Accident mortal provocat de un preot băut. Bărbatul a fost arestat

Un preot din comuna gălăţeană Schela, un bărbat de 44 de ani, a fost arestat, după ce, duminică seară, a lovit mortal cu maşina un bărbat de 49 de ani care se deplasa pe marginea unui drum din localitate, apoi a părăsit locul accidentului, poliţiştii stabilind că preotul avea o alcoolemie de 1,34 miligrame alcool în aerul pur expirat.

13 nov. 2017, 09:28
Accident mortal provocat de un preot băut. Bărbatul a fost arestat

UPDATE: Preotul din comuna gălăţeană Schela care a fost reţinut după ce duminică a lovit mortal cu maşina un bărbat de 49 de ani care se deplasa pe marginea unui drum din localitate, apoi a părăsit locul accidentului, poliţiştii stabilind că preotul avea o alcoolemie de 1,34 mg/l, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

UPDATE: Arhiepiscopia Dunării de Jos a anunţat, luni, că preotul din comuna gălăţeană Schela, Dănuţ Hohotă, care a lovit mortal cu maşina un bărbat, a fost suspendat din funcţie. Arhiepiscopia Dunării de Jos arată, într-un comunicat de presă, că a luat cunoştinţă cu „adâncă mâhnire” de accidentul rutier provocat duminică seară de către preotul Dănuţ Hohotă, de la parohia Negrea, soldat cu decesul unei persoane în vârstă de 49 de ani.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Galaţi, Crina Dragu, a declarat, luni, că un accident mortal a avut loc duminică seară pe raza comunei Schela.

„Un bărbat, de 49 de ani, din Schela, în timp ce se deplasa pe partea dreaptă a drumului DJ 251 K, a fost accidentat mortal de un autoturism. Conducătorul auto a părăsit locul accidentului, dar poliţiştii l-au identificat, fiind vorba despre un bărbat de 44, din comuna Schela. Testat cu aparatul Dragger s-a stabilit că acesta avea o alcoolemie de 1,34 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a declarat Crina Dragu.

Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, bărbatul care a provocat accidentul este Dănuţ Hohotă, preot în comuna Schela, el fiind reţinut pentru 24 de ore.

Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă, conducere sub influenţa alcoolului şi părăsirea locului accidentului.

Citeşte şi Tragedie rutieră în Galaţi. Un şofer beat a omorât un bărbat şi a rănit-o grav pe soţia acestuia