Angelina Jolie, în Mosul, după eliberarea de către coaliţia condusă de SUA: „Se simte MIROS de CADAVRE” VIDEO

După aproximativ un an după ce oraşul Mosul din Irak a fost declarat ca fiind "eliberat"de către coaliţia condusă de SUA de teroriştii islamişti ai Statului Islamic, Angelian Jolie  - trimis al UNHCR în această ţară - cobservat că "se simte încă mirosul cadavrelor îngropate sub ruine".
Sânziana Stancu
17 iun. 2018, 10:44
Angelina Jolie, în Mosul, după eliberarea de către coaliţia condusă de SUA:

Faimoasa vedetă a mărturisit că, la Mosul, a văzut „cea mai mare nenorocie” din viaţa ei. „Încă sunt cadavre îngropate în ruine şi se simte mirosul morţilor care s-au descompus acolo pentru că nimeni nu i-au scos”, a mai spus celebra vedetă care este dedicată cauzelor umanitare. Angelina Jolie este Trimis Special pentru Înaltul Comisariat  pentru Refugiaţi” (UNHCR).

Aceasta este cea de-a cincea deplasare în Irak a vedetei de la Hollywood, iar distrugile pe care le-a văzut în Oraşul Vechi i-au sfâşiat inima. 

Angelia Jolie, în vârstă de 42 de ani, a mai spus că centrul oraşului, complet distrus de artilerie şi loviturile aeriene, este cea mai mare catastrofă din lume, din cei 17 ani de când ea este reprezentant al organizaţiei umanitare. 

These people have lost everything and the trauma and the loss they have suffered is unparalleled,” Jolie said.

„Aceşti oameni au pierdut totul, iar traumele pe care le-au suferit nu pot fi descrise în cuvinte”, mai spus Angelina Jolie.

DailyBusiness
Bolojan schimbă regulile pentru pensionarea anticipată. Pachetul 3 de măsuri include noi restricții
Spynews
Este oficial! Dorian Popa s-a căsătorit în Maldive! Mama cântărețului, primele declarații, în exclusivitate! Andreea nu a știut nimic despre nuntă
Fanatik.ro
Marius Şumudică anunţă colapsul pentru campioana României. “FCSB va ieşi rapid din cupele europene!”
Capital.ro
Gestul interzis care îl poate costa libertatea pe Călin Georgescu. A fost filmat: E un gest camuflat, transgresiv
Playtech.ro
Temperaturi cum nu am mai avut de ani buni în iarna 2025–2026. Meteorologii spun că ar putea fi cea mai geroasă din ultimul deceniu
Adevarul
Cum a ajuns comisarul european pentru agricultură să lucreze la o stână din România: „Trebuia să mulgem oile dimineața, să producem brânza”
wowbiz.ro
S-A AFLAT! Substanța care ar fi ucis-o, de fapt, pe Andreea Cuciuc! Mama fetei aruncă BOMBA, la un an după tragedie
Economica.net
Mini-Dacia! Anunţ oficial despre noul "Lăstun Hipster" (FOTO interior/exterior)
Prosport.ro
FOTO. Ce a pățit „cea mai frumoasă femeie din lume”
kanald.ro
Anunț de ultimă oră pentru elevi! Când se redeschid școlile
Cancan.ro
Modificare în grilă Antena 1: Asia Express, scoasă din grila TV de duminică. Ce se întâmplă cu show-ul prezentat de Irina Fodor
iamsport.ro
Cristi Tănase a spus că Pițurcă e ”mic copil” pe lângă un alt fost antrenor de la FCSB: ”Extraordinar!”
MediaFlux
Avertisment pentru români. Anii care NU se iau în calcul la pensie
stirilekanald.ro
„Un gest criminal!” Mama Andreei Cuciuc face acuzații grave. E convinsă că moartea fetei nu a fost întâmplătoare: „O clipă de neatenție și viața ei s-a sfârșit”
substantial.ro
După apariția CASS la pensie, o nouă lovitură pentru pensionari. Rămân cu mai puțini bani în buzunar