Comisia specială privind legile justiţiei: DIICOT va trebui să prezinte anual un raport de activitate ministrului Justiţiei şi CSM

Comisia parlamentară specială pentru legile Justiţiei a introdus joi un nou articol în legea 304/2004 privind organizarea judiciară, potrivit căruia Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) va trebui să eleboreze anula un raport de activitate pe care să-l prezinte ministrului Justiţiei şi CSM.

RomaniaTV.net
07 dec. 2017, 10:59
Comisia specială privind legile justiţiei: DIICOT va trebui să prezinte anual un raport de activitate ministrului Justiţiei şi CSM

”Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism elaborează anual un raport privind activitatea desfăşurată, pe care îl prezintă Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii şi ministrului justiţiei, nu mai târziu de luna februarie a anului următor. Ministrul justiţiei va prezenta Parlamentului concluziile asupra raportului de activitate al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism”, se arată în noul articol adoptat de comisia specială.

O obligaţie identică are şi DNA, care trebuie să prezinte, de asemenea, un raport anual ministrului Justiţiei şi CSM.