Carmen Dan, despre miniştrii care și-au retras demisiile: A fost un semnal că vor asigura interimatul. Eu îmi doresc să continui

Carmen Dan, ministrul interimar al Afacerilor Interne, a afirmat, vineri, referindu-se la gestul membrilor Cabinetului de a-și retrage demisiile, că aceștia au dorit să dea un semnal că vor asigura interimatul în perioada următoare.

23 iun. 2017, 12:17
Carmen Dan, despre miniştrii care și-au retras demisiile: A fost un semnal că vor asigura interimatul. Eu îmi doresc să continui

„Nu a greșit nimeni. A fost o situație în care colegi de-ai mei au vrut să dea un semnal că rămân în continuare la minister și că asigură interimatul până când se va constitui un nou guvern. Țineți cont că, în cazul Ministerului de Interne și al Ministerului Dezvoltării, situația era specială”, a declarat Carmen Dan, potrivit Agerpres.

Ea a precizat că, în acest moment, miniștrii sunt interimari „pe o procedură constituțională”.

Întrebată dacă pe ordinea de zi a ședinței de guvern ar fi urmat să fie ordonanțe care ar fi modificat legislația judiciară, Carmen Dan a răspuns că își dorea să fie puse „toate actele normative care contribuiau la implementarea programului de guvernare”.

Ministrul demisionar al Afacerilor Interne a declarat că, după părerea sa, următorul premier ar trebui să fie membru PSD.

„Cred că (viitorul premier-n.r.) trebuie să fie membru PSD. Dar asta este o discuţie şi o decizie care se va lua în forul statutar al partidului”, a declarat Carmen Dan.

Întrebată dacă îşi mai doreşte un mandat de ministru, Carmen Dan a replicat „Eu îmi doresc să continui”.

Carmen Dan a participat vineri la prezentarea bilanțului primarului Capitalei, Gabriela Firea, la un an de mandat.

Mai mult de jumătate dintre miniştrii demisionari ai Cabinetului Grindeanu au făcut cerere de retragere a demisiilor din Guvern, anunţă România TV. Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Alina Petrescu, a decrat însă că demisiile, odată anunţate şi înregistrate, sunt irevocabile.

Citeşte şi: 20 de miniştri au depus cerere de retragere a demisiei. Purtătorul de cuvânt al Guvernului: Demisiile sunt irevocabile