Fetiţă de 5 ani, căzută într-un puţ în judeţul Dâmboviţa. Pompierii au intervenit de urgenţă şi au scos copilul în siguranţă

Pompierii dâmbovițeni au intervenit, sâmbătă după-amiaza, pentru salvarea unei fetițe de cinci ani care a căzut într-un puț în localitatea Răcari, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dâmbovița.

RomaniaTV.net
13 mai 2017, 14:08
Fetiţă de 5 ani, căzută într-un puţ în judeţul Dâmboviţa. Pompierii au intervenit de urgenţă şi au scos copilul în siguranţă

UPDATE Copilul a fost scos în siguranţă din puţul cu diametrul de 30 de centimetri.

La fața locului sunt două echipaje ISU și urmează să se intervină și cu un buldoescavator.

”O fetiță de cinci ani a căzut într-un puț, este agățată de găleată la doi metri față de suprafață. Intervine Garda Răcari cu două echipaje, este așteptat și un buldoescavator de la primărie. Cineva din familie a solicitat ajutor, nu vă pot spune la acest moment exact cum s-a petrecut incidentul, ne focusăm pe salvarea copilului”, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al ISU Dâmbovița, Eduard Țelea.

În urmă cu nici trei săptămâni, un copilaş de aproape doi ani a căzut într-un puţ, în judeţul Teleorman, şi a fost salvat de echipele de intervenţie după mai mult de zece ore.