer a pierdut controlul maşinii la volanul căreia se afla, a ieşit de pe carosabil, a rupt un stâlp de electricitate şi a lovit un pieton care trecea prin zonă. În urma impactului victima a decedat, nemaiputând fi salvată de medicii sosiţi la faţa locului cu o ambulanţă.

Șoferul implicat în accident va fi cercetat pentru ucidere din culpă.