Cofondatorii Instagram şi-au anunţat demisia de la conducerea aplicaţiei deţinute de Facebook

Cofondatorii Instagram, Kevin Systrom şi Mike Krieger, şi-au anunţat luni demisiile din funcţiile de director executiv şi respectiv director tehnic din cadrul aplicaţiei de photo-sharing deţinute de Facebook Inc, oferind puţine explicaţii despre motivele care au stat la baza acestei decizii, potrivit Reuters.
Iulian Tudor
25 sept. 2018, 07:37
Cofondatorii Instagram şi-au anunţat demisia de la conducerea aplicaţiei deţinute de Facebook

Demisia acestora de la conducerea aplicaţiei cu cea mai rapidă creştere de venituri în cadrul Facebook survine la doar câteva luni după plecarea lui Jan Koum, cofondatorul serviciului de mesagerie deţinut de Facebook, WhatsApp, şi lasă fără dezvoltatori două dintre cele mai importante servicii ale reţelei de socializare.

Decizia survine într-un moment în care Facebook se află sub tirul criticilor pentru maniera în care asigură protecţia datelor utilizatorilor. În acelaşi timp, aplicaţia trebuie să se protejeze împotriva eforturilor politice de a răspândi informaţii false şi să facă faţă exodului utilizatorilor tineri care se îndreaptă către alte platforme pentru a comunica cu familia şi prietenii.

Systrom a scris luni într-un articol de pe blog că el şi Krieger intenţionează să facă o pauză pentru a-şi explora „din nou curiozitatea şi creativitatea”.

Anunţul celor doi a urmat mai multor disensiuni cu directorul Facebook, Mark Zuckerberg, pe tema direcţiei în care se va îndrepta Instagram, scrie Bloomberg.

Într-un comunicat, Zuckerberg i-a descris pe cofondatori ca doi „extraordinari coordonatori de produs”.

„Am învăţat multe lucrând împreună cu ei în ultimii şase ani şi mi-a făcut o adevărată plăcere. Le doresc numai bine şi aştept cu nerăbdare să văd ce vor construi în continuare”, a spus Zuckerberg.

Systrom şi Krieger s-au întâlnit prin intermediul Universităţii Stanford şi au lucrat separat în Silicon Valley înainte de a crea Instagram, în 2010.

Facebook a cumpărat Instagram în 2012 pentru un miliard de dolari. Aplicaţia de fotografie are peste un miliard de utilizatori activi lunar şi s-a dezvoltat adăugând opţiuni noi, precum serviciul de mesagerie şi scurte videoclipuri.

DailyBusiness
Bolojan schimbă regulile pentru pensionarea anticipată. Pachetul 3 de măsuri include noi restricții
Spynews
Este oficial! Dorian Popa s-a căsătorit în Maldive! Mama cântărețului, primele declarații, în exclusivitate! Andreea nu a știut nimic despre nuntă
Fanatik.ro
Topul celor mai mari salarii din companiile de stat. Cine sunt bugetarii care iau acasă aproape două milioane de lei
Capital.ro
Călin Georgescu a fost umilit: După ce semnezi controlul judiciar, nu se aude ruşinea, ci sunetul clopotelor
Playtech.ro
Unde este cel mai bine să pui termostatul în casă. Poziția care îți poate reduce factura la gaz cu până la 15%
Adevarul
„Haosul va începe”. Un sociolog rus anticipează sfârșitul lui Putin. „De îndată ce «șoimii» vor vedea că Rusia începe să piardă, îl vor dărâma”
wowbiz.ro
S-A AFLAT! Substanța care ar fi ucis-o, de fapt, pe Andreea Cuciuc! Mama fetei aruncă BOMBA, la un an după tragedie
Economica.net
Mini-Dacia! Anunţ oficial despre noul "Lăstun Hipster" (FOTO interior/exterior)
Prosport.ro
FOTO. Ce s-a ales de fata considerată cel mai frumos copil de pe Pământ
kanald.ro
O tânără a fost găsită fără suflare în camera unui hotel din Bali. Turista de 27 de ani consuma doar fructe crude și ajunsese la 22 de kilograme
Cancan.ro
CAUZA morții lui Marius Keseri. De ce boală suferea baterisul de la Direcția 5, de fapt
iamsport.ro
Remember. Un sfert de secol de la ziua în care Michael Schumacher a repus Ferrari pe tronul Formulei 1
MediaFlux
Lovitură grea pentru pensionari și bugetari. Ce pregătește Guvernul Bolojan pentru anul viitor
stirilekanald.ro
ALERTĂ! Centrala nucleară, lovită de o dronă ucraineană
substantial.ro
Când sunt Moșii de toamnă în 2025