Chefurile de altădată. Beţii de pomină cu Creangă şi Eminescu. Ce cârciumi preferau corifeii literaturii române

Mihai Eminescu şi Ion Creangă au fost legaţi de o trainică prietenie, dar cei doi erau cunoscuţi în Iaşiul secolului al XIX-lea şi pentru petrecerile şi beţiile de pomină pe care le făceau prin mahalalele oraşului.

17 apr. 2016, 12:12
Chefurile de altădată. Beţii de pomină cu Creangă şi Eminescu. Ce cârciumi preferau corifeii literaturii române

Creangă şi Eminescu evitau localurile de lux şi preferau să umble din crâşmă-n crâşmă. Dincolo de imaginea idilică oferită de cinematografie sau de scrierile cu caracter idealist din perioada comunistă, prietenia lui Creangă şi Eminescu nu s-a consumat doar la pupitrul de scris, la întâlnirile Junimii sau în lumea ideilor. Din contră, celor doi prieteni le plăcea să trăiască viaţa la cote maxime. Le plăcea să bată crâşmele, să petreacă cu vin mult şi pastramă şi, culmea, fugeau de localurile ”boiereşti” ale junimiştilor. Se pare că în crâşmă s-a legat prietenia lor şi tot prin bodegile Iaşiului Eminescu i-ar fi descoperit lui Creangă talentul.

Citeşte şi Scrisoarea SECRETĂ a lui Mihai Eminescu către Veronica Micle! Ce nu s-a ştiut până acum

Potrivit adevarul.ro, Biografii şi mărturiile arată că Eminescu şi Creangă preferau să bată crâşmele, să vorbească mult şi să tragă chiolhanuri de pomină. Aşa a ajuns şi Creangă la junimişti, adus de Eminescu, după o mică întâlnire cu vin la Bolta Rece. ”Într-o seară junimiştii se pomeniră cu Eminescu la braţ cu omul bărdăhănos, îmbrăcat în haine de şeiac. Amândoi veneau de la Bolta Rece şi erau rumeni la faţă şi zâmbitori ca după băutură”, preciza criticul George Călinescu în lucrarea dedicată lui Creangă. Era însă numai o mică parte din ceea ce puteau să facă Eminescu şi Creangă când se întâlneau. Aceştia, arată specialiştii, preferau crâşmele ponosite şi mărginaşe din mahalale. Aveau şi alţi parteneri de petrecere şi distracţii bahice, printre care rudele lui Creangă.

Creangă îi înfăţişă pe prietenii lui, oameni şi ei simpli, iubind vârtos băutura, pre frate-său Zahei, psaltul, soi de Zărghilă însurat cu o ofiţereasă, pe părintele Gh. Ienăchescu, pe V. Răceanu, institutorul, pe comisarul Nicşoi. Cu toţii sau numai Creangă cu Eminescu cutreierau crâşmele”, scria George Călinescu. Tot criticul, pe baza mărturiilor contemporanilor, a reconstituit cum se desfăşurau petrecerile de pomină ale lui Creangă şi Eminescu prin crâşmele din mahalalele Iaşiului.

Citeşte şi Ce mai ştiu românii despre Mihai Eminescu: A fost un comunist! Cel mai mare actor VIDEO

Invariabil toate aceste chiolhanuri era stropite cu mult vin, acompaniate de lăutari şi condimentate cu pastrame. ”Creangă cu Eminescu cutreierau crâşmele pe unde era vinul mai bun şi pastrama mai fragedă, şedeau pe laviţă ca la sate, sau pe jos, pe iarbă, punând şi câte un ţigan să le zică, cum cânta Mihai scripcarul din Humuleşti (…) Se mistuiau câteodată zile întregi, mânându-se din crâşmă în crâşmă şi ocolind urbea pe dinafara barierelor, luând-o pe jos, din şesul Bahluiului, ocolind-o pe la bariera Păcurariului, urcând pe la Copou şi invindu-se ca nălucile colbuite desupra Ciricului, de unde se lăsau în bojdeucă”, scria Călinescu.

În privinţa numelor de crâşme, unde ”se mistuiau zile întregi” Eminescu şi Creangă, acestea sunt cunoscute în mare parte. Pe lângă ”Bolta Rece” care este arhicunoscută, Eminescu şi Creangă preferau bolţile lui Amira, crâşma lui Ţâru din Ţârgşor sau la Chir Costache în Nicolina, unde ”Creangă avea gustul să-şi frigă singur patramă sau carne de porc, hoţeşte, pe cărbuni puşi într-un hârb, şi apoi să-i spele sărătura dând de duşcă o ulcea de vin”, adaugă Călinescu“. Totodată mărturiile arată că cei doi evitau restaurantele sau localurile cu ştaif ale oraşului, locuri unde se mai întâlneau junimişti. Astfel nu călcau niciodată pe la „Cafe de Paris”, ”Cafe Restaurant de Laffite” sau ”Franzos”. Şi asta fiindcă acolo nu erau ”cârnaţi cu usturoi şi nici slobozenia de a sta jos pe rogojini”, după cum ne spune Călinescu.