A făcut marele anunţ, se căsătoreşte în vară. Vor avea loc două nunţi, ca să fie fericiţi şi socrii

Actriţa Courteney Cox şi Johnny McDaid, chitaristul trupei Snow Patrol, care şi-au anulat planurile de nuntă în 2015, se vor căsători în vara acestui an, potrivit wonderwall.com.
Iulian Tudor
29 mart. 2018, 13:29
A făcut marele anunţ, se căsătoreşte în vară. Vor avea loc două nunţi, ca să fie fericiţi şi socrii

Şi pentru că McDaid a dorit să se căsătorească în Irlanda natală, iar Courteney Cox îşi dorea o nuntă în Los Angeles, s-a ajuns la un compromis, cei doi urmând să organizeze două ceremonii, informează MEDIAFAX.

„Prima nuntă va avea loc la o biserică monument istoric de lângă Derry, Irlanda, de unde provine Johnny. Câteva săptămâni mai târziu, cei doi se vor căsători din nou, în Malibu, unde se află locuinţa lui Courtney”, a declarat o sursă apropiată cuplului.

Citeşte şi Cum arată fiica de 12 ani a lui Courteney Cox?

Prima ceremonie va avea loc la jumătatea lunii iunie, iar cealaltă, la sfârşitul lunii iulie, potrivit aceleiaşi surse.

Actriţa americană, una dintre vedetele serialului de televiziune „Prietenii tăi/ Friends”, s-a logodit cu chitaristul trupei Snow Patrol în iunie 2014, la doar o jumătate de an după ce s-au cunoscut. Cei doi s-au despărţit 18 luni mai târziu, însă şi-au reluat relaţia la scurt timp.

Courteney Cox, în vârstă de 53 de ani, şi Johnny McDaid, în vârstă de 41 de ani, s-au cunoscut prin intermediul unui prieten comun, cântăreţul Ed Sheeran, care ar fi trebuit să cânte la prima nuntă a celor două vedete.

Actriţa Courteney Cox, care a avut succes la Hollywood după ce a interpretat în serialul „Prietenii tăi/ Friends” (1994 – 2004) rolul Monicăi Geller, a jucat în filmul „Scream” (1995), când l-a cunoscut, pe platourile de filmare, pe primul ei soţ, actorul David Arquette, cu care s-a căsătorit în 2009. Courtney Cox şi David Arquette au mai jucat împreună în filmul „Scream 4: Coşmarul continuă/ Scream 4” (2011), în care şi-au reluat rolurile Gale Weathers, respectiv Dwight „Dewey” Riley.

Cei doi, care au împreună o fetiţă, Coco Riley Arquette, născută pe 13 iunie 2004 şi a cărei naşă este Jennifer Aniston, au divorţat în 2013.

DailyBusiness
Aliatul din bucătărie la care nu te-ai fi gândit. Cum poți curăța rapid vasele arse cu un truc simplu
Spynews
Cristina Scarlevschi, în lacrimi, la mormântul fiului. Imaginile dureroase făcute publice de ispita de la Insula iubirii: „Gândul la Alex vine cu...” | GALERIE FOTO
Bzi.ro
Medicul care a încercat să-l salveze pe Felix Baumgartner rupe tăcerea. „S-a prăbușit ca o rachetă”
Fanatik.ro
Țara pe care e bine s-o eviți când mergi în vacanță. Nu te simți în siguranță nici măcar ziua, deși mulți turiști o consideră spectaculoasă
Capital.ro
Anunț pentru cine scoate bani de la bancomat. Trebuie să verifice lunar. E necesar dacă au folosit un ATM
Playtech.ro
Soțul, soția sau părinții coasigurați nu mai sunt scutiți de plată. Ce se schimbă de la 1 septembrie
Adevarul
Depozitarea greșită a roșiilor le strică aroma. Lângă ce alimente își păstrează cel mai bine proprietățile
wowbiz.ro
Oana Zăvoranu, distrusă de durere: „Plâng în hohote, urlu...”. Vedeta este în doliu, după ce și-a pierdut cel mai apropiat prieten: „Ce mă fac fără tine?!”
Evz.ro
Mihaela Rădulescu, coincidență stranie. Este legat de doi bărbați
Prosport.ro
Cum arată acum femeia care i-a transformat definitiv viața lui Ionuț Luțu, omul în care Gigi Becali are cea mai mare încredere
kanald.ro
Un bărbat a murit carbonizat în propria locuință, în Galați. Cum s-a produs tragedia
Cancan.ro
Meniul special cerut de Jennifer Lopez la București! Alimentele de care nu a vrut să audă
Capital.ro
Zi de doliu! S-a stins cel mai îndrăgit actor. Toată lumea l-a iubit: ”Avea o inimă uriașă”
StirileBZI
A doua pensie pentru unii români! Cine sunt norocoșii
stirilekanald.ro
VIDEO Imagini fabuloase cu Jennifer Lopez la București: Cântăreața, blocată în ușile rotative la hotel
Această vitamină protejează inima și creierul: scade tensiunea și previne AVC-ul