Bătaie înainte de alegeri: O maşină a fost vandalizată cu târnăcopul VIDEO

Un angajat al primăriei din Dăbuleni şi-a găsit în curtea casei maşina distrusă, cu un târnăcop înfipt pur şi simplu în capotă. Omul spune că trăieşte un adevărat coşmar de când a reclamat un tânăr la poliţie că a rupt afişele electorale de pe gardul casei sale. Mai mult, tânărul a postat o poză pe internet, cu un topor în mână şi l-a ameninţat pe om cu moartea. 

25 mai 2016, 06:24
Bătaie înainte de alegeri: O maşină a fost vandalizată cu târnăcopul VIDEO

În urmă cu câteva zile, angajatul primăriei a acceptat ca pe gardul său să fie lipite afişe electorale. A văzut un tânăr care rupea afişele şi l-a reclamat la Poliţie. De aici a început scandalul.

„A dat in parbriz, a distrus parbrizul, bordul, si ce mai sunt senzorii in interior. Ultima lovitura a fost in capota masinii, unde a ramas si scula, tarnacopul”, a povestit bărbatul păgubit.

Bărbatul este sigur că cei care i-au vandalizat maşina sunt mână în mână cu tânărul pe care l-a reclamat la Poliţie. De ameninţări nu a scăpat nici copilul său.

Tânărul acuzat recunoaşte senin doar un singur lucru şi anume că a rupt afişele.

Politistii au intocmit un dosar de cercetare penala sub aspectul infractiunii de distrugere.

Ca o coincidenţă, în Dăbuleni au fost vandalizate alte 7 maşini, iar poliţiştii au reţinut deja două persoane.