Copiii din România, înnebuniţi după reţelele de socializare. Vezi câte ore petrec în medie pe zi

Majoritatea copiilor din România (85%), cu vârste între 5 și 16 ani, și care au acces la Internet, petrec, în medie, 5 ore/zi pe rețelele sociale, iar terminalul preferat rămâne smartphone-ul, relevă rezultatele unui studiu de specialitate, dat publicității luni.
Filip Stan
17 oct. 2016, 15:59
Copiii din România, înnebuniţi după reţelele de socializare. Vezi câte ore petrec în medie pe zi

Vârsta medie la care copiii primesc device-uri este de 8,5 ani pentru tabletă, 9 ani pentru computer, 10 ani pentru smartphone și 11 ani pentru alte dispozitive smart. Cu toate acestea, chiar înainte să aibă un terminal inteligent personal, cei mici au acces la dispozitivele părinților, notează realizatorii studiului.

Terminalul inteligent pe care copiii îl folosesc cel mai des este smartphone-ul, cei mici butonând, în medie, 160 de minute pe zi, chiar 208 minute, în cazul adolescenților de 13-16 ani. În același timp, se remarcă o preferință pentru tabletă în categoria de vârstă 5-7 ani. Cei mici intră pe internet în special de acasă și obișnuiesc să urmărească videoclipuri muzicale, clipuri amuzante și de desene animate sau să stea pe rețelele sociale. Aceștia au, în medie, 14 aplicații instalate pe smartphone, cele mai folosite fiind cele de navigare pe internet, rețele sociale, jocuri și chat/messenger.

Conform studiului, 71% dintre părinți au declarat că își întreabă copiii ce produse să cumpere, iar 51% îi consideră pe cei mici foarte persuasivi.

Pe de altă parte, copiii mai mici preferă să se joace pe smartphone, în timp ce adolescenții socializează. Astfel, copiii au conturi pe mai multe rețele sociale, cele mai populare fiind: Facebook (utilizată de 43% dintre aceștia și pe care petrec, în medie, 121 de minute/zi), Whatsapp (11% / 72 minute), Instagram (2% / 67 minute) și Snapchat (1% / 62 minute).

În acest context, datele rezultate în urma chestionarelor arată că peste jumătate dintre copii și-au făcut cont pe Facebook asistați de un părinte, ceea ce arată o preocupare a acestora din urmă față de activitatea socială din mediul digital a copiilor lor. Pe Facebook, copiii dau, cel mai des, like la postările prietenilor și vorbesc pe chat, însă se remarcă o înclinație a adolescenților (peste 57%) să dea like la paginile brandurilor și ale vedetelor.

În ceea ce privește publicitatea în mediul digital, adolescenții de 14-16 ani văd reclamele în special la începutul clipurilor video de pe YouTube, pe Facebook, pe site-uri și în interiorul unor aplicații sau jocuri. În general, aceștia dau click să afle mai multe în special pe Facebook (28%) sau pe bloguri și doresc să cumpere produsul după ce au văzut reclama în interiorul unor jocuri sau pe Facebook.

Studiul este al treilea din seria Bold by Lowe Group și cuprinde atât metode calitative, cât și cantitative. Astfel, au fost realizate 4 focus grupuri cu copii cu vârsta între 8-12 ani, respectiv 13-16 de ani, iar studiul cantitativ a fost realizat pe adolescenți cu vârsta între 14-16 ani și părinți cu copii cu vârsta între 5-16 ani.

Datele au fost colectate online prin intermediul Panelului ResearchRomania.ro și sunt reprezentative pentru mediul urban. Rezultatele au un grad de eroare de +/-6%.

Bold by Lowe Group este o inițiativă a grupului Lowe menită să aducă ceva nou în industria de comunicare. Platforma include o serie de evenimente și studii realizate în parteneriat cu firma de cercetare iSense Solutions prin care sunt analizate cele mai recente și relevante informații și tendințe din domenii-cheie din România.

iSense Solutions — The Modern Consumer Company folosește cele mai recente tehnologii de sondare a consumatorului modern din România și oferă servicii integrate de marketing: cercetare, consultanță în marketing si comunicare, digital și vânzări.

DailyBusiness
Bolojan schimbă regulile pentru pensionarea anticipată. Pachetul 3 de măsuri include noi restricții
Spynews
Este oficial! Dorian Popa s-a căsătorit în Maldive! Mama cântărețului, primele declarații, în exclusivitate! Andreea nu a știut nimic despre nuntă
Fanatik.ro
A luat legătura Dan Șucu, patronul Rapidului, cu Mihai Stoica? Ce a scris, de fapt, pe contul personal, oficialul FCSB?
Capital.ro
Marele actor s-a stins din viață. Toată lumea l-a iubit. Talentul său a fost unic
Playtech.ro
Se întorc temperaturile de peste 20 de grade. Când se încălzeşte vremea
Adevarul
„Haosul va începe”. Un sociolog rus anticipează sfârșitul lui Putin. „De îndată ce «șoimii» vor vedea că Rusia începe să piardă, îl vor dărâma”
wowbiz.ro
S-A AFLAT! Substanța care ar fi ucis-o, de fapt, pe Andreea Cuciuc! Mama fetei aruncă BOMBA, la un an după tragedie
Economica.net
Mini-Dacia! Anunţ oficial despre noul "Lăstun Hipster" (FOTO interior/exterior)
Prosport.ro
FOTO. Ce s-a ales de fata considerată cel mai frumos copil de pe Pământ
kanald.ro
De ce boală suferea Marius Keseri. Toboșarul trupei Direcția 5 slăbise mult în ultimul an
Cancan.ro
CAUZA morții lui Marius Keseri. De ce boală suferea baterisul de la Direcția 5, de fapt
iamsport.ro
Remember. Un sfert de secol de la ziua în care Michael Schumacher a repus Ferrari pe tronul Formulei 1
MediaFlux
Lovitură grea pentru pensionari și bugetari. Ce pregătește Guvernul Bolojan pentru anul viitor
stirilekanald.ro
Siropul de tuse ucigaș: 20 de copii au murit și 5 sunt în stare critică
substantial.ro
Când sunt Moșii de toamnă în 2025