ALOCAŢII pentru susţinerea familei, câţi bani se dau în fiecare lună şi cine sunt beneficiarii

Alocaţiile pentru susţinerea familiei, plătite în august 2018, au totalizat 33,779 milioane de lei, suma medie pe beneficiar fiind de 161,55 lei, conform datelor centralizate de Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS).

23 sept. 2018, 08:59
ALOCAŢII pentru susţinerea familei, câţi bani se dau în fiecare lună şi cine sunt beneficiarii

În luna august, erau înregistraţi 209.094 de beneficiari ai acestui acestui tip de ajutor social, cei mai mulţi fiind în judeţele Bacău – 12.483, Suceava – 11.605, Vaslui – 10.751 şi Iaşi – 10.709.

De asemenea, la finalul lunii august, erau suspendaţi de la plată 26.884 beneficiari, cei mai mulţi din Mureş – 1.755, Giurgiu – 1.613, Vâlcea – 1.370, Dolj – 1.562 şi Buzău – 1.451.

Cea mai mare valoare a sumei medii plătite (drepturi curente) a fost înregistrată în judeţele Timiş – 194,36 lei, Braşov – 188,97 lei şi în municipiul Bucureşti – 186,81 lei.

În cea de-a opta lună a anului 2018 au fost efectuate alte plăţi (restanţe, reluări în plată, plăţi neachitate, corecţii etc.) în contul acestui beneficiu, în sumă de 159.680 lei.

Beneficiul a fost instituit de Legea nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei şi se adresează familiilor ce au în îngrijire copii şi realizează venituri mai mici decât valoarea unui prag stabilit de lege.