Avocatul Poporului s-a sesizat în cazul copilului şoferului cu numere M..EPSD

Avocatul Poporului solicită lămuriri Poliţiei Rutiere în legătură cu situația în care s-a aflat copilul minor al șoferului cu numere M..EPSD, cât timp cei doi au fost la poliţie pentru audieri în cazulplăcuţelor de înmagriculare. Demersul Avocatului Poporului vizează posibila încălcare a art. 49 din Constituția României privind protecția copiilor și a tinerilor.

RomaniaTV.net
08 aug. 2018, 14:27

Avocatul Poporului a solicitat Brigăzii de Poliţie Rutieră din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti să comunice în ce măsură instituția, în situații similare, poate asigura asistență psihologică, hrană și apă, dar și un mediu propice pentru minori, în perioada cât aparținătorii se află în incintă, se arată într-un comunicat al AVP.

Avocatul Poporului a fost sesizat și, totodată, a luat cunoștință din mass-media cu privire la faptul că, în data de 30 iulie 2018, conducătorul unui autovehicul cu numere de înmatriculare ofensatoare, a fost reținut și condus la sediul Brigăzii Rutiere de Poliție, fiind însoțit de fiul său în vârstă de 8 ani. Astfel, minorul a fost nevoit să petreacă mai multe ore în sediul Brigăzii Rutiere de Poliție și chiar să asiste la audierea tatălui său.