Avocat din Baroul Timiş, reţinut de DNA şi urmărit penal pentru trafic de influenţă

Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție (DNA) Timișoara au dispus, marți, punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore a inculpatului Panduru Cosmin, avocat în cadrul Baroului Timiș, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

26 sept. 2017, 14:47
Avocat din Baroul Timiş, reţinut de DNA şi urmărit penal pentru trafic de influenţă

În ordonanța procurorilor se arată că în cauză există date și probe care susțin faptul că în cursul anului 2017, ”în contextul desfășurării unui proces civil de partaj, inculpatul Panduru Cosmin, în calitate de avocat în cadrul Baroului Timiș, a pretins de la una dintre părțile implicate în cauză suma de 2.000 euro. Banii respectivi au fost pretinși pentru ca inculpatul să intervină pe lângă un executor judecătoresc și să-l determine să permită persoanei respective să vândă un imobil, astfel încât acel imobil să nu mai poată fi supus procedurii de executare silită”, arată un comunicat al DNA Timișoara.

Ulterior, în același context, din august până în prezent, inculpatul și-a mărit pretențiile la 4.000 de euro, bani ce urmau să-i fie remiși în două tranșe.

Inculpatului Panduru Cosmin i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

Miercuri, inculpatul Panduru Cosmin va fi prezentat Curții de Apel Timișoara, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.