Andreea Cosma a depus plângere penală la IGPR pentru mesajele de ameninţare pe care le-ar fi primit pe telefon

Publicat: Miercuri, 21 Februarie 2018 12:04 // Actualizat: Miercuri, 21 Februarie 2018 12:05 // Sursa: romaniatv.net

Deputatul PSD Andreea Cosma a mers miercuri la Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR), unde a depus o plângere penală pentru ameninţare, în urma mesajelor de ameninţare pe care le-ar primi pe telefonul mobil. Cu o zi în urmă, ea a fost primită în audienţă de ministrul de Interne, Carmen Dan, apoi a avut o întâlnire şi cu şeful Poliţiei Române, Cătălin Ioniţă.

"Am plecat ieri de la doamna ministru de Interne Carmen Dan către domnul chestor Cătălin Ioniţă. Am stat de vorbă cu dânsul şi astăzi m-a îndrumat să vin la sediul IGPR, să depun plângere şi să vadă şi fotografiile de pe telefon. Dânsa (Carmen Dan - n.r.) m-a chemat în audienţă, mi-a spus că în acest caz competent este IGPR şi să depun plângere", a spus Andreea Cosma, la sediul IGPR.

Ea susţine că în ultima perioadă a primit "cinci-şase" mesaje de ameninţare şi că suspectează că acestea ar fi fost trimise de fostul procuror Mircea Negulescu de la DNA Ploieşti.

"După conţinutul mesajelor am suspiciunea că e posibil să fie de la procurorul Negulescu. Nu vreau să îl acuz de nimic, dar vreau ca Poliţia să facă ce trebuie şi să se cerceteze care este sursa mesajelor", a afirmat sora lui Vlad Cosma, cel de la care a pornit scandalul privind DNA, după ce a susţinut că procurorii de la DNA Ploieşti ar fi falsificat probe.

Andreea Cosma a mai spus că în cursul acestei zile va mai depune o plângere şi la Inspecţia Judiciară, pentru "aspecte care au legătură cu procurorii Negulescu şi Onea, care s-au cercetat unul pe altul într-un dosar din 2017".

Comenteaza // Vezi comentarii
Daca ti-a placut articolul, urmareste RomaniaTV.NET pe   facebook facebook sau  twitter twitter.
1
EUR
4.6495
RON
10 Dec
noapte 0 °
zi 3 °
Ultimele joburi adaugate
24 H