Accident pe faleza Cazinoului din Constanţa. O femeie a căzut în gol după ce balustrada s-a rupt FOTO

Balustrada de pe faleza Cazinoului din Constanța s-a rupt marţi, iar o femeie care se spijinea pentru o poză a căzut de la aproximativ 3 metri înălțime.

30 iun. 2015, 19:59

Femeia, în vârstă de 35 de ani, este din Bacău și la momentul respectiv se afla la plimbare cu soțul, pe faleza Cazinoului. A vrut să-și facă o fotografie, astfel că s-a sprijinit de balustradă, moment în care una din barele acesteia s-a rupt. Femeia s-a prăbușit în gol, de la 2,5-3 metri înălțime, căzând pe pietre, potrivit reporterntv.ro.

Femeia a fost preluată de echipajul SMURD și a fost transportată la Spitalul Județean. Potrivit medicilor, aceasta are multiple leziuni, dar, din fericire, nici una de natură să-i pună în pericol viața.

Primarul interimar al municipiului Constanța, Decebal Făgădău, a declarat că în acest caz a fost declanșată o anchetă.

In momentul în care am fost anunțat despre incident, am trimis Poliția Locală, Direcția de Gospodărire Comunală, managerul de proiect și reprezentantul constructorului care a realizat lucrarea. Este un incident regretabil, am dispus o anchetă. De îndată ce voi avea rezultatele anchetei voi anunța și măsurile. În primul rând vreau să mă asigur că asemenea incidente nu vor mai avea loc, indiferent de greutatea persoanei, iar dacă din punct de vedere al rezistenței lucrarea nu este proiectată pentru așa ceva, vreau ca măcar constănțenii și turiștii să fie avertizați.

De asemenea, în această seară am luat legătura cu directorul Spitalului Județean, care mi-a comunicat că doamna, în vârstă de aproximativ 40 de ani, este în afara oricărui pericol, cooperantă și, în momentul de față, la finalul investigațiilor medicale, va fi externată. Mâine îmi voi trimite colegii să vadă unde locuiește doamna și dacă are nevoie de ceva. De asemenea, voi transfera întreaga responsabilitate pentru ceea ce s-a întâmplat către constructor, iar principala preocupare va fi aceea de a face acest eveniment nefericit unul singular„, a declarat Decebal Făgădău.

Liviu Tramudana, purtătorul de cuvânt al Primăriei, a menţionat, într-un final, că femeia a refuzat internarea, dar că i s-au făcut toate investigaţiile, inclusiv un examen tomograf. Aceasta a părăsit Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa în noaptea de marţi spre miercuri, în jurul orei 1.00. „A refuzat spitalizarea, are o fisură de coccis şi alte contuzii. Spitalizarea este gratuită pentru că a fost urgenţă, dar vom ţine legătura cu ea şi vedem cu ce putem s-o ajutăm ambulatoriu. Dar i s-au făcut investigaţii, tomograf, toate procedurile. Ulterior, Primăria a notificat oficial Poliţia şi Inspectoratul de Stat în Construcţii pentru a efectua o anchetă. Şi noi am demarat o anchetă, cu Poliţia Locală, Direcţia de Gospodărire Comunală şi managerul de proiect. Constructorul trebuie să verifice întreaga balustradă. Este regretabil ce s-a întâmplat”, a spus Liviu Tramudana.