Antonescu: Candidatul dreptei trebuie ales între mine şi Klaus Johannis

Fostul preşedinte al Partidului Naţional Liberal (PNL), senatorul Crin Antonescu, a afirmat, joi seara, că ar putea reintra în ecuaţia unei candidaturi la funcţia de preşedinte al României, în acest moment viitorul candidat al dreptei trebuind ales între actualul preşedinte interimar al PNL, Klaus Johannis, şi el.

RomaniaTV.net
26 iun. 2014, 20:18
Antonescu: Candidatul dreptei trebuie ales între mine şi Klaus Johannis

„Ca să fiu foarte sincer, eu nu cred că avem nevoie de foarte multe sondaje. Cu tot respectul foarte sincer şi pentru domnul Predoiu, şi pentru Partidul Democrat Liberal, întrebarea este, după părerea mea, în acest moment, din dreapta dacă este Klaus Johannis sau dacă sunt eu”, a afirmat Antonescu, la Realitatea TV.

Antonescu a subliniat că „Johannis porneşte favorit”.

De asemenea, fostul lider liberal a afirmat că ar putea accepta candidatura la prezidenţiale dacă partidul i-o cere şi dacă sondajele de opinie îl situează într-o poziţie favorabilă.

Nimic în afară de propria mea opţiune nu mă împiedică să candidez. Am făcut acest pas în spate ca să se găsească o soluţie pe care să o sprijine mai mulţi oameni„, a precizat Antonescu, care a exclus existenţa unor presiuni externe sau interne pentru a nu candida la prezidenţiale.

El a adăugat că, indiferent care va fi candidatul dreptei la funcţia de preşedinte al României, nu va rămâne „spectator la această bătălie”, ci se va implica pentru susţinerea acestuia.