Află când va fi gata Centura Capitalei

Centura Capitalei va fi mo­dernizată şi extinsă la câte două benzi pe fiecare sens cel mai devreme la sfârşitul anului 2017 sau începutul lui 2018.

22 oct. 2014, 06:34
Află când va fi gata Centura Capitalei

Până în prezent, doar 20 din cei 72 de kilometri ai centurii arată a şosea care înconjoară o capitală europeană, în timp ce alţi aproape 20 de kilometri situaţi în nord vor fi modernizaţi până la finalul anului viitor, sau cel puţin acesta este angajamentul CNADNR. Partea de sud a centurii, ce măsoară peste 30 de kilometri, va mai aştepta însă peste trei ani până să fie extinsă la patru benzi, potrivit Mediafax.

Şoseaua de centură a Capitalei este unul dintre cele mai tergiversate proiecte rutiere majore din România, modernizarea şi extinderea la 4 benzi a acesteia fiind adusă în discuţie încă din 2005, cu doi ani înainte de aderarea României la Uniunea Europeană. La acea vreme, statul estima că va cheltui circa 530 de milioane de euro pentru reabilitarea şoselei.