ANRE: Facturile la electricitate scad de la 1 ianuarie

Tarifele de distribuție a energiei electrice vor scădea în medie cu 12% de la 1 ianuarie 2016, ceea ce va însemna o reducere de 4-5% a valorii facturii finale, a declarat, marţi, Marius Vladu, șeful Direcției Comunicare, Cooperare și Relația cu Parlamentul din Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE).
Iulian Tudor
15 dec. 2015, 10:34
ANRE: Facturile la electricitate scad de la 1 ianuarie

Tarifele de distribuție se vor reduce cu 12%, în medie, de la 1 ianuarie. Astfel că, având în vedere faptul că tariful de distribuție reprezintă 40% din factura finală, aceasta va fi diminuată cu 4-5%„, a spus Marius Vladu, potrivit Agerpres.

Potrivit acestuia, ANRE monitorizează investițiile făcute de operatorii de distribuție, iar cele justificate sunt recunoscute în tarife. „Până acum, au avut loc doar creșteri de tarif. Aceasta este pentru prima dată când ANRE constată că nu este nevoie de creștere, ci de scădere, pentru că profitul distribuitorilor trebuie ținut în echilibru cu protecția consumatorilor”, a adăugat reprezentantul ANRE.

Vladu a mai spus că ANRE nu recunoaște în tarife investițiile începute, ci doar pe cele finalizate și puse în funcțiune. „Nivelul ridicat al corecțiilor valorice anuale negative ce urmează a fi luate în considerare la stabilirea tarifelor aplicabile în anul 2016 se datorează în principal următoarelor: creșterea cantităților de energie electrică distribuite în cursul anilor 2014 și 2015 față de nivelul prognozat inițial, scăderea substanțială a prețului de achiziție a energiei electrice pentru acoperirea CPT (consumului propriu tehnologic — n.r.) realizat/recunoscut de ANRE, față de cel prognozat inițial, aplicarea corecției de venituri aferente anului 2016 datorită diminuării valorii RRR (Ratei Reglementate a Rentabilității) de la 8,52% la 7,7%, în conformitate cu prevederile Ordinului ANRE nr. 146/2014„, se arată într-un răspuns al ANRE, transmis, marți, AGERPRES.

Oficialii autorității precizează că, din analizele efectuate în vederea stabilirii corecțiilor valorice anuale, a rezultat că venitul reglementat realizat de operatori în anul 2015 este mai mare decât cel cuvenit.

În consecință, sunt necesare corecții negative, a căror amânare presupune admiterea ca operatorii să beneficieze pentru o perioadă de timp de venituri suplimentare nejustificate, ceea ce considerăm că aduce prejudicii utilizatorilor și este în favoarea operatorilor de distribuție. În plus, dacă se menține această tendință, ar rezulta de la an la an cumularea unor venituri negative amânate importante, de care operatorii de distribuție concesionari ar beneficia nemeritat și care ar fi din ce în ce mai dificil de reglat înainte de finalul perioadei de reglementare 2014 — 2018‘, mai precizează reprezentanții ANRE.

Pe de altă parte, potrivit distribuitorilor de energie, tarifele de distribuție pot varia de la un an la altul, în termeni reali, cu cel mult 10% pentru fiecare dintre tarifele specifice de distribuție și cu 7% pentru tariful mediu ponderat.

ANRE menționează că aceasta reprezintă o interpretare pe care distribuitorii o dau reglementărilor în vigoare, astfel că a inițiat un proiect de modificare prin care dorește clarificarea acestui aspect, respectiv faptul că limitarea impusă variației tarifelor de distribuție de la un an la altul se referă la limitarea creșterii acestor tarife.

Astfel, având în vedere că Metodologia aplicată la stabilirea tarifelor este o reglementare de tip ‘Price Cap’, precum și faptul că operatorii de distribuție concesionari interpretează sensul sintagmei ‘tarifele de distribuție pot varia’ în sensul extins al termenului ‘variație’ fără a ține cont de tipul reglementării, ANRE a promovat un proiect de ordin cu propunerea de completare a Metodologiei pentru clarificarea deplină a sensului prevederilor art. 105 alin. (1). Prin proiectul de ordin se precizează faptul că limitarea impusă variației tarifelor de distribuție de la un an la altul se referă la limitarea creșterii acestor tarife‘, au subliniat oficialii ANRE.

DailyBusiness
Bolojan schimbă regulile pentru pensionarea anticipată. Pachetul 3 de măsuri include noi restricții
Spynews
Este oficial! Dorian Popa s-a căsătorit în Maldive! Mama cântărețului, primele declarații, în exclusivitate! Andreea nu a știut nimic despre nuntă
Fanatik.ro
El este jucătorul care poate să schimbe naționala: „Acum îşi va da doctoratul!”
Capital.ro
Călin Georgescu și soția sa au primit interdicție. Cristela Georgescu a răbufnit public: Noi nu avem voie. Oamenii nu știu ce e în sala de judecată
Playtech.ro
Tabel actualizat cu vârsta de pensionare pentru femei și bărbați până în 2030
Adevarul
Fiii lui Putin și ai fostei gimnaste Alina Kabaeva trăiesc „sub acoperire”. Presa le-a dezvăluit numele și fotografiile
wowbiz.ro
S-A AFLAT! Substanța care ar fi ucis-o, de fapt, pe Andreea Cuciuc! Mama fetei aruncă BOMBA, la un an după tragedie
Economica.net
Mini-Dacia! Anunţ oficial despre noul "Lăstun Hipster" (FOTO interior/exterior)
Prosport.ro
FOTO. Ce a pățit „cea mai frumoasă femeie din lume”
kanald.ro
UPDATE Şcolile din Capitală vor fi închise pe 8 octombrie, din cauza ciclonului. În ce alte județe s-a anunțat suspendarea cursurilor
Cancan.ro
Gestul intim dintre Dan Alexa și Alina Pușcău, de la Asia Express 2025. Ce s-a întâmplat noaptea, de fapt, între cei doi
iamsport.ro
Cristi Tănase a spus că Pițurcă e ”mic copil” pe lângă un alt fost antrenor de la FCSB: ”Extraordinar!”
MediaFlux
Armata Română cheamă românii la mobilizare! Cine sunt primii solicitați
stirilekanald.ro
„Un gest criminal!” Mama Andreei Cuciuc face acuzații grave. E convinsă că moartea fetei nu a fost întâmplătoare: „O clipă de neatenție și viața ei s-a sfârșit”
substantial.ro
După apariția CASS la pensie, o nouă lovitură pentru pensionari. Rămân cu mai puțini bani în buzunar