An profitabil pentru agenţia imobiliară a statului: RAPPS a câştigat 14 milioane de euro în 2013

Anul 2013 a fost foarte profitabil pentru agenţia imobiliară a statului. RAPPS a obţinut anul trecut 14 milioane de euro din vânzarea a 85 de imobile. Iar de vânzare mai sunt alte câteva sute de imobile.

15 aug. 2014, 20:25
An profitabil pentru agenţia imobiliară a statului: RAPPS a câştigat 14 milioane de euro în 2013

O vilă la Predeal, apartamente în centrul Capitalei, terenuri virane sau agricole, terenuri de tenis sau de minigolf la mare. Acestea sunt câteva din bunurile vândute de RAPPS anul trecut. De exemplu, vila de la Predeal are aproximativ 300 de metri pătraţi plus un teren de 240 de metri pătraţi. E aproape de pârtie şi a fost vândută cu tot cu mobilă şi centrală termică proprie. Preţul s-a situat la circa 180 de mii de euro fără TVA. Negocierea s-a făcut direct cu noul proprietar.

În Capitală, un apartament de trei camere într-un bloc cu cinci etaje din centrul Capitalei, pe strada Luterană, a fost vândut cu 50 de mii de euro. Cu o suprafaţă de aproape 84 de metri pătraţi, acesta a fost cumpărat chiar de chiriaş.

Atenţie de unde vă cumpăraţi vacanţa. ZECI de persoane au fost PĂCĂLITE de agenţiile de TURISM

De asemenea, terenurile de tenis ale RAPPS de la Neptun au fost vândute cu 800.000 de euro. Este vorba de două terenuri cu zgură, de 600 de metri pătraţi cu aleile şi spaţiul verde aferente de peste 5.000 de metri pătraţi.