Antonescu: Îl voi susţine pe KLAUS IOHANNIS doar dacă observ bună-credinţă din partea lui

Crin Antonescu a declarat, în cadrul unei emisiuni televizate, că exclude categoric o candidatură independentă la prezidenţiale, el menţionând că nu se va implica în susţinerea campaniei lui Klaus Iohannis şi că va vedea dacă îl va vota pe acesta. De asemenea, fostul preşedinte al PNL a spus că nu îl va vota pe Victor Ponta la alegerile prezidenţiale.

19 aug. 2014, 06:48
Antonescu: Îl voi susţine pe KLAUS IOHANNIS doar dacă observ bună-credinţă din partea lui

Întrebat dacă se va implica în susţinerea campaniei lui Iohannis, Antonescu a răspuns: „Nu, categoric nu, pentru că sunt un om responsabil”.

„PNL a făcut nişte sondaje de opinie. Trei oameni foarte serioşi dintre conducătorii PNL s-au ocupat personal de executarea lor.  (…)  Şi sondajul era îngrozitor, scorul meu politic, de susţinere, era unul extrem de mic, mai mic decât al doamnei Udrea, al domnului Băsescu, decât al tuturor domnilor care se pot imagina. (…) Câtă vreme avem o realitate cu un astfel de sondaj, înseamnă că eu sunt personajul a cărui alăturare de candidatul creditat (Klaus Iohannis – n.r.) trebuie evitată. În sensul acesta vorbesc de faptul că eu în mod responsabil nu voi sări în cârca acestui candidat pentru a-l trage în jos, pentru a-i diminua imaginea, a-i fi asociată figura lui cu un om care are atâta ostilitate, impopularitate, precum arăta sondajul respectiv. Îmi văd de treaba mea, încerc să nu asocieze omul când se duce să voteze Iohannis, să uite de mine, ca nu cumva să se răzgândească”, a adăugat Antonescu.