„AURELIA ION ŞI ADRIAN IOVAN NU AR FI SUPRAVIEŢUIT nici dacă salvatorii ajungeau în 30 minute!”

AURELIA ION ŞI ADRIAN IOVAN NU AR FI SUPRAVIEŢUIT nici dacă erau găsiţi la timp. Şeful SMURD Bihor, medicul Beres Zsolt, primul care a evaluat răniţii accidentului aviatic din Apuseni, a declarat corespondentului Mediafax că în opinia sa, "pilotul şi studenta care au murit nu ar fi supravieţuit nici dacă salvatorii ar fi ajuns la ei în 30 de minute" de la accident. 

RomaniaTV.net
22 ian. 2014, 22:47
„AURELIA ION ŞI ADRIAN IOVAN NU AR FI SUPRAVIEŢUIT nici dacă salvatorii ajungeau în 30 minute!”

AURELIA ION ŞI ADRIAN IOVAN  ar fi murit şi dacă erau găsiţi la timp. „De când am participat la acea operaţiune, sunt obosit de hărmălaia mediatică, să aud că pilotul şi studenta din avion au murit de hipotermie pentru că nu s-a ajuns la timp la locul prăbuşirii. Eu nu am făcut autopsia, dar judecând clinic şi ţinând cont şi de experienţa mea de salvator montan şi speo, nu cred că pilotul şi studenta care au murit ar fi supravieţuit nici dacă salvatorii ar fi ajuns la ei în 30 de minute” , a declarat medicul Beres Zsolt, şeful UPU a Spitalului Clinic Judeţean din Oradea şi al SMURD Bihor, coordonatorul în teren al primelor operaţiuni de evaluare a stării de sănătate a supravieţuitorilor accidentului aviatic din Munţii Apuseni.

Aurelia Ion, studenta care a decedat în urma accidentului aviatic din Munţii Apuseni, a fost avansată post-mortem la gradul de locotenent şi va fi înmormântată, joi, cu onoruri militare.

Aurelia Ion avea 23 de ani, era ofiţer-student în anul V la Institutul Medico-Militar din Bucureşti şi făcea un stagiu de pregătire la Spitalul Fundeni. De-a lungul studiilor, tânăra s-a implicat voluntar în numeroase activităţi pe linie medicală, potrivit MApN.

Comandantul Institutului Medico-Militar, Dragos Cuzino, a declarat că Aurelia Ion şi-a dorit din copilărie să fie medic, ea fiind o studentă eminentă, devotată, care se afla alături de unii dintre cei mai buni medici din România.

„Vreau să îmi exprim regretul şi tristeţea profundă faţă de pierderea suferită. E o pierdere imensă, a noastră, a medicinei militare în primul rând. Mă gândesc aici la colegii şi camarazii din armată, din Ministerul Apărării, până la conducerea Ministerului Apărării”, a spus colonelul dr. Dragoş Cuzino.

Aurelia Ion şi pilotul Adrian Iovan şi-au pierdut viaţa după ce un avion de mici dimensiuni de tip BN2, la bordul căruia se afla un echipaj medical, a aterizat forţat, luni după-amiază, într-o zonă muntoasă accidentată, la peste 1.400 de metri altitudine, la graniţa judeţelor Cluj şi Alba.

Coordonatorul SMURD Cluj, dr. Adela Golea, a declarat că tânăra a fost găsită în stop cardio-respirator de către echipajele care au ajuns la faţa locului. Medicii au făcute „reprize” de resuscitare atât la locul accidentului, cât şi în ambulanţă, dar, în final, s-au văzut nevoiţi să declare decesul.

Aurelia Ion, fata care şi-a pierdut viaţa în accidentul aviatic din Cluj, nu participa pentru prima dată la o misiune de prelevare de organe alături de medicii bucureşteni, potrivit România TV.

În 2012, în luna septembrie, tânăra a plecat din Bucureşti în Neamţ pentru a asista la o operaţie de prelevare de organe de la un bărbat aflat în moarte cerebrală după ce a căzut într-o fântână. La acea vreme, transportul s-a făcut cu aceeaşi aeronava Britten Norman 2 şi parţial cu aceeaşi echipă de medici şi piloţi care au fost implicaţi în accidentul aviatic din Apuseni.

În imaginile de la Bună Ziua Iaşi se vede cum din avionul care a aterizat pe aeroportul din Iaşi coboară medicul Radu Zamfir, pilotul Adrian Iovan şi o tânără cu codiţe despre care presa spune că ar fi Aurelia Ion. Aurelia Ion era studentă în anul V la Institutul Medico-Militar din Bucureşti.

AURELIA ION avea doar 23 de ani şi o întreagă viaţă înainte. Îşi dorea să ajungă un medic de renume, făcea voluntariat, se zbătea să înveţe cât mai mult din tainele medicinei şi să salveze vieţi. Destinul i-a fost însă curmat tragic… prea devreme! Aurelia a scris pe pagina sa de Facebook un mesaj tulburător: „Whatever you do will be insignificant, but it is very important that you do it” (n.red. Orice ai face e nesemnificativ, dar e foarte important să o faci).

Aurelia făcea practică la spitalul Fundeni şi a plecat ca voluntar împreună cu o echipă de transplant la Oradea, pentru recoltarea unui ficat. Fata se afla în avion ca voluntar în cadrul programului de transplant. Era o studentă foarte apreciată, acesta fiind şi motivul pentru care a fost aleasă să participe misiune.

În momentul în care echipa de salvare a ajuns la locul accidentului Aurelia Ion a fost găsită în stop cardio-respirator, în hipotermie severă.

AURELIA ION a murit alături de pilotul Adrian Iovan în tragedia aviatică de la Cluj. Aurelia Ion  era studentă în anul V la Facultatea de Medicina Bucuresti, Institutul Medico-Militar. Aurelia Ion este originiară din Bucureşti şi se afla în avion ca VOLUNTAR în cadrul programului de transplant. 

AURELIA ION, studenta decedată a fost găsită în stop cardio-respirator, în hipotermie severă. Studenta care şi-a pierdut viaţa, luni, în accidentul aviatic produs în Munţii Apuseni a fost găsită în stop-cardio respirator de către echipajele care au ajuns la faţa locului, avea multiple fracturi şi traumatisme şi hipotermie severă, a declarat medicul şef al UPU Cluj, Adela Golea.

Medicul şef al UPU Cluj, Adela Golea, a declarat, marţi dimineaţă, că tânăra a fost găsită în stop cardio-respirator, avea traumatisme craniene, fracturi la membre, la bazin, la coloana cervicală şi era în stop cardio-respirator, cu temperatura corpului de 18 grade. Ea a precizat că s-a încercat resuscitarea tinerei pe toată durata intervenţiei de coborâre a celorlalte cinci victime, însă manevrele au eşuat.

AURA ION era studentă în anul V la Institutul de Medicină Militară din Bucureşti.

 Procurorii au dispus ca autopsiile pentru Iovan şi pentru studentă să fie făcute la Câmpeni

Procurorii au dispus ca autopsiile în cazul pilotului Adrian Iovan şi al studentei să fie făcute la Câmpeni (Alba), localitate în care se află trupurile neînsufleţite ale acestora, afirmă conducerea IML Cluj, care iniţial anunţase că pilotul şi fata vor fi aduşi la Cluj.

Şeful IML Cluj, Marius Vartic, a declarat, marţi dimineaţă, corespondentului MEDIAFAX că procurorii din Alba au dispus ca autopsia să nu se mai facă la Cluj.

„Procurorii din Alba au dispus ca autopsia pentru cele două persoane decedate în accidentul din Apuseni să nu se mai facă la IML Cluj, ci la Câmpeni, judeţul Alba. Maşina pe care am trimis pentru ridicarea cadavrelor a fost rechemată la Cluj”, a spus Vartic.

Iniţial, el spunea că autopsiile vor fi făcută la IML Cluj, fiind trimisă la Câmpeni o maşină pentru preluarea celor două victime.

Trupul lui Adrian Iovan, scos din avion şi dus la un centru din Câmpeni, de unde va fi preluat de IML

Trupul pilotului Adrian Iovan a fost scos din avion de către echipe de descarcerare ale inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă din judeţele Bihor şi Cluj şi dus la Centrul de Primiri Urgenţe Câmpeni, judeţul Alba, unde se află şi în prezent. La centrul din Câmpeni a fost dus şi trupul neînsufleţit al tinerei.

Şeful Institutului de Medicină Legală Cluj, Marius Vartic, a declarat, marţi dimineaţă, corespondetului MEDIAFAX că a trimis o maşină la locul accidentului pentru ridicarea trupurilor celor două persoane decedate – pilotul Adrian Iovan şi studenta care se afla în avionul prăbuşit.

„Am trimis marţi dimineaţă după ora 7.00 o maşină pentru a aduce cadavrele celor două persoane decedate în accidentul de avion din Apuseni, la dispoziţia Poliţiei. Vor ajunge la IML Cluj în jurul amiezii şi vom efectua autopsia lor”, a spus Vartic.

AURELIA ION NU SE AFLA LA PRIMA MISIUNE

Studenta Aurelia Ion, fata care şi-a pierdut viaţa în accidentul aviatic din Cluj, nu participa pentru prima dată la o misiune de prelevare de organe alături de medicii bucureşteni, potrivit România TV.

În 2012, în luna septembrie, tânăra a plecat din Bucureşti în Neamţ pentru a asista la o operaţie de prelevare de organe de la un bărbat aflat în moarte cerebrală după ce a căzut într-o fântână. La acea vreme, transportul s-a făcut cu aceeaşi aeronava Britten Norman 2 şi parţial cu aceeaşi echipă de medici şi piloţi care au fost implicaţi în accidentul aviatic din Apuseni.

În imaginile de la Bună Ziua Iaşi se vede cum din avionul care a aterizat pe aeroportul din Iaşi coboară medicul Radu Zamfir, pilotul Adrian Iovan şi o tânără cu codiţe despre care presa spune că ar fi Aurelia Ion. Aurelia Ion era studentă în anul V la Institutul Medico-Militar din Bucureşti.