Ce trebuie să faci pentru ca maşina să nu te lase în drum în toiul iernii

Sezonul rece se apropie cu paşi mari, iar maşina ta are nevoie de ceva mai multă atenţie. De aceea, am pregătit o serie de sfaturi de care ar trebui să ţii cont atunci când pleci la drum în perioada iernii.

15 nov. 2015, 12:37
Ce trebuie să faci pentru ca maşina să nu te lase în drum în toiul iernii

În primul rând nu trebuie să pleci fără să ai un set de anvelope de iarnă, scrie libertatea.ro. Când temperatura scade sub 7 grade, pneurile de vară devin ineficiente, iar astfel te expui la riscuri. După ce ai rezolvat problema anvelopelor nu uita de baterie şi de sistemul de încărcare.

Citeşte şi APC România avertizează ŞOFERII la ce trebuie să fie atenţi când cumpără anvelopele de iarnă

Niciodată nu te gândi că bateria care în luna iunie reuşea să pornească fără probleme motorul te va ajuta la fel de uşor şi iarna. Pentru a te putea baza pe bateria maşinii tale şi în sezonul rece poţi face o serie de verificări. Poţi inspecta vizual dacă bateria are scurgeri, crăpături sau conexiuni oxidate.

După aceea, verifică starea de încărcare, tensiunea la borne, iar pentru bateriile cu întreţinere verifică şi densitatea electrolitului. După aceea, nu uita să verifici cu atenţie şi sistemul de răcire al motorului, implicit şi antigelul, acel consumabil care, de cele mai multe ori, rămâne în vasul de expansiune ani întregi.

Tot pentru sezonul rece nu uita să pregăteşti ştergătoare de parbriz eficiente, care dispun şi de protecţii speciale. Vei vedea că acestea te ajută enorm atunci când te aştepţi mai puţin. Un alt lucru care nu trebuie uitat este lichidul pentru curăţat parbrizul.
Ţine rezervorul plin şi încearcă să ai încă un bidon în portbagaj. Atenţie! Nu completa niciodată peste lichidul de vară. Dacă vremea şi carosabilul nu sunt alături de tine, iar un drum lung este necesar, nu uita de lanţurile antiderapante. Le găseşti la majoritatea staţiilor de alimentare, dar şi în magazinele de bricolaj.

Citeşte şi CAUCIUCURI DE IARNĂ. Titi Aur: „Şoferii să aleagă siguranţa, nu costurile reduse”

Pentru un plus de siguranţă, dar şi pentru a evita eventuale probleme, încearcă pe cât de mult te lasă bugetul să ai rezervorul de carburant plin. Când pleci la drumuri lungi pune în portbagaj şi câteva accesorii suplimentare.

O lopăţică, un sac cu nisip, cabluri pentru curent, o racletă, haine de schimb şi o pătură. Dacă ai prin casă o pereche mai veche de cizme, nu ezita să o arunci în portbagaj. De asemenea, ia cu tine şi câteva sticle cu apă, conserve şi o lanternă.