ANCOM propune scăderea tarifelor între operatori pentru portarea numerelor

Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a lansat luni în consultare publică propunerea de a scădea tarifele pe care furnizorul acceptor le datorează furnizorului donor pentru fiecare număr portat.
Filip Stan
22 ian. 2018, 14:57
ANCOM propune scăderea tarifelor între operatori pentru portarea numerelor

„Ţinând cont de volumul semnificativ de numere portate la nivel naţional în ultimii ani şi de faptul că aceste tarife au fost stabilite în anul 2010, propunem o scădere cu 44% a tarifului pentru fiecare număr fix portat de la 7,8 euro la maxim 4,4 euro, respectiv cu 66% a tarifului pentru fiecare număr mobil portat, de la 5,6 euro la maxim 1,9 euro. Reducerea costurilor furnizorilor acceptori ar putea stimula operatorii să lanseze pe piaţă oferte mai avantajoase pentru a atrage noi utilizatori sau a-i păstra pe cei actuali” , a declarat Sorin Grindeanu, preşedintele ANCOM, într-un comunicat.

Observaţii privind proiectul de decizie privind modificarea tarifelor de portare a numerelor pot fi trimise autorităţii până la data de 22 februarie.

Nivelul maxim al tarifelor de portare a fost stabilit de ANCOM prin metoda analizei comparative de tip benchmark, pe baza informaţiilor colectate de la 25 din cele 37 de ţări membre ale Grupului Reglementatorilor Independenţi. Tarifele anterioare au fost stabilite de ANCOM în anul 2010, tot pe baza unei analize comparative de tip benchmark.

”Tariful propus de 4,4 euro pentru portarea numerelor geografice, a numerelor independente de locaţie şi a numerelor nongeografice, altele decât cele pentru servicii de comunicaţii electronice destinate publicului furnizate la puncte mobile, a fost determinat pe baza analizei benchmark, ca medie a tarifelor de portare a numerelor la nivel de gros practicate în Austria, Bulgaria, Cehia, Cipru, Grecia, Irlanda, Letonia, Macedonia, Olanda, Polonia, Portugalia, Serbia, Slovacia, Spania şi Turcia, ponderate cu populaţia”, informează ANCOM.

Tariful propus de 1,9 euro pentru portarea numerelor nongeografice pentru servicii de comunicaţii electronice destinate publicului furnizate la puncte mobile a fost determinat pe baza analizei benchmark, ca medie  a tarifelor de portare la nivel de gros practicate în Bulgaria, Cehia, Cipru, Franţa, Grecia, Irlanda, Letonia, Macedonia, Portugalia, Serbia, Slovacia şi Turcia, ponderate cu populaţia.

Portabilitatea numerelor oferă utilizatorilor libertate deplină de alegere pentru că permite păstrarea numărului la schimbarea furnizorului de servicii de comunicaţii electronice. ANCOM a creat pentru informare site-ul portabilitate.ro, unde utilizatorii pot afla în ce reţea funcţionează orice număr folosit în România, chiar dacă a fost portat.

Tariful de gros pentru portarea numerelor este destinat să acopere costurile furnizorului donor generate de portarea numărului la furnizorul acceptor. Costurile de portare sunt generate de activităţile tehnice (realizarea portării numărului respectiv), operaţionale şi administrative, precum şi de actualizarea bazelor de date locale utilizate şi a bazei de date centralizate.

DailyBusiness
Ce a putut să găsească Piedone la câteva restaurante de pe litoral. ANPC le-a suspendat activitatea pe loc: „A înflorit salcâmul în bucătărie”
Spynews
Ilona Brezoianu și soțul ei sărbătoresc un an de când au devenit soț și soție. Ce a transmis jurata de la Te cunosc de undeva: "Abia aștept..." | FOTO
Bzi.ro
Ultima imagine cu Felix Baumgartner înainte de moarte. Ce a scris alături de imagine
Fanatik.ro
Acestea sunt singurele vitamine și suplimente pe care medicii le recomandă. Te scapă imediat de oboseala psihică și sunt bune pentru sistemul nervos
Capital.ro
Interzis pentru cei care locuiesc la casă. Lege pentru cei care au copaci în curte
Playtech.ro
Cum să găsești bilete ieftine de avion? Cel mai bun moment pentru a le cumpăra, aşa poţi călători oriunde cu un buget redus
DailyBusiness
Ce avere a lăsat Felix Baumgartner. Cine sunt succesorii legali ai iubitului Mihaelei Rădulescu
Adevarul
Propaganda rusă a pus ochii pe Melania Trump. Imagini nud cu Prima Doamnă a Americii difuzate într-un show TV
wowbiz.ro
„Noi am fost DRAGOSTE”. Prima reacție a Mihaelei Rădulescu după moartea lui Felix Baumgartner
Spynews
A murit „prințul adormit” al Arabiei Saudite! A fost în comă timp de 20 de ani, în urma unui accident de mașină, în Londra
Spynews
Pepe își sărbătorește ziua de naștere! Cum l-au surprins copiii! Artistului nu i-a venit să creadă | VIDEO
Evz.ro
Cât costă o tunsoare la frizerul lui Nicușor Dan și ce servicii include pachetul complet
Ego.ro
Ce au observat experții, la aparițiile fiului cel mic al lui Kate Middleton și al Prințului William
Prosport.ro
Imagini spectaculoase cu Nicolae Dică și soția lui, în costum de baie roz, la plajă
kanald.ro
Mihaela Rădulescu, primul mesaj după moartea lui Felix Baumgartner: ,,Nu am cuvinte”. Vedeta a postat totul pe Instagram
Cancan.ro
Coincidența halucinantă din viața Mihaelei Rădulescu. Legătura macabră dintre Felix Baumgartner și Bogdan Rădulescu
Playsport.ro
Funcția secretă pe care WhatsApp o folosește deja: îți citește mesajele și...
Capital.ro
S-a dat ordin de la UE. Decizie obligatorie în România. Se aplică în toate statele membre
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Reacția prezentatoarei TV, care are un iubit cu 11 ani mai tânăr, după ce a fost acuzată că e „vulgară”
stirilekanald.ro
Țara europeană în care pacienții cu boli terminale pot să pună capăt suferinței. În ce condiții se permite moartea asistată
Gigi Becali, prima reacție după ce Elena Udrea a fost eliberată. Cum a ajutat-o în închisoare: „Am fost la ea cu o comisie, e o femeie mai puternică decât zece bărbați”
MediaFlux
Unele pensii se majorează de la 1 septembrie! Noul șef al Casei de Pensii a explicat exact
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Prințesa ștearsă din istorie. O descoperire tulburătoare sub nisipurile Egiptului