Celebri şi drogaţi. Top 10 vedete din fotbal prinse că s-au dopat. Pe ce loc se află Mutu

Celebritatea este greu de gestionat, iar scandalurile de tot felul care au însoţit de-a lungul vremii multe vedete din fotbal le-au dus pe multe dintre ele la pierzanie sportivă. Unii dintre ei, precum Mutu, au preferat drogurile pentru distracţie, iar alţii pentru a-şi îmbunătăţi calităţile sportive. Niciunul dintre cei prinşi nu a fost iertat de justiţia sportivă sau microbişti. Iată un top al celor mai faimoşi fotbalişti prinşi că au trişat, întocmit de presa engleză.

15 nov. 2015, 09:57

10. Fernando Couto

A fost căpitanul naţionalei de fotbal a Portugaliei, naţională în care a jucat 110 partide. A jucat la trei Campionate Europene şi o Cupă Mondială, iar celebritatea a cunoscut-o la FC Porto şi FC Barcelona. Cariera i-a fost puternic zdruncinată în 2001, în urma unui scandal de dopaj. Pe când juca la Lazio, acest cunoscut fundaş central a picat testul antidoping, în eşantionul său de urină fiind descoperit nandrolon. Proba B a confirmat acuzaţiile, iar Fernando Couto a fost suspendat nouă luni şi a primit o amendă de 60.000 de dolari. În cele din urmă, suspendarea i-a fost redusă la 4 luni, dar amenda tot a trebuit să o plătească.

9. Kolo Toure

Fundaşul central ivorian a devenit faimos în perioada în care evolua pentru Arsenal Londra. Ulterior a mai trecut şi pe la Manchester City, înainte de a se alătura celor de la FC Liverpool. Kolo Toure a fost primul jucător din Premier League depistat pozitiv, după o pauză de şapte ani. Agenţia Mondială Antidoping l-a suspendat şase luni, în ciuda faptului că Toure şi-a clamat nevinovăţia, spunând că substanţele depistat sunt derivate ale unor pastile pentru dietă luate din dulapul soţiei sale.

8. Jake Livermore

Cel mai recent scandal de dopaj din Anglia îl are în centru pe jucătorul lui Hull City, Livermore. Fost fotbalist la Tottenham, acesta a picat testul drogurilor într-un meci jucat contra celor de la Crystal Palace. La fel ca şi Mutu, Livermore s-a drogat cu cocaină. În apărarea sa a sărit chiar managerul celor de la Hull City, Steve Bruce, care a declarat că Livermore a apelat la droguri pentru a-şi alina durerea pricinuită de moartea fiului să nou-născut. Federaţia Engleză i-a acordat clemenţă lui Livermore, iar în septembrie 2015 a decis să nu-i prelungească suspedarea, după patru luni în care i-a fost interzis să mai joace fotbal.

7. Mark Bosnich

Este un fost portar australian, foarte cunsocut din perioada în care evolua pentru Aston Villa. A fost mai tot timpul în centrul a diverse controverse şi tocmai de aceea nu a fost tocmai popular printre fani. În septembrie 2002, pe când evolua pentru Chelsea, el a picat testul antidoping şi a fost imediat suspendat de club, pe o perioadă de nouă luni. S-a aflat că Bosnich obişnuia să prizeze în mod regulat cocaină, obicei de care nu s-a lăsat nici după suspendare. După o luptă îndelungată, tatăl său l-a convins să renunţe, iar în 2008 Bosnich s-a reîntors la fotbal, dar fără prea mare succes. A mai jucat doar patru meciuri pentru Central Coast Mariners şi opt pentru Sydney Olimpic.

6. Jaap Stam

Olandezul a petrecut vremuri superbe la Manchester United, fiind la vremea luni unul dintre cei mai buni fundaşi centrali din lume. După ce s-a despărţit de United a mers în Serie A, la Lazio Roma. În 2001 el a picat testul antidoping, în eşantioanele sale de urină fiind descoperite urme de steroizi, mai exact nandrolon. În urma apelului, şefii fotbalului au fost genroşi cu Stam şi i-au redus suspendarea la o lună.

5. Garry O’Connor

Atacantul scoţian a fost unul dintre eroii lui Hibernian. După şase ani petrecuţi la această grupare a mers în Premier League, la Birmingham City, unde a dat chix şi a picat testul antidrog. Nu s-a potolit nici după ce s-a reîntors la Hibernian, iar în vara lui 2012 a fost arestat pentru posesie de cocaină şi obstrucţionarea unui ofiţer de poliţie. Asta după ce şi-a făcut praf Mercedesul, într-un copac, câteva luni mai devreme.

4. Edgar Davids

Fotbalist foarte popular, Davids şi-a început cariera la Ajax Amsterdam, iar apoi a impresionat pe postul de mijlocaş defensiv la Juventus, Barcelona şi Tottenham. Cariera sa a fost zdruncinată în 2001, de un scandal de dopaj, când a fost depistat pozitiv la un control antidoping cu un puternic steroid anabolizant, nandrolon. Medicii lui Juventus, grupare pentru care evolua la momentul respectiv, au reuşit să demonstreze că substanţa se găsea într-unul din medicamentele cu care fotbalistul olandez se trata pentru glaucom, astfel că acesta a scăpat cu o suspendare de doar patru luni.

3. Adrian Mutu

Mutu a ajuns la Chelsea în 2003, după un sezon excepţional la Parma, unde marcase 18 goluri în 31 de meciuri. Sosirea lui Jose Mourinho pe banca tehnică a londonezilor avea să marcheze într-un mod negativ cariera lui Mutu, relaţia sa cu antrenorul portughez fiind de la început una foarte tensionată. S-au acuzat reciproc de minciuni, iar totul a culminat în septembrie 2004, când fotbalistul a fost descoperit pozitiv, cu cocaină, în urma unui control inopinat. A fost supendat şapte luni, Federaţia Engleză l-a amendat cu 20.000 de lire sterline, iar Chelsea l-a dat afară. Pe 28 ianuarie 2010, pe când juca la Fiorentina, Mutu a fost descoperit din nou pozitiv, de data aceasta cu sibutramină, el fiind suspendat din nou, de data aceasta pentru o perioadă de nouă luni.

2. Pep Guardiola

Este unul dintre cei mai buni antrenori din lume, dar puţini sunt cei care îşi mai aduc aminte că Guardiola a fost subiectul unui scandal de dolaj. După ce a jucat timp de 17 ani pentru FC Barcelona, Pep s-a transferat în Italia, la Brescia, iar în 2001, după un meci contra Romei, a picat testul antidoping, fiind depistat pozitiv, cu nandrolon. A fost suspendat pentru o perioadă de patru luni, dar timp de şase ani s-a luptat să-şi demonstreze nevinovăţia, astfel că în 2007 a fost absolvit de toate acuzaţiile. Cazul a fost redeschis de Comitetul Olimpic Italian, în 2009, şi din nou Guardiola a câştigat.

1. Diego Maradona

Pe cât a fost de valoros, pe atât a fost de controversat Maradona. În 1991 avea vârsta de 31 de ani şi evolua de şapte sezoane la Napoli, când a fost prins drogat cu cocaină şi a fost suspendat pentru o perioadă de 15 luni. În 1994, Maradona a fost trimis acasă de la Campionatul Mondial din SUA, după două meciuri jucate în faza grupelor, din cauza unui nou scandal de dopaj, cu efedrină. Maradona s-a apărat atunci, spunând că a băut un energizant preparat de antrenorul său, dar nimeni nu l-a crezut, iar în timp s-a dovedit că Maradona era dependent de droguri, el scăpând de acest viciu abia în 2005.