Bombă din al Doilea Război Mondial descoperită la Budapesta. 1.500 de persoane au fost evacuate

Poliţia ungară a evacuat, miercuri dimineaţă, 1.500 de persoane dintr-un cartier din Budapesta, după descoperirea unei bombe ce datează din al Doilea Război Mondial în apropiere de Castelul Buda.

17 iul. 2013, 11:06
Bombă din al Doilea Război Mondial descoperită la Budapesta. 1.500 de persoane au fost evacuate

„Aproximativ 80 de blocuri de locuinţe au fost evacuate după ce o bombă de 50 de kilograme, din al Doilea Război Mondial a fost descoperită pe strada Pala„, a anunţat o purtătoare de cuvânt a armatei ungare, Melinda Varkonyi, pentru agenţia ungară MTI, citată de Mediafax.  După încheierea evacuării, experţii armatei vor merge să dezamorseze dispozitivul exploziv, a adăugat ea.

Printre clădirile evacuate se află două hoteluri, precum şi Institutul Francez, situate într-o zonă foarte frecventată de turişti.

Ungaria, aliată a Germaniei naziste în cel de-al Doilea Război Mondial, a fost bombardată de forţele americane, britanice şi sovietice în ultimele luni ale conflictului. Numeroase obuze nu au explodat şi sunt descoperite periodic, în special cu ocazia lucrărilor de construcţie. Din 2008, autorităţile din Budapesta au recurs deja la numeroase evacuări.