Armata americană, acuzată că a distrus probe privind atacul asupra spitalului MSF din Afganistan

Un tanc american a intrat în ruinele spitalului din Afganistan distrus într-un atac aerian la 3 octombrie, stârnind îngrijorări că armata SUA a vrut astfel să elimine dovezi în cazul unei eventuale anchete privind comiterea unei crime de război, a relatat joi The Guardian în pagina sa online.
Romania TV
16 oct. 2015, 12:24
Armata americană, acuzată că a distrus probe privind atacul asupra spitalului MSF din Afganistan

Atacul asupra spitalului din Kunduz care aparținea organizației caritabile Medici fără Frontiere (Médécins sans Frontieres, MSF) s-a soldat cu moartea a 10 pacienți și a 12 membri ai personalului.

Într-un comunicat transmis joi, MSF susține că a fost informată după ‘intruziunea’ din aceeași zi că în tanc se aflau investigatori ai unei echipe formate din reprezentanți ai SUA, NATO și Afganistanului care anchetează atacul. „Intrarea neanunțată și forțată a avariat proprietatea, a distrus potențiale probe și a cauzat stres și teamă”, a precizat MSF.

Pentagonul nu a răspuns solicitării de a comenta incidentul, care survine în contextul în care au apărut noi dovezi că forțele americane care operau în zonă la momentul atacului știau că în clădire funcționa un spital.

SUA îşi extind prezenţa militară în Afganistan după 2016. NATO salută decizia

Analiști americani pentru operațiuni speciale adunaseră informații asupra spitalului cu câteva zile înainte de atac, deoarece credeau că un agent pakistanez îl folosea ca bază, conform unor informații oferite de Associated Press, care citează un fost oficial al serviciilor secrete, rămas sub protecția anonimatului.

Analiștii au făcut o hartă o zonei și au trasat un cerc în jurul spitalului, a spus oficialul citat. Bărbatul pakistanez, prezentat deopotrivă ca un suspect taliban și angajat al Directoratului inter-servicii din Pakistan, a fost ucis în atac, a mai declarat oficialul citat de AP.

Din cei aproape 200 de pacienți și membri ai personalului aflați în spital în momentului atacului, cel puțin 30 au fost răniți, potrivit MSF, care a spus că atacul este o încălcare a Convențiilor de la Geneva și o crimă de război. Potrivit organizației, unii dintre pacienți au ars de vii în paturile lor.

Mai multe anchete privind atacul analizează dacă echipele americane distincte implicate — experții în operațiuni speciale, ofițeri ai comunității de informații, comandamentul militar care a ordonat atacul — știau că unitatea este un spital, dacă au transmis un avertisment că urmează un atac și ce s-a întâmplat la fața locului la momentului loviturii.

Nu se știe dacă informațiile deținute de analiști conform cărora unitatea era un spital au fost împărtășite și comandamentului care a lansat atacul, mai notează The Guardian. Potrivit MSF, coordonatele GPS care identificau spitalul au fost împărtășite cu ofițeri americani, afgani și ai coaliției internaționale, dar și cu oficiali civili „nu mai târziu de 29 septembrie”.

Spynews
Anca Țurcașiu a devenit bunică! Nora sa a adus pe lume o fetiță. Ce nume va purta micuța: „Sunt cea mai fericită de pe pământ...” / VIDEO
Bzi.ro
Prețuri halucinante la concertul Coldplay! Cât a plătit un bucureștean pentru două ape, două doze de Cola Zero și popcorn
Fanatik.ro
Podul din România considerat ca fiind unul dintre cele mai frumoase din lume. Inginerul a stat sub el pentru a garanta că întreaga construcție e sigură
Capital.ro
A murit marele cântăreț. S-a mai stins o stea a muzicii. Va fi regretat de toți
Playtech.ro
Ce soție frumoasă are Nicolae Stanciu! Căpitanului României are cu ce se mândri
DailyBusiness
Mobilizare uimitoare pe șantierul acestei autostrăzi! Vești bune pentru milioane de șoferi
Adevarul
Val de ironii la adresa lui Iohannis după ce a felicitat naționala României la finalul meciului cu Ucraina: „Ce miracol, unii au rămas fără glas, iar alții au prins glas”
Spynews
Trei persoane și-au pierdut viața într-un teribil accident, în Iaşi. Un politician AUR și iubita lui au acroșat un pieton și s-au oprit într-un cap de pod / FOTO
Spynews
Doliu în lumea muzicii de petrecere. Un cunoscut lăutar s-a stins din viață după ce a pierdut lupta cu o boală grea: "Dumnezeu să te ierte..." / FOTO
Evz.ro
Vladimir Putin se pregătește să fugă. Semnele care prevestesc ce e mai rău
Impact.ro
Antonia, apariție INCENDIARĂ la plajă! Costumul de baie MINUSCUL a lăsat tot la vedere ...
Prosport.ro
FOTO. Cea mai controversată jucătoare WTA din România face ravagii la început de vară! Imagini incendiare în costum de baie
wowbiz.ro
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Cancan.ro
BREAKING | Andrei Muraru a murit într-un accident cumplit de motocicletă 😢
Playsport.ro
WOW, PREA fierbinte! Fusta Corinel Caragea, mult prea scurtă?! Cum a apărut printre suporteri înainte de România - Ucraina
kanald.ro
Marina Almășan, adevărul din spatele despărțirii de Victor Socaciu: „Personajul care ne tulburase liniștea a reapărut. A fost începutul sfârșitului”
Capital.ro
Elena Udrea e nevinovată! Ce i-a făcut Traian Băsescu
StirileBZI
Românii pot primi 37.000 de euro! Banii sunt dați de Comisia Europeană
Prosport.ro
FOTO. Mariana Bitang, transformare fizică uluitoare: cu greu a mai putut fi recunoscută! Cum arată doamna gimnasticii românești la 62 de ani
stirilekanald.ro
"Era sânge, era casa groazei!" - Ultimele clipe din viața Rădiței, surprinse de camerele de supraveghere
substantial.ro
Gheorghe Șoldan, noul președinte al Consiliului Județean Suceava, anunță prioritățile sale
MediaFlux
ALERTĂ METEO ANM! Meteorologii ANUNȚĂ PRĂPĂDUL
Shtiu.ro
Top 3 țări cu cei mai proști locuitori. Îi trimiți după apă, vin cu pâine! Pe ce loc sunt românii?