Alertă teroristă: Poliţia a arestat doi bărbaţi. Nouă avioane au fost aduse la sol

Publicat: Vineri, 17 August 2018 22:28 // Actualizat: Vineri, 17 August 2018 22:28 // Sursa: romaniatv.net

Poliţia chiliană a arestat doi bărbaţi după ameninţările cu bombă în urma cărora au fost aduse la sol nouă avioane în America de Sud.

Un chilian în vârstă de 29 de ani, al cărui nume nu a fost precizat de poliţişti, a fost arestat, vineri dimineaţă, la Antofagasta, după ce i s-a localizat telefonul mobil. Bărbatului i s-au confiscat telefonul mobil şi alte obiecte.

Al doilea bărbat, în vârstă de 33 de ani, de asemenea chilian şi identificat ca Boris Chacon Flores, a fost arestat pe aeroportul din Santiago, joi după-amiază, după ce ar fi glumit cu un prieten că are o bombă în geantă, atunci când trecea prin punctul de control, potrivit news.ro.

Între cei doi nu pare să existe vreo legătură, a declarat o reprezentantă a autorităţilor chiliene, Maria Angelica Vanegas. Jose Rivera Aedo, şeful poliţiei din Santiago, a refuzat să spună dacă autorităţile caută şi alţi suspecţi.

Citeşte şi Panică în aer: Un avion de pasageri a aterizat de urgenţă din cauza unei ameninţări cu bombă

Nouă avioane au fost forţate joi să îşi schimbe de urgenţă rutele în spaţiul aerian din Chile, Argentina şi Peru din cauza unor ameninţări cu bombă primite de către Autoritatea Aviaţiei Civile (DGAC) din Chile, relatează Reuters.

Cel puţin două dintre avioane erau operate de LATAM Airlines şi trei de Sky, o companie low-cost din Chile, conform companiilor, potrivit news.ro.

Victor Villalobos Collao, directorul general al DGAC, a declarat că au fost făcute în total 11 ameninţări, două dintre ele fiind „fictive” iar celelalte nouă s-au referit la zboruri existente. Niciuna dintre aeronave nu avea explozibil la bord.

Comenteaza // Vezi comentarii
        Citeste mai mult despre:   
alertă alertă cu bombă avioane avioane aduse la sol cbhilian arestat telefon mobil
Daca ti-a placut articolul, urmareste RomaniaTV.NET pe   facebook facebook sau  twitter twitter.
1
EUR
4.6590
RON
14 Nov
noapte 6 °
zi 10 °
Ultimele joburi adaugate
24 H