Angajări pe salarii de la 2.000 de lei la 3.000 de lei net lunar

RomaniaTV.net vă prezintă oferta de muncă disponibilă în această perioadă în România, pentru care angajatorii au făcut publice salariile oferite, precum şi aşteptările de la candidaţi. 

RomaniaTV.net
19 mai 2017, 07:48
Angajări pe salarii de la 2.000 de lei la 3.000 de lei net lunar

Oferta de muncă disponibilă în România, pentru care angajatorii au făcut publice salariile oferite 

O firmă recrutează din mai multe oraşe tehnicieni service pe salarii nete de 3.000 lei pe lună.
Candidatul potrivit pentru acest post are foarte bune cunoştinţe despre circuite electrice, mecanică, electromecanică, are cunoştinţe elementare de Engleză, are permis de conducere categoria B. Candidaţii selectaţi pentru aceste locuri de muncă vor fi responsabili de diagnosticarea, reparaţia, punerea în funcţie la sediul clienţilor din zona alocată a echipamentelor electrice de ridicat, specifice domeniului logistic depozitare.
Angajatorii oferă pe contract de muncă salarii nete de 3.000 lei lunar, pentru program de muncă de opt ore pe zi, cinci zile pe săptămână, asigurare medicală privată, stabilitatea locului de muncă, bonusuri de performanţă, plan de dezvoltare a carierei, trepte de creştere salarială.

Informaţii complete despre acest post găsiţi în anunţul de recrutare care poate fi accesat la acest link.

O agenţie de turism angajează pe postul de agent turism pe salarii nete de 2.500 lei pe lună.
Candidatul potrivit pentru acest post are studii superioare, are cunoştinţe avansate de Engleză, este organizat, punctual, are spirit de echipă, e ordonat, are iniţiativă şi ştie să lucreze la PC.

Amănunte despre acest post găsiţi în anunţul de recrutare pe care îl puteţi consulta la acest link.

O firmă angajează specialişti marketing online pe salarii cuprinse între 2.000 de lei şi 3.000 lei net lunar, în funcţie de experienţă şi cunoştinţe.
Candidatul potrivit pentru acest post are studii superioare, experienţă într-un post similar, are cunoştinţe avansate de Engleză, e creativ, are abilităţi de organizare şi planificare, de comunicare şi negociere. Are, de asemenea, cunoştinţe minime despre PR şi resurse umane.
Informaţii suplimentare despre acest post găsiţi în anunţul de recrutare care poate fi accesat la acest link.