Bebeluşul din Baia de Fier a murit în urma unei infecţii la intestine

Reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu au anunţat, miercuri, rezultatele necropsiei bebeluşului de doar o lună de zile decedat, în noaptea de luni spre marţi, în urma unui stop cardio-respirator, micuţul suferind de o infecţie la intestine.

29 oct. 2014, 15:29
Bebeluşul din Baia de Fier a murit în urma unei infecţii la intestine

Potrivit purtătorului de cuvânt al SJU Târgu-Jiu, Ramona Oprea, rezultatul anatomopatologic a arătat că bebeluşul suferea de gastroenterită ulcerativă cu adenită mezenterică, problemă care nu a putut fi depistată în spital de către medici.

A fost stabilit rezultatul anatomopatologic al copilului. S-a pus diagnosticul de gastroenterită ulcerativă cu adenită mezenterică, ileus mecanic, stop cardio-respirator iresuscitabil şi distrofie gradul II. Încă de la internarea în spital, copilul a avut o suferinţă cu simptomatologie gastrică, vorbim despre un dezechilibru hidroelectrolitic atât prin lipsă de aport, cât şi prin lipsă de absorbţie. Pe perioada internării, copilul a crescut în greutate, dovadă că asigurându-se un aport alimentar adecvat, starea copilului mergea spre bine. Aceste probleme nu pot fi, din păcate, depistate în niciun spital. Copiii născuţi cu asemenea probleme pot să meargă bine sau pot să se întâmple necazuri cum s-a întâmplat cu acest copil„, a spus Ramona Oprea, potrivit Agerpres.

Rudele bebeluşului acuză medicii că nu l-au îngrijit cum ar fi trebuit, afirmând că pe durata internării în spital micuţul a fost hrănit doar cu zeamă de orez. „Îi spuneam asistentei că are burtica umflată şi zicea că nu are ce să facă pentru că are colici, ne-a dat să îi dăm picături. Eu îi spuneam că a învineţit copilul, că are burtica tare şi zicea că nu are ce să-i facă. (…) I-au dat să mănânce zeamă de orez o săptămână, numai asta să îi dea?„, a declarat Viorica Dan, bunica paternă.

În acest caz, atât IPJ cât şi conducerea SJU Târgu-Jiu au demarat, în paralel, două anchete pentru a stabili exact cauzele care au dus la moartea bebeluşului. Mai mult, reprezentanţii DGASPC Gorj au anunţat că părinţii vor beneficia de consiliere psihologică dat fiind că ambii sunt minori.

Citeşte şi: CAZ CUTREMURĂTOR. Cum şi-a găsit un bărbat bebeluşul după ce l-a lăsat în maşină TIMP DE 8 ORE