Caz CUTREMURĂTOR la Timişoara. Patru copilaşi au fost BĂTUŢI şi ARUNCAŢI în stradă, fără milă

Patru copii, cu vârste între 1 şi 4 ani, au fost găsiţi de doi tineri pe stradă, în miez de noapte, şi au alertat autorităţile. Copiii au fost preluaţi de medici, iar poliţiştii îi caută acum pe părinţi.

RomaniaTV.net
18 aug. 2014, 06:32
Caz CUTREMURĂTOR la Timişoara. Patru copilaşi au fost BĂTUŢI şi ARUNCAŢI în stradă, fără milă

Scene dramatice, în noaptea de duminică spre luni, la câțiva pași de Catedrala Mitropolitană din Timișoara. Doi tineri au găsit aruncați în spatele unor panouri de pe Podul Traian, patru copilași cu vârste cuprinse între unu și patru anișori. Era puțin după ora unu noaptea, iar afară numai 12 grade Celsius.

Trei dintre cei mici adormiseră și numai norocul a făcut ca cel mai mic dintre ei să plângă și să fie observat. Altfel niciunul dintre cei patru nu ar fi apucat dimineața în viață, datorită vârstei fragede și a temperaturii, spun medicii.

Tinerii au sunat de urgență la 112, iar în zonă a sosit imediat un echipaj al ambulanței. Copiii au fost transportaţi la spital pentru îngrijiri medicale, acolo unde medicii aveau să descopere că fuseseră bătuți.

Cei mai mari dintre ei aveau mai multe leziuni la nivelul capului. Unele dintre acestea erau proaspete, iar altele erau suferite în urma unor agresiuni mai vechi. Potrivit tion.ro, toți cei patru micuți erau în stare de șoc, iar cel mai mic dintre ei, care nu are mai mult de un an, tremura și avea febră.

Medicii și polițiștii i-au anunțat pe cei de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș, care îi vor prelua pe micuți după ce se vor însănătoși.

Polițiștii au început o anchetă și încearcă să dea de urma familiei micuților pentru a-i trage la răspundere pe cei care și-au aruncat copiii în stradă. Cine are informații despre identitatea copilașilor sau îi recunoaște pe aceștia este rugat să anunțe de urgență anchetatorii pentru a-i ajuta să identifice familia copiilor.

Citeşte şi: Doi copii de 11 ani au fost UMILIŢI şi OBLIGAŢI să întreţină RELAŢII SEXUALE între ei