Canada şi Mexicul vor respinge propunerile lui Donald Trump pentru modificarea NAFTA

Reprezentanţii Canadei şi Mexicului vor respinge propunerile preşedintelui Statelor Unite, Donald Trump, în sensul modificării Acordului nord-american de liber-schimb (NAFTA), afirmă surse oficiale citate de NBC, Axios.com şi Bloomberg.

RomaniaTV.net
17 oct. 2017, 19:19
Canada şi Mexicul vor respinge propunerile lui Donald Trump pentru modificarea NAFTA

Reprezentantul SUA pentru Relaţii comerciale, Robert Lighthizer, se va întâlni marţi seară, la Washington, cu ministrul mexican al Economiei, Ildefonso Guajardo, şi cu ministrul de Externe al Canadei, Chrystia Freeland. Întrevederea este parte a negocierilor convocate de Donald Trump pentru modificarea Acordului nord-american de liber-schimb (NAFTA). Preşedintele SUA a denunţat în mod repetat Tratatul şi vrea modificarea documentului pentru apărarea în mod mai eficient a intereselor comerciale americane, în ceea ce criticii consideră a fi o abordare protecţionistă.

Trei oficiali citaţi de postul NBC, de site-ul Axios.com şi de agenţia Bloomberg au declarat că reprezentanţii Mexicului şi Canadei vor „respinge ferm” propunerile Statelor Unite privind renegocierea NAFTA. Cu toate acestea, cele două ţări nu intenţionează să se retragă definitiv de la negocieri.

Guvernele din Mexic şi Canada au respins în mod repetat solicitările Statelor Unite privind modificarea cotelor stabilite la produse lactate şi autovehicule. De asemenea, cele două ţări nu sunt de acord cu schimbarea procedurilor de organizare a licitaţiilor pentru alocarea de contracte instituţiilor.

Preşedintele Donald Trump a catalogat NAFTA drept un „dezastru” şi a ameninţat cu retragerea Statelor Unite din Tratat.