Catalonia continuă pe drumul separării de Spania. Premierul susţine că va ignora justiţia, dacă va fi suspendat din funcţie

Premierul separatist al Cataloniei, Carles Puigdemont, susține, într-un interviu publicat duminică de cotidianul La Vanguardia, că va rămâne în funcție chiar dacă justiția va ordona suspendarea sa pentru încercarea de a organiza un referendum ilegal privind autodeterminarea.
Filip Stan
04 sept. 2017, 07:21
Catalonia continuă pe drumul separării de Spania. Premierul susţine că va ignora justiţia, dacă va fi suspendat din funcţie

Nu voi putea în niciun caz accepta o suspendare a atribuțiilor mele. Circumstanțele în care o persoană încetează să prezideze Generalitat (guvernul catalan) sunt dictate de statutul Cataloniei, în consecință va trebui să ne opunem unei astfel de suspendări„, a declarat Carles Puigdemont.

Un premier regional nu poate fi forțat să părăsească puterea decât de parlamentul regional sau în caz de condamnare fermă ce duce la interdicția exercitării unei funcții publice. Însă o lege adoptată în 2015 permite Curții Constituționale să suspende funcționari de stat în cazul în care acțiunile acestora contravin deciziilor sale.

În acest interviu publicat cu patru săptămâni înainte de referendumul prevăzut pentru 1 octombrie și pe care Madridul vrea să-l împiedice cu orice preț, liderul separatist catalan asigură că cele 6.000 de urne necesare votului vor fi disponibile în ziua hotărâtoare, fără a dezvălui de unde vor fi găsite acestea.

Această problemă nu este una neimportantă, în condițiile în care guvernul central a promis că va acționa în justiție împotriva tuturor celor care vor participa la referendumul interzis de Curtea Constituțională, inclusiv împotriva companiilor ce vor furniza logistică, făcând și mai dificilă organizarea lui.

Separatiștii, majoritari în parlamentul catalan, ar urma să aprobe în această săptămână legea ce convoacă referendumul.

Madridul a promis că va sesiza imediat justiția pentru a cere anularea legii, însă separatiștii sunt hotărâți să ignore deciziile judiciare.

Puigdemont asigură că regiunea sa, care reprezintă circa 20% din PIB și 15% din populația Serbiei, își va declara independența în cazul în care tabăra ‘da’ va ieși învingătoare și va fi înregistrată o participare în linie cu practicile obișnuite.

La începutul verii, un sondaj comandat de guvernul regional arăta că 49,4% dintre catalani erau împotriva secesiunii, iar 41,06% pentru. În caz de referendum, 18% din totalul persoanelor intervievate au dat asigurări că nu vor participa, iar 14,4% nu erau în masură să spună care va fi poziția lor. Dintre cei care s-ar prezenta la urne, 39% ar vota pentru independență, iar 23,4% împotrivă. În schimb, mai mult de 70% dintre catalani ar dori un referendum, pentru a tranșa o dată pentru totdeauna această problemă.

Sâmbătă, șeful executivului spaniol Mariano Rajoy a promis că ‘va menține unitatea Spaniei’ și ‘va face ca legea să fie respectată’, însă fără a dezvălui modul în care va proceda Madridul.

DailyBusiness
Bolojan schimbă regulile pentru pensionarea anticipată. Pachetul 3 de măsuri include noi restricții
Spynews
Este oficial! Dorian Popa s-a căsătorit în Maldive! Mama cântărețului, primele declarații, în exclusivitate! Andreea nu a știut nimic despre nuntă
Fanatik.ro
Ce se întâmplă cu Nicolae Stanciu, cât de gravă e, de fapt, accidentarea. Italienii tocmai au făcut anunțul
Capital.ro
Tragedie în lumea muzicii românești. Direcția 5 e în doliu. S-a stins membrul formației: Am fost împreună 30 de ani. Îți mulțumim din suflet!
Playtech.ro
Cât costă să ridici o casă din BCA de 100 de mp, în toamna lui 2025
Adevarul
Cum a ajuns comisarul european pentru agricultură să lucreze la o stână din România: „Trebuia să mulgem oile dimineața, să producem brânza”
wowbiz.ro
S-A AFLAT! Substanța care ar fi ucis-o, de fapt, pe Andreea Cuciuc! Mama fetei aruncă BOMBA, la un an după tragedie
Economica.net
Mini-Dacia! Anunţ oficial despre noul "Lăstun Hipster" (FOTO interior/exterior)
Prosport.ro
FOTO. Ce a pățit „cea mai frumoasă femeie din lume”
kanald.ro
Vești bune! Mamele și veteranii ar putea fi scutiți de plata contribuției la sănătate
Cancan.ro
BREAKING | A murit Marius Keseri de la Direcția 5
iamsport.ro
Remember. Un sfert de secol de la ziua în care Michael Schumacher a repus Ferrari pe tronul Formulei 1
MediaFlux
Soluția ANRE pentru prețuri mai mici la energie. Cum ar putea fi calculate facturile
stirilekanald.ro
ALERTĂ! Centrala nucleară, lovită de o dronă ucraineană
substantial.ro
După apariția CASS la pensie, o nouă lovitură pentru pensionari. Rămân cu mai puțini bani în buzunar