Atac terorist la Ierusalim: Un bebeluş mort. 7 persoane rănite. Atacatorul a decedat din cauza rănilor

Un tânăr palestinian membru al Hamas potrivit guvernului israelian a ucis un copil de trei luni şi a făcut opt răniţi miercuri la Ierusalim după ce a intrat cu maşina într-un grup de persoane într-o staţie de tramvai, fapt ce l-a determinat pe primul ministru Benjamin Netanyahu să întărească prezenţa poliţiei într-un oraş unde tensiunile sunt puternice.

23 oct. 2014, 06:15
Atac terorist la Ierusalim: Un bebeluş mort. 7 persoane rănite. Atacatorul a decedat din cauza rănilor

Un bebeluş a murit şi alte 7 persoane au fost rănite, după ce un membru al grupării islamiste Hamas a intrat intenţionat cu maşina într-un grup de oameni.

Atacul a fost comis de un „terorist palestinian” care „este membru al Hamas”, mişcarea islamistă cu care Israelul a purtat recent un război în Fâşia Gaza, a scris un purtător de cuvânt al guvernului, Ofir Gendelman, pe Twitter.

Autorul palestinian al unui atac cu maşină într-o staţie de tramvai în care un copil a fost ucis şi şase persoane rănite miercuri la Ierusalim a decedat din cauza rănilor joi dimineaţă.

Abed Abdelrahman Shaloudeh, 21 de ani, a fost oprit de un poliţist care a deschis focul asupra lui în timp ce încerca să fugă pe jos după atac, a declarat poliţia, citată de AFP.

Faptele ilustrează tensiunile puternice înregistrate de mai multe luni în oraş între israelieni şi palestinieni şi evrei şi musulmani, notează AFP.

Tânărul de 21 de ani provine dintr-un cartier popular /Silwan/ unde au avut loc ciocniri provocate de instalarea unor colonişti evrei în mijlocul palestinienilor în locuinţe în trecut proprietăţi ale palestinienilor.

Şoferul, care a folosit o maşină înmatriculată pe numele tatălui sau, a fost oprit apoi de un poliţist care a deschis focul asupra lui atunci când încerca să fugă, potrivit poliţiei. Rănit, el a fost internat în spital într-o stare „intermediară”, potrivit ministrului securităţii interne Yitzhak Aharonovich.

„Suspectul este cunoscut serviciilor noastre… şi a fost deja la închisoare”, a spus ministrul la faţa locului, fără a specifica motivele pentru care palestinianul a fost închis.

O fetiţă de trei luni, spitalizată într-o stare gravă, nu a supravieţuit, a declarat un purtător de cuvânt al spitalului. Alte opt persoane au fost rănite, dintre care două grav.