Creştinii sărbătoresc vineri Naşterea Maicii Domnului sau Sfânta Marie Mică, primul mare praznic din noul an bisericesc

Creştinii sărbătoresc vineri, Naşterea Maicii Domnuluisau Sfânta Marie Mică, acesta fiind primul mare praznic din anul nou bisericesc, care a început la 1 septembrie. Peste 2 milioane de români poartă numele de Maria şi Marian ori derivate ale acestora, potrivit News.ro.
Iulian Tudor
08 sept. 2017, 04:36
Creştinii sărbătoresc vineri Naşterea Maicii Domnului sau Sfânta Marie Mică, primul mare praznic din noul an bisericesc

Naşterea Maicii Domnului, cunoscută ca „Sfânta Maria Mică”, marchează hotarul astronomic dintre vară şi toamnă. De asemenea, sărbătoarea anunţă începutul unor activităţi specifice, precum culegerea unor plante şi fructe tămăduitoare, bătutul nucilor, culesul viilor, semănatul grâului, orzului şi secarei de toamnă.

Potrivit tradiţiei populare, la sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului, ca de altfel ca la orice mare praznic, nu se fac treburi gospodăreşti, nu se spală rufe, nu se face curăţenie în casă, ca să nu se atragă răul.

În popor se spune că în această zi vor fi ascultate mai ales rugăciunile femeilor care vor să aibă copii, dar şi ale celor însărcinate, pe care Maica Domnului le va ajuta să aibă o naştere uşoară. Şi cei care vor să se căsătorească se pot ruga în această zi Maicii Domnului, ca să-şi găsească perechea potrivită.

În această zi, credincioşii ţin candelele aprinse în dreptul icoanei Fecioarei Maria şi împart din fructele toamnei pentru morţi.

Multe biserici şi mănăstiri din ţară îşi sărbătoresc hramul de Sfânta Marie Mică, printre care Mănăstirea Sămurcăşeşti din comuna Ciorogârla, judeţul Ilfov, Mănăstirea Pissiota din comuna Poenarii Burchii, judeţul Prahova şi Mănăstirea Christiana din Capitală, care păstrează ca al treilea hram acest praznic. Una dintre cele mai vechi biserici din Bucureşti, care se află pe strada Trei Scaune, are şi ea ca hram Naşterea Maicii Domnului, alături de alte locaşuri de cult din Capitală.

În Arhiepiscopia Iaşilor, vineri îşi prăznuiesc hramul 82 de parohii şi cinci mănăstiri – Hadâmbu, Sihăstria, Vorona, Tazlău şi Dumbrăvele. În Iaşi, cel mai cunoscut locaş de cult închinat Naşterii Maicii Domnului este Biserica Tălpari.

În sudul Moldovei, în Episcopia Dunării de Jos, luni va fi hramul Mănăstirii Cudalbi (Gologanu), din judeţul Galaţi.

Naşterea Maicii Domnului (8 septembrie), Intrarea în biserică (21 noiembrie), Buna Vestire (25 martie) şi Adormirea Maicii Domnului (15 august) sunt cele patru mari sărbători creştine închinate Sfintei Fecioarei Maria.

DailyBusiness
Bolojan schimbă regulile pentru pensionarea anticipată. Pachetul 3 de măsuri include noi restricții
Spynews
Este oficial! Dorian Popa s-a căsătorit în Maldive! Mama cântărețului, primele declarații, în exclusivitate! Andreea nu a știut nimic despre nuntă
Fanatik.ro
Ce se întâmplă cu Nicolae Stanciu, cât de gravă e, de fapt, accidentarea. Italienii tocmai au făcut anunțul
Capital.ro
Tragedie în lumea muzicii românești. Direcția 5 e în doliu. S-a stins membrul formației: Am fost împreună 30 de ani. Îți mulțumim din suflet!
Playtech.ro
Ce avantaje ai dacă ai lucrat în grupa I de muncă – anii de reducere și punctele suplimentare
Adevarul
Cum a ajuns comisarul european pentru agricultură să lucreze la o stână din România: „Trebuia să mulgem oile dimineața, să producem brânza”
wowbiz.ro
S-A AFLAT! Substanța care ar fi ucis-o, de fapt, pe Andreea Cuciuc! Mama fetei aruncă BOMBA, la un an după tragedie
Economica.net
Mini-Dacia! Anunţ oficial despre noul "Lăstun Hipster" (FOTO interior/exterior)
Prosport.ro
FOTO. Ce a pățit „cea mai frumoasă femeie din lume”
kanald.ro
Vești bune! Mamele și veteranii ar putea fi scutiți de plata contribuției la sănătate
Cancan.ro
BREAKING | A murit Marius Keseri de la Direcția 5
iamsport.ro
Remember. Un sfert de secol de la ziua în care Michael Schumacher a repus Ferrari pe tronul Formulei 1
MediaFlux
Facturile la energie vor crește. Anunțul economistului Adrian Negrescu
stirilekanald.ro
ALERTĂ! Centrala nucleară, lovită de o dronă ucraineană
substantial.ro
După apariția CASS la pensie, o nouă lovitură pentru pensionari. Rămân cu mai puțini bani în buzunar